Noutati filatelice


Comunicat de presă - Romfilatelia
Miercuri, 17 August 2016

Descoperă Cluj-Napoca în universul timbrelor
Dacă ești în căutarea unui oraș care a fost martor la istoria unei întregi regiuni, un oraș în care tradițiile culturale, lingvistice și religioase se împletesc armonios cu natura și arhitectura care te încântă la tot pasul, atunci poți spune că l-ai găsit. Căci inclusiv numele de ”oraș comoară”, așa cum a fost supranumit Cluj-Napoca, îi oferă călătorului impulsul și curiozitatea de a vizita și descoperi bogățiile acestui important centru cultural și educațional.
Marcat de istorie, dar deopotrivă promotor al unora dintre cele mai moderne idei si premiere românești și internaționale, Clujul a fost atestat documentar pentru prima dată în secolul al II-lea d.H., când geograful grec Ptolemeu pomenește această importantă localitate a Daciei romanizate. Evoluția Clujului până la statutul de prim oraș al Transilvaniei, așa cum era considerat la începutul secolului al XVI-lea, a înregistrat un moment istoric de primă importanță în anul 1316, atunci când primește statutul de ”oraș” (civitas), devenind astfel unul dintre primele orașe de pe teritoriul României de astăzi.
La 700 de ani de la acest moment istoric (ridicarea Clujului la rang de oraș), Romfilatelia te invită într-o călătorie unică în capitala spirituală și economică a Transilvaniei. Intitulat Orașele României, Cluj-Napoca, cel mai nou proiect de timbre continuă seria emisiunilor de mărci poștale din categoria Orașele României și oferă colecționarilor patru timbre aniversare disponibile începând de vineri, 19 august a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

minic4


max 2

Timbrul cu valoarea nominală 3,50 lei reproduce imaginea Catedralei Mitropolitane Ortodoxe ”Adormirea Maicii Domnului”, una dintre cele mai frumoase construcții ale municipiului Cluj-Napoca. Catedrala este specifică arhitecturii tradiționale ortodoxe românești, fiind construită în plan treflat, după planurile arhitecților Constantin Pomponiu și George Cristinel.





max2

Un alt simbol al orașului, Bastionul (Turnul) Croitorilor, apare pe timbrul cu valoarea nominală de 4.00 lei. Denumit după breasla croitorilor din Cluj, turnul reprezintă colțul de sud-est al cetății medievale ridicate începând cu secolul al XV-lea, fiind cel mai mare turn de apărare al orașului care s-a păstrat integral.








max3

Imaginea Teatrului Național ”Lucian Blaga” și a Operei Române se regăsește pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei. Realizată în stil neobaroc, clădirea Teatrului Național și a Operei Române a fost ridicată între 1904-1906, după planurile celebrilor arhitecți Hermann Helmer și Ferdinand Fellner. Prima reprezentație în limba română pe scena Teatrului Național din Cluj a avut loc în luna decembrie 1919, cu piesele 'Se face ziuă' (de Zaharia Bârsan) și 'Ovidiu' (de Vasile Alecsandri), iar Opera Națională Română Cluj-Napoca a fost inaugurată la 25 mai 1920 cu spectacolul 'Aida' (de G. Verdi).



max4
Timbrul cu valoarea nominală de 15 lei ilustrează imaginea Universității ”Babeș — Bolyai”, una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior de stat din România. Construită în stil eclectic, între anii 1893 — 1902, universitatea poartă din anul 1959 numele bacteriologului român Victor Babes si pe cel al familiei de matematicieni maghiari Bolyai.


Emisiunea este completată de un set de două plicuri prima zi și un set de 4 cărți maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 4 timbre (în album filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 245 de exemplare și echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii și setul de două plicuri prima zi cu ștampila 'prima zi' aplicată în clar în folio. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.
Ștampila prima zi a emisiunii se găsește în incinta Oficiului Poștal Cluj-Napoca nr. 1, aflat în Str. Regele Ferdinand nr. 33, Cluj—Napoca.
Romfilatelia muțtumește Universității ”Babeș-Bolyai” și Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, Dlor. George Avanu și Ștefan Socaciu pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.








Comunicat de presă - Romfilatelia
Vioneri, 15 Iulie 2016

PRIMUL 10 OLIMPIC AL GIMNASTICII, NADIA COMĂNECI

„Munca grea a făcut totul să fie uşor! Acesta este secretul meu!”
Nadia Comăneci
Fiecare popor are marile sale valori, iar România are un număr impresionant de personalităţi cu care se mândreşte şi ale căror realizări au trecut graniţele ţării. Una dintre aceste personalităţi este şi cea mai mare gimnastă a lumii: Nadia Comăneci.
Realizările Nadiei Comăneci au revoluţionat gimnastica mondială, şi astfel a intrat în istorie, fiind cel mai bun sportiv român al tuturor timpurilor care a fost înscris în International Gymnastics Hall of Fame, în anul 1993.
Pe 18 iulie 1976, o gimnastă de 14 ani din România, surprindea lumea sportului cu o performanţă greu de egalat: nota 10 „absolut” la Jocurile Olimpice de Vară de la Montreal. Afişajul electronic nu era programat să arate nota 10, fiindcă nu existau decât trei spaţii pentru afişarea notelor, aşa că pe ecran a apărut nota 1.00. Nadia Comăneci obţinea, la această ediţie a Jocurilor Olimpice, scorul perfect, câştigând trei medalii de aur la individual compus, bârnă şi paralele, o medalie de argint la echipă şi una de bronz la sol.
„Nimeni nu ştie când anume intră în istorie. Nu există manuale de specialitate în domeniu, care să-ţi spună cum să faci faţă momentului. Cum la paralele concurasem ultima, am început imediat să mă încălzesc pentru bârnă. În timp ce-mi făceam încălzirea pentru bârnă, pe panoul electronic s-a afişat nota. Un 1.00. Am continuat să mă încălzesc fără să-mi pese de ce se întâmplase, concentrată asupra următorului exerciţiu. Béla a venit lângă mine şi l-am întrebat: Dom’profesor, e într-adevăr un zece. Zâmbetul i s-a lăţit de la o urechela cealaltă şi a zis că da.”, îşi aminteşte Nadia cu nostalgie.

Presa de atunci titra:
S-a născut o stea! (Newsweek, 2 august 1976)
Este perfectă! (Time, 2 august 1976)
A acaparat spectacolul! (Sports Illustrated, 2 august 1976)

De atunci, gimnasta din Oneşti a intrat în istorie drept prima sportivă cu un exerciţiu perfect. Dacă bârna, numită şi „puntea suspinelor” este un aparat de care „fug” majoritatea gimnastelor, pentru Nadia, la Montreal, ea nu a însemnat decât un alt pas către titlul olimpic şi un nou scor perfect. Două dintre elemente îi poartă şi în prezent numele „Coborâre Comăneci” şi „Salt Comăneci”.
Nadia Elena Comăneci s-a născut la 12 noiembrie 1961 în Oneşti, judeţul Bacău şi a fost botezată după „Nadejda” „Speranţă”, eroină a unui film. Nadia a debutat la nivel naţional în anul 1970, ca membră a echipei oraşului său. În acelaşi an a început antrenamentele cu Béla Károlyi şi soţia acestuia, Márta Károlyi. La vârsta de 13 ani, prima mare reuşită a Nadiei Comăneci a fost câştigarea a trei medalii de aur şi una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia.
„Nu aveam pe cine să urmez, părinţii mei nu fuseseră sportivi, aşa că nu aveam cum să le calc pe urme. Visul meu era să mă descopăr, să aflu de ce sunt în stare, să mă capacitez şi să fiu mai bună decât celelalte”, explica ea cu sinceritate.
Până în 1981, atunci când s-a retras din activitatea competiţională, Nadia Comăneci a mai cucerit 5 medalii de aur, 3 de argint şi una de bronz la Jocurile Olimpice din 1976 şi Jocurile Olimpice din 1980 şi alte 11 distincţii de aur, 4 de argint şi una de bronz la competiţiile mondiale şi europene.
Cu ocazia aniversării anul acesta a 40 de ani de la primul 10 olimpic al gimnasticii, Romfilatelia introduce în circulaţie o emisiune specială de mărci poştale, făcându-i pe iubitorii sportului şi nu numai, să retrăiască emoţia acelei zile de 18 iulie 1976, când un copil a schimbat o lume, Nadia Comăneci.
Timbrul şi cele două coliţe ale emisiunii ilustrează sugestiv momentul 18 iulie 1976, când gimnastica olimpică a atins perfecţiunea prin executările unei copile de numai 14 ani, ce a dominat prin tehnica sa impecabilă. Pe manşeta ilustrată a coliţei emisiunii este figurat pe fundal cuvântul zece în cele şase limbi oficiale ale ONU – engleză, franceză, spaniolă, rusă, arabă, chineză. Imaginea copilei de 14 ani este adusă în prezent prin imaginea actuală a campioanei. Cele 2 coliţe aduc filateliştilor în dar două premiere – un tiraj simbolic, 2016 exemplare, sugerând marcarea în 2016 a celor 40 de ani de perfecţiune în gimnastică, cât şi două tipuri de hârtie specială, cu elemente de siguranţă, pe care cele două coliţe sunt tipărite.

Romfilatelia mulţumeşte Doamnei Nadia Comăneci, Fundaţiei Nadia Comăneci din România şi Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” pentru imaginile (foto din arhiva personală a campioanei) şi sprijinul documentar puse la dispoziţie pentru realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.








