vineri, 5 iunie 2015

Inovaţie şi cercetare, Institutul Naţional de Cercetare - – Dezvoltare în Informatică - 45 de ani.

Inovaţie şi cercetare, Institutul Naţional de Cercetare - – Dezvoltare în Informatică - 45 de ani.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI), sărbătoreşte în acest an, 45 de ani de existenţă. Cu acest prilej a apărut o emisiune filatelică aniversară, formată dintr-o marcă poștală cu valoarea de 7,60 lei. care ilustrează un laptop ce simbolizează  ideea de cercetare în domeniul ciberneticii și statueta „Gânditorul de la Hamagia‘, simbol al gândirii, cercetării și descoperirii continue.
Cu acest timbru am făcut ilustrate maxime folosind ștampila prima zi a emisiunii, București 05.06.2015

Generația de mâine.




Gânditorul de la Hamangia
În anul 1956  arheologii conduși de Dumitru Berciu au descoperit într-o așezare dobrogeană două figurine din lut ars, reprezentând un bărbat șezând pe un taburet, ținând capul în mâini, într-o atitudine meditativă, scrutând parcă Spațiul și Timpul, motiv pentru care a fost numit „gânditorul” și o femeie șezând alături. Statuetele au o vechime de 5000-6000 ani și  aparțin culturii Hamangia fiind considerate capodopere ale artei primitive universale.
O comisie UNESCO a inclus Gânditorul de la Hamangia într-o listă scurtă de 10 artefacte ale lumii care nu ar trebui să dispară niciodată.
Gânditorul și perechea lui fac parte din tezaurul național și pot fi văzuți la Muzeul Național de Istorie