sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Câini inteligenţi


Cu prilejul împinirii  a 65 de ani de la înfiinţarea Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea din Sibiu. Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale Câini inteligenţi”.Centrul Chinologic Sibiu a fost fondat în anul 1950 şi este parte integrantă a reţelei de învăţământ din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor. Cele patru rase canine ilustrate pe timbre sunt în prezent utilizate în rolul de câini de pază şi protecţie, pentru prelucrarea urmelor de miros, depistarea substanţelor explozive sau ilegale şi pentru ajutorarea echipelor de Salvamont. 

Cu cele patru mărci și cărțile poștale ilustrate realizate de domnul Alexandru Mateescu, tipărite la Full Color București, am realizat câteva ilustrate maxime, aplicînd ștampila prima zi a emisiunii la O.P. București, 20.11.2015.



Ciobănescul german este răspândit la ora actuală aproape în întreaga lume, fiind preponderent utilizat pentru pază și protecție, dar și pentru alte activități, având în vedere calitățile pe care le are. Constituția sa este robustă, cu oase puternice, personalitate fizică și psihică bine conturată
Câinele ciobanesc german este un câine inteligent, echilibrat și deosebit de devotat, cu un temperament puternic, dar ușor adaptabil oricăror condiții. Perseverent, agil, îndrăzneț și muncitor, câinele își duce mereu la bun sfârșit sarcina. Folosit în diverse activitățicâinele își arată capacitatea de a învăța repede și de a ajuta. Chiar dacă prezintă un aer dominant, dresat într-un mediu iubitor, ciobănescul german devine un bun câine de companie și pentru copii.
Ciobanestii Germani sunt in primul rand caini utilitari, abia apoi fiind apreciati dupa aspectul lor fizic, acesta fiind si motivul pentru care sunt rasa preferata de catre serviciile de politie, armata, salvamont, etc. 

Surse :




Ciobănescul belgian Malinois este una dintre cele patru varietăți distincte de ciobănesc belgian care au fost create, toate cu aceleasi caracteristici conformaționale, dar cu blănuri diferite.Ciobănescul belgian Malinois este o rasă de pază impunătoare si foarte conștiincioasa, cu un instinct puternic al protecției si al teritoriului. Această rasă excelează ca și câine politist, in operațiunile de căutare și salvare și ca protector innăscut. Un câine cu talie medie spre mare, etalând un corp suplu, bine îmbrăcat în musculatură, bine proporționat.
Câinele ciobănesc belgian malinois este un câine utilitar folosit pentru protecție, detectare, câine-politist, căutare și salvare
Surse :





Labradorul Retriever 
Această rasă, cunoscută si sub numele de Cainele Sfântului Ioan, isi are originele in Canada, unde era folosit la prinderea pestilor.
Este inteligent, loial, devotat și iși merită titlul de “cel mai bun prieten al omului”. Labradorul retriever oferă siguranță, afecțiune, atenție si o plăcută companie. Este absolut minunat cu copiii și foarte bun cu ceilalți caini, poate fi  insă rezervat cu străinii. Dacă il vei lăsa singur și fără stimulare o perioadă indelungată de timp, va deveni singuratic, plictisit și distructiv.
Abilitatea labradorului de invățare il face potrivit pentru operațiuni de căutare, salvare de vieți omenești, detectare, insoțirea persoanelor cu dizabilități si chiar terapie. Este folosit și pentru  detectarea materialelor explozive și antidrog, dar este cunoscut și ca un excelent câine pentru însoţirea şi conducerea nevăzătorilor. 

Sursa :


Rottweiler-ul este un câine cu o personalitate puternică. Este calm, ușor de dresat și educat, curajos și devotat proprietarului și familiei sale. Este un câine extrem de protector, apărându-si familia cu înverșunare. Sunt luptatori puternici, care par a fi imuni la durere. Sobru, ponderat, loial, sigur pe sine, Rottweiler-ul necesită stăpâțni care îl pot domina și manipula. Dresajul ferm și meticulos este esențial pentru acest câine, altfel puteți sfârși prin a avea un câine extrem de puternic, independent si peste măsură de agresiv. Este un câine de pază nativ, cu un caracter blând și ușor de cizelat. Sunt foarte inteligenți și și-au dovedit abilitățile in cadrul instituțiilor polițienești, militare sau vamale.de-a lungul multor secole                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                   .                                           
Sursa :


Alte variante de cărți maxime cu aceste timbre le puteți vedea pe blogul : https://alexantonache.wordpress.com/



joi, 26 noiembrie 2015

Lacrimile îngerilor


Lansarea emisiunii filatelice Lacrimile îngerilor" dedicată tragediei din club Colectiv a avut loc loc vineri 20 noiembrie, la Bursa de contacte din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus.
"În fața unei tragedii care a înfiorat o națiune, Romfilatelia se arată solidară față de suferința țării noastre și dorește să contribuie, prin specificul activității sale, la conștientizarea și încurajarea celor mai sincere sentimente și acte de iubire față de aproapele aflat la mare nevoie", se arată în comunicat.
Emisiunea are compunere un timbru cu valoarea nominală de un leu. Tirajul emisiunii este de 131.381 mărci poștale în coli  32 timbre,  coli de 21 timbre și în miniblocuri de 9 mărci poștale + trei tabsuri. De asemenea a editat un plic prima zi a emisiunii cu un tiraj de 500 bucăți.
Prin introducerea în circulaţie a emisiunii Lacrimile îngerilor", în data de 20 noiembrie a.c., Romfilatelia îşi arată compasiunea faţă de suferinţa unei întregi naţiuni şi doreşte să contribuie, prin specificul activităţii sale, la conştientizarea şi încurajarea celor mai sincere sentimente şi acte de iubire faţă de aproapele aflat la mare nevoie. 

Fondurile provenite din vânzarea tirajului filatelic vor sprijini procesul medical de recuperare a victimelor tragediei, din clubul Colectiv (30 octombrie 2015). 
M-am alăturat acestei actiuni caritabile, cumpărând miniblocul de 9 timbre și coala de 21 timbre,  cu speranța că suma de bani, incasată de Romfilatelia, va ajunge acolo.unde se arată în comunicat. Aștept sa se publice documentul si suma ce s-a virat in contul Spitalului Clinic de Urgență Floreasca.


 Blocul de 9 timbre + 3 tabsuri

 Coala de 21 timbre




Ilustrata maximă realizată de domnul Alexandru Mateescu

sâmbătă, 7 noiembrie 2015

Crăciun 2015


Vineri, 6 noiembrie 2015, a fost pusă în circulație emisiunea filatelică  ”Crăciun 2015”, formată dintr-un timbru cu valoarea nominală de 1 leu, care ilustrează imaginea unei frumoase icoane aparținând pictorului Gheorghe Tattarescu, icoană ce prezintă momentul Nașterii lui Iisus și face parte din patrimoniul Institutului de Cercetări Eco- Muzeale Gavrilă Simion din Tulcea
Alături de timbrul tematic, s-au mai realizat un plic prima zi și un întreg poștal, dar și două produse speciale, albumul filatelic și un timbru de argint Crăciun 2015 în casetă. Aceste două produse filatelice special s-au realizat intr-un tiraj limitat de 425 exemplare, numerotate de la 001-425.


Colița din albumul filatelic



Plicul prima zi a emisiunii inclus in albumul filatelic





Cu această marcă am realizat o ilustrată maximă, folosind ștampila prima zi a emisiunii București, 06.11.2015, aplicată la O.P. 37