Comunicat de presă - Romfilatelia
luni, 4 Iulie 2016

Peste cinci veacuri de istorie, cultură și spiritualitate aniversați pe mărcile poștale românești - Sfânta Mănăstire Putna, 550 de ani
2016 marchează o frumoasă aniversare a unuia dintre cele mai cunoscute și vizitate așezăminte monahale din România — Mănăstirea Putna, prima și cea mai importantă ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, cea care străjuiește ținutul legendar al Bucovinei de peste cinci veacuri.
Marcând și din punct de vedere filatelic împlinirea a 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Sfintei Mănăstiri Putna, Romfilatelia oferă ca dar de preț colecționarilor și nu numai o emisiune specială de mărci poștale, care poate fi considerată metaforic un 'bilet' la spectacolul istoriei și al celor care au făurit-o pentru noi, urmașii.
Intitulată sugestiv Sfânta Mănăstire Putna, 550 de ani, emisiunea de timbre este dedicată celei pe care marele poet Mihai Eminescu a numit-o 'Ierusalimul neamului românesc', acel loc unde istoria, cultura și spiritualitatea națională se împletesc armonios de sute de ani și unde vizitatorii găsesc un luminiș duhovnicesc cu impresionante comori de artă bisericească. Elementele filatelice ale emisiunii aniversare pot fi achiziționate începând de marți, 5 iulie a.c., din magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Ștefan-Vodă cel Bun, când s-au apucat să facă Mănăstirea Putna, au tras cu arcul dintr-un vârfu de munte ce este lângă mănăstire. Și unde au agiunsu săgeata, acolo au făcut prestolul în oltariul”, însemna cronicarul Ion Neculce pentru posteritate, dezvăluind cum s-a ales locul unde, la data de 10 iulie 1466, s-a pus piatra de temelie a mănăstirii, pe o veche vatră sihăstrească.
De numele voievodului sunt legate legendele a peste 40 de mănăstiri, fiind cel mai mare ctitor de locașuri sfinte din Moldova și un strașnic apărător al creștinătății, fapt pentru care a fost numit 'Atletul lui Hristos' și a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992.
Ștefan cel Mare este adesea omagiat și în filatelia românească, unde este portretizat fie de sine stătător, fie prin prisma numeroaselor sale realizări. Amintim în acest sens emisiunea de mărci poștale Binecredinciosul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, din anul 2004, care a marcat împlinirea a cinci secole de la trecerea la cele veșnice a voievodului.
Emisiunea aniversară de timbre Sfânta Mănăstire Putna, 550 de ani se alătură astfel proiectelor de care numele voievodului este strâns legat. Cu două hramuri, cel istoric — Adormirea Maicii Domnului și cel de-al doilea primit în 2010 — hramul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, prăznuit pe 2 iulie, Mănăstirea Putna este un loc atât de încărcat de istorie și conștiință națională, încât niciunul dintre vizitatorii care îi trec pragul nu părăsește așezământul fără a trece pe la mormântului ctitorului acestuia, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare.
Deși mănăstirea a avut la început destinația de necropolă a familiei voievodale, după trecerea la cele veșnice a Sfântului Ștefan cel Mare, mormântul său de la Putna a devenit un loc de închinare a tuturor românilor, unde o candelă de argint stă aprinsă de veacuri, răspândind lumina dragostei de Dumnezeu și a dragostei de țară.
Timbrul cu valoarea nominală de 3 lei prezintă o compoziție grafică ce constă în alăturarea unei icoane pictate în atelierele Putnei, care îl înfățișează pe Ștefan cel Mare ținând în mână macheta mănăstirii, și a unei gravuri acvafórte, din anul 1927, aparținând lui Antoine Kaindl. Cea de-a doua marcă poștală, având valoarea nominală de 15 lei, ilustrează o imagine din prezent a Mănăstirii Putna, mai exact Biserica mănăstirii, cea care adăpostește astăzi trei morminte voievodale: Ștefan cel Mare, fiul său, Bogdan al III-lea și nepotul său, Ștefan cel Tânăr — Ștefăniță Vodă.
Timbrul coliței emisiunii, cu valoarea nominală de 12 lei, ilustrează Mormântul Sfântului Ștefan cel Mare alături de imaginea unei acuarele cu Mănăstirea Putna în secolul al XVIII-lea, care întregește manșeta coliței dantelate. Totodată, pe vinietele minicolilor sunt reproduse un tablou anonim, sec. XVIII, înfățișând Mănăstirea Putna după refacerea mitropolitului Iacob Putneanul, cel de-al doilea ctitor al așezământului, și respectiv, o cromolitografie după acuarelă de Franz Xavier Knapp, 1870.
Emisiunea este completată de un plic prima zi și un set de 2 cărți maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă, colița dantelată și blocul special 'serie completă' (în album filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat într-un tiraj limitat de 245 de exemplare și echipat cu blocul special de 3 timbre (timbrele seriei și timbrul din coliță) și plicul prima zi a emisiunii având ștampila 'prima zi' aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.
Ștampila prima zi a emisiunii se găsește în incinta Oficiului Poștal Putna, aflat în str. Principală, nr. 144, Sat Putna, Comuna Putna, județul Suceava.
Romfilatelia mulțumește Sfintei Mănăstiri Putna pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale







Comunicat de presă - Romfilatelia
Miercuri, 8 Iunie 2016

Mărcile poștale susțin România la Campionatul European de Fotbal Franța 2016
Tuturor iubitorilor de fotbal din România și suporterilor naționali, Romfilatelia le dedică cel mai recent proiect filatelic reprezentând un important eveniment sportiv, Campionatul European de Fotbal Franța 2016. Prezența României la această competiție sportivă de referință este marcată și din punct de vedere filatelic, prin emisiunea de mărci poștale cu titlu sugestiv România la Campionatul European de Fotbal Franța 2016, ce va putea fi achiziționată începând de vineri, 10 iunie a.c., de la magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Campionatul European de Fotbal a debutat în anul 1960, în Franța, sub numele de Trofeul Națiunilor Unite, finala competiției, disputată de echipele Yugoslaviei și URSS, fiind câștigată de formația sovietică. Desfășurat la intervale de patru ani, Campionatul European de Fotbal își primește actuala denumire odată cu ediția din 1968, găzduită de Italia și câștigată tot de aceasta cu un scor final de 2-0 în fața Yugoslaviei.
Echipa națională de fotbal a României este prezentă pentru prima dată la Campionatul European de Fotbal în anul 1984, reușind să câștige șefia grupei preliminare din care au făcut parte Suedia, Cehoslovacia, Italia și Cipru. Turneul final la care România a participat alături de echipele Spaniei, RFG și Portugalia a avut drept câștigătoare a trofeului echipa Spaniei, care a învins Franța în meciul final.
Treizeci și doi de ani mai târziu, România se găsește participantă la Campionatul European de Fotbal, Euro 2016, ce se va desfășura în Franța, meciul inaugural fiind între echipa țării gazdă și echipa românească. Din grupa în care țara noastră a fost repartizată mai fac parte echipele Albaniei și Elveției, datele programate pentru cele trei meciuri ale naționalei României fiind 10 iunie, meciul cu Franța, 15 și 19 iunie, meciurile cu Elveția, respectiv Albania.
Emisiunea de mărci poștale România la Campionatul European de Fotbal Franța 2016 este dedicată atât naționalei țării noastre, cât și tuturor românilor care iubesc acest sport și nutresc speranța că fotbaliștii noștri vor reuși să aducă bucuria în rândul susținătorilor lor prin eventualele victorii obținute în grupa de calificare, care să permită prezența fotbalului românesc în lista primelor valori sportive ale Europei.
Cele patru timbre ale emisiunii ilustrează în mod simbolic jucători de fotbal, fără ca personajele să fie identificate, la care se adaugă faze de joc, o 'prezentare' a participării României în meciurile grupei, după cum urmează:
Timbrul cu valoarea nominală de 3 lei ilustrează grafic meciul inaugural Franța — România, ce va avea loc în data de 10 iunie a.c., pe stadionul Stade de France, Saint-Denis;
Timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei reprezintă cel de-al doilea meci al naționalei României, disputat cu Elveția în data de 15 iunie a.c., pe stadionul Parc des Princes, Paris;
Timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei ilustrează cel de-al treilea meci al României, cu Albania, ce va avea loc în data de 19 iunie a.c., pe Grand Stade de Lyon, Lyon;
Timbrul cu valoarea nominală de 16 lei prezintă grafic steagurile întregii grupe A, respectiv adversarii României, în ordinea de disputare a meciurilor. La acestea se adaugă, în vinietă, logo-ul Federației Române de Fotbal, regăsit de altfel și pe vinietele celorlalte minicoli de timbre.
Cele patru mărci poștale sunt completate de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vinietă.
Romfilatelia mulțumește Federației Române de Fotbal pentru sprijinul documentar oferit la realizarea acestei emisiuni filatelice și urează:

Mult succes Naționalei de Fotbal a României!






Comunicat de presă - Romfilatelia
marţi, 31 Mai 2016

Copilăria nu dispare niciodată din noi, ea constituie izvorul permanent din care decurg toate meandrele vieții noastre.” (George Călinescu)
1 iunie marchează una dintre cele mai îndrăgite sărbători, iubită atât de cei mici, cât și de cei mari și celebrată peste tot în lume în prima zi de vară. Ziua Internațională a copilului este prilej de bucurie și veselie, de apreciere, sărbătorire sau reîntoarcere la una dintre cele mai frumoase perioade din viața fiecărui om — copilăria. Este ziua când în rolul principal sunt copiii, de toate vârstele și toate naționalitățile, ziua în care reamintim unei lumi întregi de importanța iubirii, educației, protecției și interesului pe care cu toții trebuie să-l acordăm acestora.
În 2016, Romfilatelia sărbătorește Ziua internațională a copilului alături de eroii copilăriei, acele personaje de basm și povești care ne-au încântat și fascinat cu aventurile și învățămintele lor, care ne-au modelat caracterul și ne-au ajutat să deprindem numeroase abilități utile în viața de adult. Emisiunea de mărci poștale Personajele copilăriei aduce astfel în prim plan câteva dintre personajele îndrăgite ale copilăriei: Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, Neghiniță, Domnul Goe și eroii Punguței cu doi bani. Cele patru mărci poștale ale acesteia vor putea fi achiziționate începând de miercuri, 1 iunie a.c., de la magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Ilustrată grafic pe timbrul cu valoarea nominală de 2,00 lei, Punguța cu doi bani, de Ion Creangă, este una dintre cele mai cunoscute și iubite povești ale copilăriei. Încărcată de arhetipuri, povestea punguței pune față în față moșul cel bun și băbuța cea hapsână, cocoșul cel harnic și boierul cel zgârcit, oferind copilului o colecție întreagă de personaje de la care să deprindă semnificația binelui și răului.
Neghiniță, personajul principal al povestirii cu același nume a lui Barbu Ștefănescu Delavrancea, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,40 lei, și Domnul Goe, personajul lui I.L. Caragiale, regăsit pe marca poștală cu valoarea nominală de 15,00 lei, sunt întruchipări ale copilului buclucaș și neascultător.
Timbrul cu valoarea nominală de 8,00 lei îi înfățișează pe Făt Frumos și Ileana Cosânzeana, două personaje prezente în folclorul românesc încă de la începuturile sale, întruchipând idealul masculinității, respectiv al feminității. Cele mai cunoscute aventuri ale celor doi protagoniști sunt povestite de Petre Ispirescu și descriu o lume fantastică, cu încercări și obstacole peste puterile unui om obișnuit.
Cele patru mărci poștale sunt completate de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vinietă. Totodată, sărbătorea copiilor este marcată și prin realizarea unui întreg poștal tematic.
Romfilatelia urează tuturor copiilor un călduros La mulți ani! și îi invită la o super petrecere dedicată lor miercuri, 1 iunie a.c., orele 10:00 — 16:00, la Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'.





