sâmbătă, 9 mai 2015

9 MAI 2015, ZIUA VICTORIEI – 70 ANI


În evoluţia multimilenară a poporului român, evenimentele de la 9 mai 1877 şi 9 mai 1945, precum şi Ziua Europei se înscriu ca momente glorioase ale luptei românilor pentru libertate, unitate şi independenţă. Sărbătorirea zilei de 9 mai este pentru poporul nostru un prilej de îndreptare a gândurilor pline de recunoştinţă către generaţiile de luptători şi eroi pentru dreptate socială, libertate, unitate şi independenţă
Cu acest prilej, a fost lansată o emisiune filatelică omagială, compusă dintr-un timbre cu valoarea de 4,30 lei ce evocă împlinirea a 70 de ani de la Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial la 9 mai 1945.

Cu  acest timbru și cărtile poștale editate de Allex Collection, am realizat ilustrate maxime dedicate acestui evenument, aplicând ștampila prima zi  a emisiunii 09.05.2014,  la Oficiul Poștal  Bucuresti 37.