Comunicat de presă - Romfilatelia
Vineri, 26 mai 2016


EXPOZIŢIA FILATELICĂ MONDIALĂ, NEW YORK 2016

Respectând tradiţia, oraşul New York este şi în acest an gazda unei manifestări de anvergură mondială din domeniul filateliei.
În perioada 28 mai – 4 iunie 2016 îşi deschide porţile Expoziţia Filatelică Mondială organizată de Societatea Filatelică Americană (APS), care reuneşte, sub deviza O plimbare în jurul lumii, peste 50 de administraţii poştale din întreaga lume, precum şi mai mult de 200 dintre cei mai importanţi şi cunoscuţi dealeri din domeniul filateliei mondiale. Alături de aceştia participă reprezentanţi a peste 50 de cluburi şi societăţi filatelice din întreaga lume.
Este a 11-a Expoziţie Mondială Filatelică organizată la New York, prima fiind cea din anul 1913.
Expoziţia se desfăşoară sub înaltul patronaj al Federaţiei Internaţionale Filatelice (FIP) şi al Federaţiei Interamericane Filatelice (FIFA), fiind sprijinită financiar de Societatea Filatelică Americană (APS), Administraţia Poştală a Statelor Unite cât şi de Asociaţia Americană a Dealerilor de Timbre (ASDA).
Manifestarea filatelică newyorkeză îşi propune să promoveze toate ideiele tematice şi originalitatea produselor filatelice la nivel mondial, să stimuleze schimburile filatelice internaţionale.
Totodată, prin această expoziţie, se promovează valoarea educativă şi culturală a filateliei alături de pasiunea colecţionării.
Evenimentul filatelic american expune vizitatorilor colecţia privată a lui John Lennon, membru al celebrei formaţii The Beatles. Colecţia etalează pe foile de expunere 500 de mărci poştale, majoritatea americane şi neo zeelandeze.
În 2005 ele au fost expuse la Muzeul Smithsonian al Poştei Americane din Washinghton.
Lennon şi-a descoperit pasiunea pentru filatelie relativ târziu, în 1950, când a primit clasorul de la vărul său, Stanley Parker.
Expoziţia Filatelică Mondială,  New York 2016  este marcată printr-un proiect de timbre cu titlu omonim, ce va putea fi achiziționată începând de sâmbătă 28 mai a.c. , de la magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Coliţa emisiunii marchează participarea României la această Expoziţie şi ilustrează în timbru (prin tehnica timbru în timbru) imaginea mărcii de 27 de parale din seria Cap de Bour, emisă de Moldova în anul 1858. Pe manşeta coliţei sunt ilustrate logoul Expoziţiei, alături de elemente de identitate naţională (poarta maramureşeană).









Comunicat de presă - Romfilatelia
Miercuri, 18 Mai 2016,


ANOTIMPURI LA MUZEUL SATULUI (80 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA MUZEULUI NAŢIONAL AL SATULUI „DIMITRIE GUSTI”)
         Pe malul lacului Herăstrău, chiar în mijlocul capitalei României, vizitatorul de pretutindeni are bucuria de a întâlni un „sat” adevărat, cu monumente şi artefacte din sec. al XVII-lea, până la începutul sec. XX, unde construcţii reprezentative provenite din importante zone etnografice au prins o nouă viaţă la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”.
Muzeul Satului a fost creat în anul 1936 din iniţiativa profesorului Dimitrie Gusti fiind unul dintre primele muzee etnografice din lume.
Emisiunea de mărci poştale Anotimpuri la Muzeul Satului, pe care Romfilatelia o introduce în circulaţie, ilustrează imagini ale monumentelor în fiecare anotimp.
Pentru fiecare casă s-a ales un anotimp şi pentru fiecare anotimp o poveste.
Romfilatelia vă invită într-o călătorie prin cele patru anotimpuri, înapoi în timp, în copilărie, pe uliţele satului, să ne bucurăm de verdele crud al primăverii, să ne odihnim pe prispa casei în toiul verii, toamna la culesul roadelor şi iarna să ieşim la colindat pe uliţele satului.
Timbrul cu valoarea nominală de 2,00 lei reproduce imaginea Bisericii „Sfinţii Voievozi” din satul Răpciuni, comuna Hangu-judeţul Neamţ, care a intrat în colecţia Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” în anul 1958.
Biserica a fost construită în anul 1773, în vremea voievodului Grigore Ghica, dată crestată în lemn cu caractere chirilice pe ancadramentul uşii intrării din pridvor şi în pronaos.
Valoarea artistică a bisericii este întregită de ansamblul picturii murale, realizat în două etape: pictura iniţială, mai simplă, şi pictura de pe peretele nordic al pronaosului.
Biserica este şi locul unde erau consemnate toate întâmplările importante din viaţa satului. Interesante sunt inscripţiile cu litere chirilice din pridvor care amintesc de ierni bogate în precipitaţii şi veri secetoase, ori de evenimente mai puţin obişnuite cum a fost, de pildă, venirea lăcustelor în anul 1847.
Timbrul cu valoarea nominală de 2,40 lei reproduce imaginea Gospodăriei din Chiojdu-Micjudeţul Buzău, secolul al XVIII-lea. Casa este înălţată pe o impunătoare temelie din zidărie de piatră de râu, în care sunt adăpostite pivniţa şi încăperea cu unelte. Pereţii casei sunt realizaţi din bârne rotunde de brad, cu diametrul mic, aşezate în cununi orizontale.
Acoperişul în patru ape are învelitoare din şiţă măruntă, aşezată în „solzi de peşte”. Principalele elemente decorative, realizate prin cioplire şi crestare, apar la grinzile şi stâlpii foişorului şi la pălimarul prispei.
Timbrul cu valoarea nominală de 8,00 lei reproduce imaginea Gospodăriei Jurilovca din judeţul Tulcea, 1898.
Ansamblul gospodăriei Jurilovca are specific lipovenesc, locuitorii acestei zone având ca ocupaţii principale pescuitul şi viticultura.
Casa, cu toate anexele gospodăreşti a fost adusă în muzeu în anul 1963 din comuna Jurilovca, localitate situată pe malul lacului Razim.
Interioarele încăperilor se caracterizează prin aceeaşi policromie, rezultată din prezenţa covoarelor şi cuverturilor, a plăpumilor realizate din bucăţi de pânză industrială, a sobelor cu muluri colorate, a picturii populare pe lemn, sticlă sau carton, a perdelelor croşetate, a mobilierului şi ţesăturilor.
Stilul constructiv, elementele decorative şi prezenţa masivă a uneltelor de pescuit, fac din gospodăria Jurilovca un document valoros de viaţă şi muncă a unei populaţii care şi-a găsit în România a doua sa patrie.
Timbrul cu valoarea nominală de 15,00 lei reproduce imaginea Gospodăriei ŞurdeştiMaramureş, secolul al XVIII-lea.
Gospodăria transferată în muzeu în anul 1967 datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, provenind din Ţara Lăpuşului.
În concordanţă cu mediul geografic şi cu evoluţia istorică şi înfuncţie de condiţiile social-economice, satul Şurdeşti s-a dezvoltatca sat de tip răsfirat, reprezentativ pentru aşezările româneşti din zona colinară.
Modul de aşezare al construcţiilor – şura cu grajd, la intrareaîn gospodărie, spre uliţă şi casa, plasată în a doua parte a curţii – înscrie structura gospodăriei în tipul de „curte dublă”, specifică satelor cu economie pastoral – agricolă.

Romfilatelia mulţumeşte Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.


A T E N Ț I E
Superficialitatea și incompetența  acestui  ”comerciant” de timbre, numit Romfilatelia, se manifestă și de această dată, prin redactarea eronată a comunicatului de presă prezentat mai sus, dat publicitații astazi 18 mai 2016, preluat de mai multe agentii de presă, fără ca cineva să sesizeze eroarea ”marilor specialiști” de la întreprinderea sus amintită. Iată erorile din comunicat :
ÎN COMUNICAT
ÎN REALITATE
Timbrul cu valoarea nominală de 2,40 lei reproduce imaginea Gospodăriei din Chiojdu-Micjudeţul Buzău, secolul al XVIII-lea.
Timbrul reproduce  imaginea Gospodăriei Jurilovca din judeţul Tulcea,
Timbrul cu valoarea nominală de 8,00 lei reproduce imaginea Gospodăriei Jurilovca din judeţul Tulcea,
Timbrul prezintă imaginea Gospodăriei ŞurdeştiMaramureş, secolul al XVIII-lea.

Timbrul cu valoarea nominală de 15,00 lei reproduce imaginea Gospodăriei ŞurdeştiMaramureş, secolul al XVIII-lea.

Timbrul reproduce imaginea Gospodăriei din Chiojdu-Micjudeţul Buzău, secolul al XVIII-lea.









Comunicat de presă - Romfilatelia
Vineri, 6 Mai 2016
Un secol și jumătate de la fondarea Dinastiei Regale Române sărbătorit prin marca poștală națională
Anul 2016 reprezintă un an aniversar pentru Dinastia Regală Română, marcând o serie de celebrări ale unor evenimente care au trasat cursul istoriei regale a României, respectiv un secol de la intrarea României în Primul Război Mondial, 95 de ani de la nașterea Majestății Sale Regelui Mihai I, dar și 20 de ani de la căsătoria Alteței Sale Regale Margareta, Custodele Coroanei Române cu Alteța Sa Regală Principele Radu al României.
Acestora li se adaugă împlinirea unui secol și jumătate de la fondarea Dinastiei Regale Române, aniversare pe care Romfilatelia o sărbătorește printr-un proiect tematic de timbre. Ilustrând simbolurile suverane și primele trei generații ale Familiei Regale a României, emisiunea de mărci poștale 150 de ani de la fondarea Dinastiei Regale Române poate fi achiziționată începând de marți, 10 mai a.c., de la magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Marca poștală cu valoarea nominală de 4,50 lei prezintă un detaliu al Colanului Ordinului Carol I, fondat la 10 mai 1906, cu ocazia jubileului de 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I. Lanțul colanului este compus din medalioane alternante, reprezentând stemele provinciilor Vechiului Regat (Valahia, Moldova, Oltenia și Dobrogea), și respectiv scutul cvartelat al dinastiei. Medalioanele sunt legate prin cifrul Regelui Carol I, decorat cu email roșu.
Pe parcursul existenței sale, Colanul a fost acordat celor mai mari personalități, care au contribuit semnificativ la dezvoltarea României moderne, printre care se numără Gheorghe G. Cantacuzino, Dimitrie Sturdza, Petre P. Carp, Titu Maiorescu, Ion I. C. Brătianu, Mihail Pherekyde, dar și majoritatea suveranilor care au avut un rol esențial în recunoașterea suveranității naționale și a ridicării sale la rang de Regat.
Pe cel de-al doilea timbru al emisiunii, având valoarea nominală de 16,00 lei, se regăsește un detaliu din Sceptrul Regelui Ferdinand I. Realizat din aur și împodobit cu pietre prețioase, sceptrul a fost creat în 1920, prin subscripție publică, și dedicat 'Regelui Ferdinand I, regele tuturor românilor, dându-i-se acest buzdugan de către poporul său ca răsplată pentru vrednicia și bună conducere a țării în anii 1916-1919'. În partea sa superioară sunt reproduse patru statuete de țărănci în costume naționale, reprezentând Vechiul Regat, Transilvania, Basarabia și Bucovina, iar în vârful său se află capul acvilei cruciate.
Timbrul coliței dantelate, cu valoarea nominală de 8,00 lei, prezintă primele trei generații ale Familiei Regale a României. De la stânga la dreapta se disting: Principele Moștenitor Ferdinand, Principesa Elisabeta a României (ulterior Regină a Greciei), Regina Elisabeta a României, Principele Carol, Principesa Maria a României (ulterior Regină a Iugoslaviei), Principele Nicolae al României, Principesa Maria (ulterior Regina Maria a României) și Regele Carol I.
Fotografia din timbrul coliței, realizată în momentul când Criza Dinastică (provocată de decesul singurului copil al Regelui Carol I) fusese rezolvată, înfățișează nu doar trei generații ale Familiei Regale, cu un profund impact istoric asupra României, ci, prin Principesele Regale, sugerează și legăturile Familiei Regale a României cu dinastiile Europei. Pe manșeta coliței se regăsesc portretul Regelui Carol I, în uniformă și cu decorații, precum și Coroana de oțel a Regelui, însoțită de motto-ul Casei Regale: Nihil Sine Deo.
150-de-ani-de-la-fondarea-Dinastiei-Romane_150-years-since-the-foundation-of-the-Romanian-Dynasty
Cele două timbre și colița dantelată a emisiunii sunt completate de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coală de 20 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 2 timbre (în album filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 245 de exemplare și echipat cu blocul de 2 timbre al emisiunii și plicul prima zi cu ștampila 'prima zi' aplicată în clar în folio. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.
Romfilatelia mulțumește Casei Regale a României pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
















Comunicat de presă - Romfilatelia
Marți 3 mai 2016
Marca poștală militează pentru o planetă verde Protejarea mediului înconjurător este una dintre cele mai arzătoare probleme ale zilelor noastre, un subiect aflat pe agenda a numeroase organizații și instituții mondiale, pentru a cărui soluționare este nevoie de un efort colectiv la nivel global.
Conservarea mediului înconjurător este imperios necesară pentru o viață adecvată a omului pe Pământ, iar acțiunile care previn și înlătură semnele clare de îmbolnăvire ale planetei (subțierea stratului de ozon, încălzirea globală, ploile acide, poluarea solului, apelor și aerului etc.) sunt absolut indispensabile.
Obligația de a atinge aceste obiective nu este una individuală, ci mai ales colectivă, întrucât atât omul, cât și autoritățile și instituțiile locale, județene, naționale și internaționale trebuie să conștientizeze necesitatea și importanța adoptării unui comportament responsabil față de mediul înconjurător. Ritmul accelerat de degradare a Pământului impune măsuri practice, nu teoretice, iar o promovare pe scară largă a acestui subiect înseamnă un număr mai mare de pași în direcția bună.
'Gândește verde!' este sloganul unei astfel de acțiuni care militează pentru protejarea naturii și vine ca inițiativă a PostEurop, organismul care reprezintă furnizorii europeni de servicii poștale publice. În contextul aniversării a 60 de ani de la primele emisiuni de timbre EUROPA, PostEurop a organizat un concurs internațional de design pe tema 'Think Green!' ('Gândește verde!'), aceasta fiind și tematica emisiunii Europa 2016.
Țările membre, printre care și România, reproduc desenul câștigător al concursului, ce aparține unui artist cipriot, și adaugă opțional o creație proprie, în temă și stilul impuse. Astfel, Romfilatelia emite două mărci poștale Europa 2016, 'Gândește verde!', care pot fi achiziționate începând de miercuri, 4 mai a.c., de la magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Desenul propus ca design comun pentru toate țările europene este prezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 12 lei, iar cel de-al doilea timbru, având valoarea nominală de 5 lei, este creat de un artist român, fiind o prelungire a peisajului inițial, de data aceasta cu specific românesc. Elementele de pe timbrul propus de Cipru se regăsesc și în peisajul românesc, completând armonios seria. Centralele eoliene, copacii în același stil grafic, biciclistul și casele sunt preluate și în cel de-al doilea timbru, dar poartă bineînțeles o amprentă cu accent național, cum sunt casele care aici apar prezentate ca niște cule oltenești.
Dacă peisajul din timbrul câștigător te duce cu gândul la o așezare cu caracter urban, cel din timbrul național este identificat ca fiind autentic românesc, idee sugerată și prin prezența stilizată a Sfinxului, ca imagine a simbiozei dintre natură și om, dar și prin reprezentarea covorului oltenesc de frunze, care este un binecunoscut motiv popular românesc.
Ambele mărci poștale reprezintă cu succes tematica aleasă și sugerează conceptul de conservare a mediului înconjurător atât prin imaginea grafică, cât și prin cromatica aleasă, verdele fiind culoarea naturii, a vieții și a sănătății. Ștampila 'prima zi' aplicată în clar cu folio verde și înfățișând un arbore, din nou un simbol al vieții, al legăturii dintre pământ și bolta cerească, susține și completează armonios tematica proiectului filatelic.
Cele două timbre ale emisiunii Europa 2016, 'Gândește verde!' sunt completate de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 6 timbre și blocul de 4 timbre (2 modele).
Romfilatelia invită publicul să adopte sloganul 'Gândește verde!' în activitățile zilnice, orice contribuție și interes arătate mediului înconjurător și protejării acestuia concretizându-se în rezultate pozitive și schimbări în bine.








Comunicat de presă - Romfilatelia
Miercuri 20 aprilie 2016


Istoria astronomiei este istoria științei care studiază corpurile cerești, de la simpla observație și până la teorii despre univers. Astronomia include studiul planetelor și al sateliților acestora, cometelor, meteoriților, stelelor, găurilor negre, sistemelor solare și galaxiilor.
Cometa Halley este cea mai faimoasă dintre cometele periodice, putând fi văzută aproximativ la fiecare 75-76 de ani. Aceasta a fost denumită după astronomul englez Edmond Halley și face parte din categoria cometelor de scurtă perioadă.
De Cometa Halley se leagă o poveste interesantă ce îl are în prim plan pe scriitorul american Mark Twain. Acesta s-a născut în 1835, la două săptămâni după trecerea cometei, scriitorul notând în autobiografia sa că a venit odată cu cometa și că va pleca tot odată cu ea. Ceea ce este interesant este faptul că ceea ce a prevăzut s-a adeverit, scriitorul trecând în neființă în aprilie 1910, dată ce a înregistrat o nouă trecere a cometei.
Cea mai recentă emisiune de mărci poștale este dedicată acestei comete periodice și reprezintă un supratipar al coliței emisiunii Întoarcerea Cometei Halley, din anul 1986.
Purtând titlul de Istoria Astronomiei, 950 de ani de la trecerea Cometei Halley observată în 1066, emisiunea este formată dintr-un plic prima zi și o coliță nedantelată, prezentând o ilustrare stilizată a parcursului Cometei Halley prin Galaxia noastră.
Pliantul emisiunii oferă detalii suplimentare privind caracteristicile cometei, informații despre primele mențiuni și trecerile importante ale acesteia, precum și o scurtă introducere în frumosul domeniu al astronomiei.
Emisiunea de mărci poștale poate fi achiziționată începând de vineri, 22 aprilie a.c., de la magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Romfilatelia mulţumeşte Institutului Astronomic al Academiei Române pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.







Comunicat de presă - Romfilatelia
Vineri, 15 aprilie 2016

Timbrul național sărbătorește 125 de ani de prezență a României în cadrul Uniunii Interparlamentare

Romfilatelia adaugă patrimoniului românesc de timbre un nou proiect ce înregistrează o importantă aniversare pentru țara noastră, respectiv 125 de ani de prezență a României în cadrul Uniunii Interparlamentare, organizație la nivel mondial ce acționează în favoarea păcii și cooperării internaționale.

Denumit inițial Conferința Interparlamentară și ulterior Uniunea Interparlamentară (UIP), acest for mondial a luat naștere la inițiativa a doi parlamentari, susținători ai păcii, William Randal Cremer (Marea Britanie) și Frédéric Passy (Franța). În 1889, celor doi li se alătură 11 parlamentari din Italia, Belgia, Spania, Danemarca, Ungaria, Statele Unite ale Americii, Liberia, 55 din Franța și 28 din Marea Britanie, transformând UIP într-o instituție permanentă.
Astăzi, organizația reunește parlamentele celor 170 de state membre și 11 membri asociați, cu obiective ce abordează teme de interes mondial, precum pacea și securitatea internațională, apărarea drepturilor omului, implicarea tineretului, egalitatea de gen, dezvoltarea durabilă cu ajutorul dialogului, cooperării și acțiunilor la nivel parlamentar.
Emisiunea aniversară de mărci poștale România, 125 de ani în Uniunea Interparlamentară sărbătorește prezența țării noastre în cadrul organizației mondiale, Parlamentul României devenind membru UIP în 1891, la cea de-a treia Conferință Interparlamentară desfășurată la Roma, și poate fi achiziționată începând de luni, 18 aprilie a.c., de la magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Timbrul emisiunii face trimitere către senatorul Vasile Alexandrescu Urechia , membru fondator al Academiei Române și lider al delegaţiei parlamentare române participante la Conferinţa din 1891, în cadrul căreia România a primit statutul de membru al forului mondial.
Colița dantelată a emisiunii marchează un moment semnificativ din istoria României în UIP, respectiv cea de-a 27-a Conferinţă Interparlamentară, desfășurată la Bucureşti, în 1931, când participanții au fost salutaţi de marele istoric şi om politic, Nicolae Iorga , în calitatea sa de Preşedinte al Consiliului de Miniştri. În timbrul coliței este ilustrată sigla Uniunii Interparlamentare, într-o concepție grafică ce include perfor rotund.
Emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 8 timbre + 1 vinietă și colița dantelată.
Emisiunea de mărci poștale România, 125 de ani în Uniunea Interparlamentară va fi lansată într-un cadru oficial luni, 18 aprilie a.c., orele 17:00, la Palatul Parlamentului, în deschiderea sesiunii solemne dedicate evenimentului aniversar.
Romfilatelia mulţumeşte Parlamentului României pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.




  




Comunicat de presă - Romfilatelia

Miecuri, 13 Aprilie  2016

Aripile fluturilor



Cine zboară printre flori
În zig-zag, de-atâtea ori?
Uite-aicea, pe o floare,
Patru aripi de culoare. (Ghicitoare)

Aripile florilor se intitulează cel mai nou proiect marca Romfilatelia, dedicat, așa cum sugerează și titlul metaforic, unei specii ce stârnește imaginația oamenilor, căutând parfumul florilor în dansuri multicolore și inspirându-i astfel în activitățile de zi cu zi.Fluturii, simboluri ale frumuseții delicate și efemere, sunt promovați într-un proiect filatelic special, mărcile poștale ce ilustrează aceste insecte atrăgătoare putând fi achiziționate începând de vineri, 15 aprilie a.c., de la magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Nenumărate legende ne invită să descoperim taina apariției fluturilor. Potrivit uneia dintre ele, după ce a creat florile, Dumnezeu a fost rugat de unele dintre acestea să le dea aripi pentru a atinge Cerul, creând astfel fluturii în ascultarea rugii lor. O altă legendă spune că fluturii sunt de fapt îngeri cu aripi din petale de flori.
Indiferent de originea acestora, explicată științific sau prin prisma legendelor, fluturii sunt insecte care impresionează prin varietate și colorit, remarcându-se prin ciclul lor de viață neobișnuit, cu un stadiu larvar de omidă, un stadiu inactiv de pupă și o metamorfoză spectaculoasă într-o formă familiară de adult cu aripi colorate.

Patru specii de fluturi se găsesc pe mărcile poștale ale emisiunii, după cum urmează:
– Fluturele de foc al măcrișului (Lycaena dispar) este reprodus pe timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei și este o specie ocrotită în Uniunea Europeană, implicit și în țara noastră. Denumirea speciei se referă la disparitatea înfățișării celor două sexe: masculul arămiu metalic, iar femela gălbui-roșcat-mat pe aripa anterioară, respectiv brun-negricios pe cea posterioară;
– Albăstrelul de iarbă grasă (Scolitantides orion) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,50 lei. Utilizarea lui Orion, personaj din mitologia greacă – vânător gigant, în denumirea speciei se justifică prin folosirea unui sistem mnemotehnic de denumiri inspirate din mitologia greco-latină, potrivit căruia fluturii mari și somptuos colorați au primit nume de personaje mitologice de prim rang (Apollo, Ulise sau Ahile), în timp ce speciile mărunte au fost asociate cu personaje din păturile de jos ale societății: păstori, vânători, marinari, țărani;
– Mantia împăratului (Argynnis paphia) este un reprezentant tipic al „fluturilor de sidef” – roșcat-gălbui cu șiruri de puncte negre deasupra, iar pe dedesubt cu pete sau linii caracteristice argintii-sidefii, diferite de la o specie la alta. Inspirându-se în denumire de la zeița Afrodita (Venus, la romani) „cea argintie” (argyros, argint în greaca veche), fluturele mantia împăratului este reprodus pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei;
– Albăstrelul Argus (Plebejus argus) este una dintre cele mai comune specii dintr-un grup numit „fluturii cerului” sau „albăstrițe”. Este prezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 15,00 lei, masculul fiind albastru-metalic, iar femela negricioasă. Denumirea științifică este o aluzie la numeroasele pete ocelare de pe fața inferioară a aripilor: Argus e un titan din mitologia greacă, remarcabil prin multitudinea de ochi (o sută!), descris ca având corpul acoperit de ochi.
În completarea celor 4 timbre ale emisiunii vin un set de 2 plicuri prima zi și un set de 4 cărți maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 20 de timbre, minicoala de 5 timbre +1 vinietă și blocul de 4 timbre (în album filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat într-un tiraj de 245 de exemplare și echipat cu blocul de 4 timbre ale emisiunii și setul de 2 plicuri prima zi cu ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.

Romfilatelia mulțumește specialiștilor și cercetătorilor din cadrul Geoparcului Dinozaurilor – Țara Hațegului, precum și fotografului Dan Valentin Palcu pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.




Comunicat de presă - Romfilatelia
Vineri, 1 Aprilie  2016

Academia Română, un veac și jumătate de cultură tezaurizat pe timbrele românești
În misiunea sa de a reprezenta România ca ambasador eficient și de încredere, timbrul a cuprins în dimensiunea sa redusă tematici reprezentative pentru țara noastră, ce au vizat cultura, istoria, arta și au promovat astfel valori și simboluri românești.
În cel mai recent proiect al său, Romfilatelia sărbătorește prin marca poștală o frumoasă aniversare a celui mai înalt for de reflecție și creație intelectuală, literară și artistică a poporului român.
La împlinirea unui secol și jumătate de existență, emisiunea de mărci poștale Academia Română, 150 de ani marcheză aniversarea unei instituții de prestigiu — reper național și model în societatea românească, al cărei rol este, fără îndoială, acela de a apăra identitatea culturală. Elementele filatelice ale emisiunii pot fi achiziționate începând de luni, 4 aprilie a.c., de la magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
De-a lungul timpului, numeroși membri ai Academiei Române s-au regăsit pe mărcile poștale naționale, îmbogățind patrimoniul filatelic cu români remarcabili, ale căror genii au rămas adânc impregnate în spiritul și identitatea țării și poporului nostru.
Aceste emisiuni filatelice valoroase au cuprins un număr important al elitelor prestigioasei instituții, mai exact 113 membri, reprezentanți de seamă din numeroase domenii: literatură, istorie, artă, filozofie, chimie, fizică, matematică, inventică, biologie, sociologie, cercetare etc. Sunt personalități marcante, care au dăruit României un valoros tezaur cultural, istoric și științific, români de excepție pe care timbrul, simbol național, a fost onorat să-i cinstească.
La ceas aniversar, emisiunea de timbre Academia Română, 150 de ani se alătură proiectelor care păstrează vii memoria și realizările acestor români eminenți și sărbătorește un moment special din existența supremei instituții de cultură și de știință a României.
Cele două valori ale emisiunii, timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei și colița dantelată cu valoarea nominală de 8,00 lei, fac trimitere către clădirea Academiei Române, cu fațada și detaliile ornamentale. Logoul aniversar, cât și zeița Minerva, elemente prezente pe coliță și plicul prima zi a emisiunii, asigură o prezentare grafică unitară și accentuează simbolistica și importanța evenimentului aniversar.
Emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 6 timbre + 3 viniete și colița dantelată.
Romfilatelia mulțumește Academiei Române pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale









Comunicat de presă - Romfilatelia

Marti, 22 martie 2016


SFINTELE  PAŞTI 2016


Paștele, sărbătoarea creștină care cheamă oamenii să ia Lumina Sfântă, aduce bucuria unică a Învierii Mântuitorului, dar și ritualuri și tradiții religioase, printre care și binecunoscuta formulă de întâmpinare: Hristos a înviat!, Adevărat a înviat!

Ca în fiecare an, Romfilatelia vestește Sfintele Paști în avans și dedică un proiect special de timbre celei mai mari Sărbători a Creștinătății. În 2016, timbrele îi invită pe credincioșii de pretutindeni să poposească la Mănăstirea Putna, ctitorie a Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, păstrătoare de viață duhovnicească neîntreruptă, dar și de bogăția și dărnicia celor care au fost binefăcători ai acestui dumnezeiesc lăcaș.
Elementele emisiunii Sfintele Paști 2016 pot fi achiziționate începând de miercuri, 23 martie a.c., de la magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. Pentru ilustrarea acestora au fost alese, din patrimoniul Mănăstirii Putna, obiecte de cult reprezentative,  icoane tematice, o cruce de lemn, ferecături, fiecare purtând în sine o semnificație istorică și simbolică.
Icoana Răstignirii, din iconostasul bisericii voievodale, este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 1,00 lei. Aceasta a fost realizată în perioada 1771 – 1773, din porunca mitropolitului Iacov al Moldovei. După însemnările descoperite, cele mai multe dintre icoane au fost pictate de Gheorghe Zugravul în anul 1771, pictorul dovedindu-se un reprezentant important al școlii moldovenești din secolul al XVIII-lea, prin elementele populare autohtone pe care le împletește într-o abordare stilistică mai realistă a artei icoanei.
Cel de-al doilea timbru al emisiunii, având aceeași valoare nominală de 1,00 lei, face trecerea spre folclorul național, prezentând florile care bucură privirile tuturor, deschizându-și ale lor petale în apropierea Sfintelor Sărbători Pascale și cunoscute sub numele de Florile Paștelui (Anemone nemorosa, Anemone ranunculoides, Fritillaria imperialis). Legendele ce înconjoară aceste flori oferă variante privind apariția lor – fie că au izvorât din lacrimile pe care le-a vărsat Fecioara Maria la picioarele Fiului său răstignit, fie că floarea nu a crezut în Iisus și, când El a înviat, ea și-a plecat capul rușinată.
Colița dantelată, având valoarea nominală de 8,00 lei, prezintă în fundal Tetraevanghelul, scris de monahul Paladie și dăruit de Ștefan cel Mare Mănăstirii Putna în anul 1489, iar în prim plan se află o cruce de mână, sculptată și ferecată, dăruită de mitropolitul Sava schitului Sinești în anul 1698.
Cele două mărci poștale și colița dantelată a emisiunii sunt însoțite de un plic prima zi și un întreg poștal, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 de timbre, minicoala de 8 timbre + 1 vinietă, minicoala de 8 timbre (4 serii), blocul special de 3 timbre (în album filatelic) și blocul special de 2 timbre (în produs filatelic).
Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 421 de exemplare și este echipat cu un bloc special de trei timbre (un timbru Răstignirea + două timbre Florile Paștelui) și plicul „prima zi” având ștampila „prima zi” imprimată cu folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 421.
Produsul filatelic este un concept exclusiv Romfilatelia, realizat într-un tiraj limitat de 421 de exemplare. Timbrul din argint, replică a mărcii poștale care ilustrează Răstignirea este prezentat într-o cutie elegantă. Pe capacul interior al cutiei este poziționat carnetul filatelic care conține un bloc de două timbre (timbrul Răstignirea + timbrul din colița emisiunii) și certificatul de autenticitate, numerotate de la 001 la 421. 
Romfilatelia invită publicul să se bucure în avans de produsele filatelice ale emisiunii Sfintele Paști 2016 și de timbrul de argint dedicat Învierii Domnului, veritabile piese de colecţie ce pot însoți mesajele și darurile oferite celor dragi.
Romfilatelia mulțumește Sfintei Mănăstiri Putna pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.










Comunicat de presă - Romfilatelia

Miercuri. 16 martie 2016        


De-a lungul timpului, numeroase personalităţi românești au uimit cu talentul, ingeniozitatea și măiestria lor, realizând invenții care au schimbat istoria lumii sau atingând performanțe remarcabile în domeniile în care și-au desfășurat activitatea.
Promovând adesea valori umane ale țării noastre și contribuția lor în dezvoltarea societății, Romfilatelia introduce în circulație o emisiune de mărci poștale dedicată personalităților românești de marcă, intitulată Români geniali. Astfel, pe cele șase mărci poștale ale emisiunii se regăsesc reprezentanți din domenii precum știință, teologie, medicină, inginerie, sculptură și muzică, acestea putând fi achiziționate începând de vineri, 18 martie a.c., de la magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Timbrul cu valoarea nominală de 1,00 leu îl prezintă pe cel mai mare sculptor român, Constantin Brâncuși. Adept al sculpturii moderne abstracte, acesta a influențat și revoluționat definitoriu și unanim recunoscut această artă în secolul XX. Recunoașterea internațională a lui Brâncuși vine rapid, iar lucrările sale ca Pasăre în văzduh, Domnișoara Pogany sau Prințesa X devin pașaportul său pentru marile expoziții de sculptură din lume.
George Enescu, considerat un muzician complet, cu multiple daruri de compozitor, interpret și pedagog, este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,00 lei. Fiind de asemenea violonist, pianist și dirijor, în creațiile din ultima parte a vieții atinge o originalitate și un stil autentic unic ce se manifestă în compozițiile sale: rapsodii pentru orchestră, simfonii, sonate pentru vioară și pian etc.
George Emil Palade, cunoscut drept om de știință, specialist în domeniul biologiei celulare, este ilustrat pe marca poștală cu valoarea nominală de 3,50 lei. A primit Premiul Nobel pentru Fiziologie sau Medicină în 1974, împreună cu Albert Claude și Christian de Duve, încununând descoperiri privind organizarea funcțională a celulei, ce a avut un rol esențial în dezvoltarea biologiei celulare moderne.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,00 lei se regăsește George „Gogu” Constantinescu, socotit unul dintre cei mai mari inventatori români din toate timpurile. Printre realizările sale se numără primul tun sonic, elaborarea Științei Sonicității, inventarea cutiei de viteze automate pentru automobile și locomotive etc. De asemenea, a fost printre primii care au folosit betonul armat în construcția clădirilor și podurilor cu deschideri mari (Palatul Patriarhiei, Cazinoul din Constanța, podurile de la Adjud, Dolhasca etc.).
Pe timbrul cu valoarea nominală de 12,00 lei este reprezentată Ana Aslan, medic și inventator, fondatoarea primului Institut de Gerontologie și Geriatrie din lume, la București, în anul 1952. A creat Gerovitalul și Aslavitalul, medicamente folosite pentru prevenirea sau încetinirea modificărilor legate de îmbătrânire. Mari personalități politice și artistice ale vremii au folosit tratamentele

Anei Aslan, iar Institutul care actualmente îi poartă numele a fost catalogat adesea ca „Perlă a Coroanei” spitalelor românești.

Dumitru Stăniloae, preot, teolog, profesor universitar, dogmatist, traducător, scriitor și ziarist, este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 31,00 lei. Este considerat una dintre autoritățile proeminente ale teologiei europene din secolul XX și printre cei mai mari teologi români, fiind recunoscut prin premii și distincții în întreaga lume creștin-ortodoxă.
Cele șase mărci poștale ale emisiunii sunt însoțite de două plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 80 de timbre și blocul de 3 timbre + 1 vinietă și manșetă ilustrate tematic.
Români geniali este un proiect filatelic care vine să anticipeze aniversarea centenarului Marii Uniri a Principatelor Române, ce va avea loc în anul 2018, sub conceptul România 100, Romfilatelia urmând să marcheze prin specificul activității sale acest moment istoric important și contribuind astfel la promovarea valorilor românești la nivel internațional.
Romfilatelia mulțumește Muzeului Gorjului – Casa Memorială Constantin Brâncuși – Hobița, Muzeului Național George Enescu, domnului dr. Radu Șerban Palade, Muzeului Național Tehnic

Prof. ing. Dimitrie Leonida, Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie Ana Aslan, doamnei Lidia Stăniloae, domnului Dumitraș Ionescu și domnului Emanuel Bădescu pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.







Comunicat de presă - Romfilatelia
luni, 7 Martie 2016

Un mărțișor filatelic pentru doamne și domnișoare
8 martie aduce în fiecare an una dintre cele mai așteptate sărbători a primăverii — Ziua Internațională a Femeii, o mărturie simbolică a respectului, aprecierii și iubirii față de reprezentantele sexului frumos. Deși a cunoscut numeroase variațiuni în funcție de regiunea unde se celebrează, semnificația per ansamblu a sărbătorii face referire la realizările economice, politice și sociale obținute de-a lungul timpului de sexul feminin. Cu toate acestea, varianta curentă a Zilei Internaționale a Femeii a fost adoptată în anul 1977, când Adunarea Generală a ONU a proclamat printr-o rezoluție ziua de 8 martie drept Ziua Națiunilor Unite pentru Drepturile Femeilor și Pace Internațională, marcând astfel începutul unei tradiții în majoritatea țărilor din Europa și Statele Unite ale Americii.
Celebrând astfel Ziua Internațională a Femeii, Romfilatelia invită publicul general la un manifest simbolic pentru femeile de pretutindeni și dedică acestora un buchet filatelic de flori regăsit în cea mai recentă emisiune de mărci poștale denumită Alfabetul florilor (II) CU DRAG. Aceasta poate fi achiziționată începând de marți, 8 martie a.c., din magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Fiecare dintre timbrele acestui proiect înfățișează o letrină împletită cu o floare, întreaga emisiune alcătuind cuvintele 'CU DRAG' și subliniind astfel alegerea denumirii acestui proiect. Totodată, emisiunea se adaugă celei din anul 2015, cu titlu asemănător, în cadrul căreia mărcile poștale au alcătuit, în aceeași manieră de expresie, cuvântul 'TIMBRE'.
Expresia 'CU DRAG' este formată de cele șase mărci poștale ale emisiunii, fiecare literă reprezentând inițiala florii care se regăsește ilustrată pe timbrul respectiv, după cum urmează:
Timbrul cu valoarea nominală de 1,20 lei prezintă litera C de la Crizantemă, cunoscută și sub numele de tufănică sau margaretă de toamnă. Crizantema aparține genului de flori Chrysanthemum, ce cuprinde peste 30 de specii de plante perene, ale căror flori variază în forme și culori, separând astfel speciile de floră spontană de cele cultivate.
 Pe timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei este reprezentată litera U de la Urechelniță, al cărei nume nu trădează cu nimic frumusețea și utilitatea plantei. Aceasta se regăsește în flora spontană europeană, dar este adesea cultivată și pentru caracterul său ornamental și curativ.
 Litera D este reprodusă pe timbrul cu valoarea nominală de 1,60 lei și face referire la Dalie, al cărei gen Dahlia cuprinde peste 15 specii perene și este originar din America Centrală și de Nord. Numele plantei vine de la botanistul suedez Anders Dahl, cel care a adus planta din America, cultivarea sa în Europa începând în Grădinile Regale din Madrid.
 Timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei ilustrează litera R de la Ruscuța de primăvară, specie care crește în Europa și Asia, fiind considerată otrăvitoare, dar având proprietăți curative în cazul bolilor cardiace.
 Litera A este reprezentată pe marca poștală cu valoarea nominală de 8,00 lei și face referire la Azalee, plantă care este de fapt un grup de arbuști și care atrage atât prin mărimea și alcătuirea florii, cât și prin coloritul viu, în tonuri și nuanțe de la roșu închis sau violet până la roz și alb.
 Timbrul cu valoarea nominală de 16,00 lei ilustrează litera G de la Gladiolă, plantă al cărei gen Gladiolus cuprinde peste 250 de specii cu răspândire în Asia, Europa și Africa de Sud. Gladiolele sunt înrudite cu irișii, ambele flori având o tijă alungită și ascuțită către vârf, sub formă de sabie, aspect regăsit și în denumirea plantei, numele acesteia derivând de la cuvântul latinesc pentru sabie, gladius.
Cele șase mărci poștale ale emisiunii sunt însoțite de două plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 6 timbre + 6 tabsuri.

Romfilatelia mulțumește Institutului de Biologie al Academiei Române pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.





Comunicat de presă - Romfilatelia

Luni 22 februarie  2016

Mărcile poștale îți prezintă curiozități și superlative românești
Știi care este cea mai mică bancnotă din lume? Dar cea mai mare sculptură în piatră din Europa? Probabil te-ai întrebat la un moment dat fără a găsi însă un răspuns, sau poate nici nu te-ai gândit la aspecte de genul acesta. Pentru că în activitatea noastră de a descoperi frumusețea și unicitatea României am aflat numeroase lucruri interesante, ne dorim să le facem cunoscute reproducându-le grafic pe timbrele naționale și promovându-le astfel și prin filatelia românească.
Astfel, cel mai nou proiect marca Romfilatelia, Curiozități și superlative românești, te invită într-un univers alcătuit dintr-o serie de realizări și descoperiri naționale speciale, care impresionează prin ingeniozitate, măiestrie și caracterul lor unic. O parte din acest univers se regăsește ilustrată pe mărcile poștale ale emisiunii, disponibile spre vânzare începând de miercuri, 24 februarie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Cele patru timbre ale emisiunii înfățișează exemplare din domenii precum numismatică, artă, bogăție naturală și performanță meșteșugărească, acestea uimind prin dimensiuni impresionante, forme spectaculoase și povești ce stârnesc interesul cititorilor.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei este ilustrată cea mai mică bancnotă din lume, conform World Records Academy. A apărut ca o necesitate în anul 1917, în plin Război Mondial, fiind emisă de Ministerul de Finanțe al vremii. Având valoarea de 10 bani și dimensiunile de 27,5 mm, respectiv 38 mm, bancnota are culorile verde și portocaliu, pe avers fiind imprimat chipul Regelui Ferdinand I, iar pe revers, Stema României.
Un punct de atracție deosebit pentru cei care călătoresc prin Munții Apuseni este Colecția mineralogică din Brad, cunoscută sub numele de Muzeul Aurului și prezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei. La Brad, în județul Hunedoara, se găsește singurul Muzeu al aurului din România, unde pot fi vazute cele mai frumoase forme sub care se regăsește aurul în adâncurile pământului, replici incredibile ale unor obiecte, plante sau animale.
Pe marca poștală cu valoarea nominală de 5,00 lei este reprezentată cea mai mare orgă mecanică din România și printre cele mai mari din Europa — Orga Buchholz din Biserica Neagră din Brașov. Construită între anii 1836 — 1839 de către meșterul Carl August Buchholz din Berlin, orga se află și acum în condiția sa originală, cu 3993 de tuburi distribuite pe 84 de rânduri, 63 de registre sonore și 76 de manete. Clapele sunt acoperite cu fildeș, cele superioare sunt din lemn de abanos, iar numele registrelor sunt inscripționate pe porțelan și acoperite cu sticlă.
Cea mai mare sculptură în piatră din Europa este reprodusă pe marca poștală cu valoarea nominală de 14,50 lei. Este vorba despre basorelieful ultimului Rege al Daciei, Decebal, realizat de sculptorul italian Mario Galeotti, la inițiativa privată a omului de afaceri Iosif Constantin Drăgan. Acesta se află pe malul stâncos al Dunării, în apropiere de orașul Orșova, și atinge 42,9 m înălțime și 31,6 m lățime. Accesul la sculptură se face numai cu barca, stânca unde a fost sculptată fiind deasupra zonei celei mai adânci a Dunării (120 m).
Cele patru mărci poștale ale emisiunii Curiozități și superlative românești sunt completate de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și manșetă ilustrată.
Romfilatelia mulțumește Muzeului Național de Istorie a României, Bisericii Evanghelice C.A. din România — Parohia Brașov, Companiei Naționale a Cuprului, Aurului și Fierului 'MINVEST' S.A. Deva și Fundației Europene Drăgan pentru sprijinul documentar oferit la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
















Comunicat de presă – Romfilatelia


Brașov, cel mai nou proiect înscris în seria filatelică Orașele României

Cu o istorie ce începe din secolul al XIII-lea, orașul Brașov și-a câștigat un renume fără egal în zona Sud-Estului Europei datorită așezării sale, vieții culturale și artistice, dar și arhitecturii impresionante, ce îmbină trăsături specifice mai multor stiluri, care și-au pus amprenta în timp asupra orașului. Toate aceste aspecte fac din Brașov o destinație ce impresionează prin frumusețea și pitorescul locurilor, atrăgând astfel numeroși vizitatori din întreaga lume.
Venind ca o continuare a ceea ce înseamnă orașul Brașov din punct de vedere cultural, dar și arhitectural, Romfilatelia îl include în ciclul de emisiuni de mărci poștale Orașele României, dedicându-i astfel cel mai recent proiect de timbre, denumit simbolic Orașele României, Brașov. Acesta va fi disponibil spre vânzare începând de miercuri, 17 februarie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, venind astfel în completarea colecțiilor iubitorilor de filatelie.
Cele patru timbre ale emisiunii reproduc monumente reprezentative ale orașului, cunoscute pentru importanța istorică și arhitecturală pe care o au în identitatea orașului.
Cu valoarea nominală de 3,00 lei, timbrul ce ilustrează Biserica Neagră din Brașov prezintă cel mai important monument de arhitectură din oraș, dar și cea mai mare clădire de cult din România, cu o lungime de aproximativ 90 m și o înălțime a turnului la cruce de 65 m. Construită în perioada 1383 – 1477, Biserica Neagră este cel mai mare lăcaș de cult în stil gotic la est de Viena, primindu-și numele în urma marelui incendiu din 1689. Este celebră nu doar prin dimensiunile sale, dar și prin patrimoniul pe care îl deține: cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI (cu excepția Turciei), cel mai mare clopot mobil (6 tone) și cea mai mare orgă mecanică din România (orga Buchholz).
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei se regăsește ilustrată Poarta Ecaterinei, unul dintre monumentele reprezentative ale stilului Renașterii în arhitectura transilvăneană. Până în prima jumătate a secolului al XIX-lea, Poarta Ecaterinei a fost singura intrare în Cetatea Brașovului dinspre Schei, turnul exterior păstrându-se în zilele noastre ca unic element din ansamblul fortificat al porții medievale.
Prima Școală Românească este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei. La tiparnița școlii, în perioada 1556 – 1588, Diaconul Coresi și alți colaboratori tipăresc cele dintâi cărți de circulație în limba română, oficializând definitiv biruința scrisului în limba română. Astfel, la Școala Românească din Scheii Brașovului au fost tipărite prima cronică având subiect românesc (1628 – 1633), prima gramatică (1757) și primul calendar almanah românesc (1731).
Clădirea muzeului „Prima școală românească” păstrează stilul baroc de la modificările care i-au fost aduse în anii 1760.
Casa Sfatului este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei. Cronicile medievale amintesc mai multe modificări ale arhitecturii Casei Sfatului și diverse destinații pentru încăperile acesteia. Distrusă de marele incendiu în 1689 și refăcută treptat în timp, Casa Sfatului a găzduit administrația orașului Brașov până în anul 1876. În prezent, aici se găsește Muzeul Județean de Istorie Brașov, unde peste 3000 de piese prezintă identitatea istorică a județului Brașov din preistorie și antichitate până în zilele noastre.
Cele patru mărci poștale ale emisiunii Orașele României, Brașov sunt completate de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 4 timbre (în album filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 245 exemplare și echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii și plicul prima zi cu ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.
Romfilatelia mulțumește Primăriei Municipiului Brașov, Muzeului Județean de Istorie Brașov, Muzeului Prima Școală Românească din Brașov și fotografului George Avanu pentru sprijinul oferit la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.








Comunicat de presă - Romfilatelia
Luni 8 februarie 2016

Ciocănitori, 

„Bocăneşte în tulpină
De răsună codrul, zarea.
S-a îmbolnăvit stejarul.
Medic e ciocănitoarea.” (Ciocănitoarea, de Emilia Plugaru)

Ciocănitorile sau „doctorii pădurii” sunt printre primele păsări sălbatice cu care luăm contact încă din anii copilăriei, amuzându-ne cu obiceiurile lor de viaţă care aduc activitate şi un dram de veselie în pădure chiar şi în zilele de iarnă. Aceste păsări interesante și îndrăgite fac subiectul celui mai recent proiect marca Romfilatelia, intitulat sugestiv Ciocănitori, ce va fi disponibil spre vânzare începând de marți, 9 februarie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Familia ciocănitorilor este veche și răspândită pe aproape toată suprafața planetei, cu excepția Australiei, Noii Guinee, Noii Zeelande, Madagascarului și Antarcticii. Apariţia lor, acompaniată de nelipsitul ciocănit atât de caracteristic, ne încântă de fiecare dată, iar curiozitățile în ceea ce le privește nu încetează să ne uimească, căci, după cum le spune și numele, ciocănitorile își obțin hrana prin ciocănirea, cioplirea și scobirea scoarței trunchiurilor de copaci. Ele sunt capabile să lovească copacii cu o viteză de 6-7 m/s, ceea ce înseamnă aproximativ 20 km/h sau 20 de bătăi în copac pe secundă. Foarte interesant este și faptul că oprirea din ciocănit se face practic instantaneu, într-o milisecundă, decelerația (încetinirea) la impact fiind de 1000 de ori mai puternică decât forța gravitației.
Cu așa caracteristici, ciocănitorile rămân păsări ce trezesc curiozitatea atât a celor mici, cât și a celor mari, atrăgând atenția asupra lor și a modului de viață practicat. În acest sens, emisiunea de mărci poștale Ciocănitori este dedicată acestor păsări și prezintă, pe cele 4 timbre ale sale, specii de ciocănitori întâlnite în avifauna din România: Picoides tridactylus, Dryocopus martius, Picus viridis și Jynx torquilla.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,00 lei este ilustrată Picoides tridactylus (Ciocănitoarea de munte). Specia este întâlnită în pădurile de conifere, iar prezența și abundența sa depind de cantitatea lemnului de putrezit. Consumă predominant insecte, iar în timpul iernii poate fi adesea observată hrănindu-se cu seva copacilor.
Picus viridis (Ghionoaia verde) este reprodusă pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei. Această specie preferă porțiuni de pădure mai deschise, livezi cu pomi fructiferi, lizierele pădurilor, pajiștile
împădurite, hrana sa constând în mod exclusiv din furnici și larvele acestora, care sunt procurate în mod obișnuit prin distrugerea mușuroaielor.
Dryocopus martius (Ciocănitoarea neagră) se regăsește pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei, fiind larg răspândită în pădurile de foioase, de amestec și conifere. Este o specie sedentară și preferă trunchiurile înalte și bătrâne ale pădurilor, iar hrana sa constă în insecte și larvele acestora de sub scoarța arborilor.
Jynx torquilla, cunoscută și sub numele de Capîntortură, Capîntors, Vârtecap sau Sucitoare, este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei. Poate fi întâlnită în toate zonele împădurite de foioase cu copaci bătrâni, iar în perioada migrației poate fi observată în parcuri și grădini. Aspectul și coloritul brun-cenușiu-pestriț fac ca această pasăre să semene și chiar să fie confundată cu sturzii, culoarea asigurându-i însă un bun camuflaj, fiind aproape imposibil de observat atunci când stă pe crengi sau pe scoarța copacilor.
Cele patru mărci poștale ale emisiunii Ciocănitori sunt completate de un set de patru maxime și un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre +
1 vinietă și blocul de 4 timbre (în album filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 245 exemplare și echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii și plicul prima zi cu ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.
Romfilatelia mulțumește Institutului de Biologie al Academiei Române, Parcului Naţional Călimani şi fotografilor Daniel Petrescu, Cristian Mihai, Silviu Matei şi Dan Grigoroaea pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.



Comunicat de presă - Romfilatelia
Miercuri 20 ianuarie 2016
Acum 70 de milioane de ani, teritoriul de azi al Țării Hațegului era parte dintr-o insulă tropicală din Oceanul Tethys – Pangeea, ce adăpostea o exotică asociație de animale preistorice. De-a lungul timpului, resturile acestor animale au fost conservate în rocile din zonă, cercetările arheologice aducând la lumină numeroase situri cu oase de crocodili, broaște țestoase, mamifere, reptile zburătoare sau păsări, precum și un număr mare de fosile de dinozauri pitici, ierbivori și carnivori, unici în lume.
Romfilatelia te invită într-o călătorie imaginară prin fascinanta istorie a acestor animale preistorice și oferă publicului general cel mai recent proiect al său, cu titlu omonim – Animale preistorice. Disponibilă spre vânzare începând de vineri, 22 ianuarie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, emisiunea de mărci poștale prezintă animale preistorice ale căror fosile au fost descoperite în Țara Hațegului și care reprezintă elemente importante în constituirea unui Muzeu al Dinozaurilor din Transilvania, dar și a dezvoltării Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului.
Parc natural și Geoparc Global UNESCO, Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului este un teritoriu de cercetare, educație și dezvoltare durabilă, dedicat conservării patrimoniului geologic, natural și cultural, dar și întăririi identității comunităților locale. Cu sprijinul reprezentanților geoparcului, dar și a celor din cadrul Dino Parc Râșnov, pe timbrele emisiunii se găsesc ilustrate patru animale preistorice, după cum urmează:
– Balaur bondoc, reprodus pe timbrul cu valoarea nominală de 2,00 lei, era un dinozaur prădător, cu corpul acoperit cu pene și o lungime de 1,80 – 2 m.
– Theriosuchus sympiestodon, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei, era un crocodil primitiv, care trăia în Hațeg în urmă cu aproximativ 70 de milioane de ani. Theriosuchus era o adevărată „fosilă vie”, făcând parte dintr-o familie ai cărei membri dispăruseră deja din alte părți ale Europei, cu milioane de ani mai devreme.
– Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei se regăsește Magyarosaurus dacus, un dinozaur ierbivor cu o greutate de 800-900 kg, o lungime de 7 m și înălțime de 3-4 m, unul dintre cele mai mari animale preistorice din zona Hațegului.
– Kogaionon ungureanui este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei. Acesta era un mamifer mic, descris și cunoscut doar în Țara Hațegului. De la el s-a păstrat un craniu complet, lucru extrem de rar în cazul mamiferelor din timpul Cretacicului târziu.
Cele patru mărci poștale ale emisiunii Animale preistorice sunt completate de un set de patru maxime și un plic prima zi ce are aplicată în clar ștampila cu folio verde. Ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 4 timbre (în album filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 245 exemplare și echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii și plicul prima zi al emisiunii, având ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio verde. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.
Romfilatelia mulțumește Geoparcului Dinozaurilor Țara Hațegului – Universitatea din București (reproduceri după reconstrucțiile grafice realizate de Jakub Kowalski pentru Muzeul Dinozaurilor din Transilvania) și Dino Parc Râșnov pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.







Comunicat de presă - Romfilatelia
Marti 12 ianuarie 2016
Flori cu spini ilustrate pe timbrele românești Frumosul guvernează lumea înconjurătoare. Îl regăsim în viața noastră, înfățișându-ni-se atât în forma sa clasică, atunci când prezența sa este evidentă, dar și într-o formă ascunsă, atunci când apare acolo unde nu te aștepți să-l găsești.
Cel mai recent proiect marca Romfilatelia întărește această idee sub titlul sugestiv de Florile spinilor și aduce în atenția publicului specii de flori regăsite în România, caracterizate prin frumusețea florilor, dar și prin armura spinilor care le însoțesc, ambele îmbinându-se însă într-un mod armonios și creând astfel ceea ce privirea umană percepe drept frumos.
Disponibilă spre vânzare începând de joi, 14 ianuarie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, emisiunea filatelică este alcătuită din patru mărci poștale și un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coală de 28 timbre și minicoala de 4 timbre cu manșetă ilustrată.
Plantele reproduse pe timbrele emisiunii sunt răspândite pe mai multe zone și continente ale lumii, țara noastră regăsindu-se printre locurile unde aceste specii pot fi întâlnite.
— Planta “Dipsacus fullonum” este reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 4,70 lei. Având denumirea comună de varga ciobanului, aceasta este nativă în Eurasia și nordul Africii, dar este cunoscută în Americi, sudul Africii, Australia și Noua Zeelandă drept specie introdusă și de obicei buruiană nocivă. Este o plantă viguroasă, cu tulpina înaltă de 50-200 cm, muchiată și spinoasă, iar receptaculul comun conține numeroase flori tubuloase de culoarea lavandei.
— Pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei este reprodusă imaginea plantei “Centaurea solstitialis”, o plantă anuală din familia Asteraceae, nativă în Bazinul Mediteranei. Așa cum îi spune și numele, înflorește vara târziu, după solstițiu și până la începutul toamnei. Florile sunt de culoare galben intens, de formă alungit globuloasă și prezintă la bază apendici spinoși lungi și ramificați.
— Planta “'Echinops ruthenicus” este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 6,00 lei. Răspândită în Balcanii de Est, Caucaz, Crimeea, Asia de Sud-Vest și Siberia, specia face parte din aceeași familie cu floarea soarelui, familia Asteraceae. Se caracterizează prin frunze pieloase cu segmente adânc serate și spinoase, înălțime de 70 cm și flori globuloase, a căror culoare viu albastră le face ușor de observat vara, pe colinele însorite din țara noastră.
— Timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei reproduce imaginea plantei cunoscute în popor drept osul iepurelui. Având numele științific de “Ononis spinosa”, aceasta aparține familiei Fabaceae și este un mic arbust, înalt de 30-60 cm, cu rămurelele tulpinii foarte spinoase. Frunzele sunt trifoliate în partea inferioară a tulpinii, iar florile sunt de culoare roz. Planta este răspândită în Europa, Caucaz și Asia Mică.
Pentru realizarea acestei emisiuni de mărci poștale, Romfilatelia adresează mulțumiri Institutului de Biologie al Academiei Române și doamnei Conf. Paulina Anastasiu pentru sprijinul acordat în documentarea proiectului.







Comunicat de presă - Romfilatelia
Marti 5 ianuarie 2016
Comunicat de presă Vernisajul artei filatelice, Muzeul National Brukenthal descoperă pictura flamandă prin timbrul românesc
Marca poștală națională deschide anul filatelic 2016 cu îndemnul de a iubi si aprecia arta, cea mai recentă emisiune de timbre reunind picturi flamande din pinacoteca celui mai vechi muzeu din România și unul dintre cele mai vechi din Europa — Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. Intitulat sugestiv Iubeste arta ! Muzeul National Brukenthal, proiectul filatelic va fi disponibil spre vânzare începând de miercuri, 6 ianuarie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Cele patru timbre ale emisiunii sunt dedicate Muzeului National Brukenthal, instituție de cultură deschisă publicului în 1817 și devenită, timp de aproape două secole, principala atracție a vizitatorilor orașului Sibiu. Dispunând de un valoros fond de pictură europeană, din care numeroase tablouri aparțin Școlii de pictură flamandă, Muzeul National Brukenthal este un reper iconic în cadrul comunității locale, dar si la nivel național și internațional.
Emisiunea filatelică reunește patru tablouri ce aparțin pictorilor flămânzi, după cum urmează:
Sfântul Ieronim în scriptoriu este un ulei pe lemn, pictat de Marinus Claeszoon van Reymerswaele și înfățișat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,70 lei. Patronul profesorilor, studenților și funcționarilor, Sfântul Ieronim este prezentat lucrând la traducerea Bibliei în latină și având revelația binecuvântării la apropierea trecerii omului în cealaltă viață.
— Opera pictorului Abraham Janssens van Nuyssen, cu titlul Ceres, Bacchus si Venus, este ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei. Având tematică mitologică, lucrarea preia ideea de bucurie a vietii, atitudinea cucernică a personajelor, anatomiile sculpturale, nuanțele plate și juxtapunerea planurilor fiind evidențe ale stilului caravagist pe care pictorul l-a adaptat manierismului local.
Leul în fata pesterii, ulei pe lemn, regăsit pe timbrul cu valoarea nominală de 7,60 lei, a fost realizat de pictorul flamand Roelant Savery. Lucrările sale prezintă peisaje inspirate de ținutul Tirolului, înfrumusețate cu animale și plante, dar și cu scene mitologice și biblice în fundal. De remarcat sunt si naturile moarte cu flori si mici animale.
Natură moartă cu fructe și papagal, ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei, este un ulei pe pânză realizat de pictorul Jan Fyt, renumit pentru scenele de vânătoare și naturi moarte cu vânat, arme de vânătoare sau fructe și obiecte de lux, atât de apreciate de aristocrația vremii.
Emisiunea este completată de un set de 2 plicuri prima zi și un set de 4 cărți maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 20 de timbre si minicoala de 5 timbre + 1 vinietă.
Romfilatelia aduce mulțumiri Muzeului National Brukenthal din Sibiu pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.









Comunicat de presă – Romfilatelia
Sâmbătă 19.12.2015
Romfilatelia închide anul filatelic 2015 cu un proiect comun România – Brazilia, dedicat artei și implicit, sculpturii, ce are ca temă personajul biblic Eva.Emisiunea de timbre vine să consolideze relațiile diplomatice cu Brazilia, stabilite la nivel de legație la 7 ianuarie 1928 și ridicate la rang de ambasadă la 9 mai 1974, și să întărească astfel punțile culturale, spirituale și economice deja existente între cele două popoare.
Purtând titlul România – Brazilia, Sculpturi: Eva, emisiunea de mărci poștale va fi disponibilă spre vânzare începând de luni, 21 decembrie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara, cele două timbre ilustrând lucrările Eva aparținând lui Gheorghe Leonida și respectiv, sculptorului brazilian Victor Brecheret.
Romania-Brazilia_Sculpturi-Eva_Romania-Brazil_Sculptures-EveAstfel, marca poștală cu valoarea nominală de 1,00 leu prezintă sculptura Eva, operă realizată de sculptorul român Gheorghe Leonida și aflată în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, fiind expusă pe spațiul verde din fața fostului Palat Regal. Nudul de tânără femeie, redat într-o manieră clasicizantă, a fost surprins de artist într-o postură dinamică: corpul arcuit spre dreapta, mâna dreaptă ridicată spre chip și capul grațios, cu părul prins în coc, ușor aplecat asupra mărului pe care îl ține în mână. Sculptura este remarcabilă prin finețea execuției, rigurozitatea compoziției formelor și minuțiozitatea cu care sunt redate detaliile.
Gheorghe Leonida a avut totodată un rol important în modernizarea culturală a Braziliei, punându-și amprenta pe cea mai cunoscută emblemă artistică a țării. El a contribuit astfel la crearea impozantului simbol al orașului Rio de Janeiro, statuia lui Hristos Mântuitorul, unde a fost angajat să sculpteze chipul statuii.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei o regăsim pe Eva în viziunea sculptorului brazilian Victor Brecheret, a cărui operă combină tehnici specifice modernismului din țara sa natală, Italia, și motive vizuale din arta populară braziliană, multe dintre subiectele sale fiind personaje din Biblie sau din mitologia clasică. Achiziționată de primăria São Paulo în 1921, sculptura Evao înfățișează pe mama omenirii într-o compoziție dinamică, datorată orientării diferite a capului și corpului. Structura sa este complexă și rafinată, îmbibată cu putere și dramatism.
Cele două timbre ale emisiunii sunt completate de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre și minicoala de 6 timbre cu manșetă ilustrată.
Romfilatelia aduce mulțumiri Muzeului Național de Artă pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.












Comunicat de presă - Romfilatelia
Luni 14 decembrie 2015
Evenimente ONU în filatelie 70 de ani de la înființarea ONU, 60 de ani de la aderarea României la ONU
2015 marchează două evenimente cu semnificație majoră pe plan extern, dar și intern, respectiv o dublă aniversare legată de unul dintre cele mai importante organisme internaționale, Organizația Națiunilor Unite, al cărui rol fundamental este menținerea păcii și prevenirea de noi conflagrații mondiale.
Astfel, în acest an se împlinesc 70 de ani de la înființarea ONU, prin intrarea în vigoare a Cartei ONU, la 24 octombrie 1945, și 60 de ani de la aderarea României la Organizație (printr-o rezoluție a Adunării Generale a ONU din 14 decembrie 1955), moment ce a reprezentat afirmarea țării noastre pe arena internațională, ca stat până atunci izolat în umbra Cortinei de Fier.
Romfilatelia și marca poștală adaugă în patrimoniul filatelic național cele două momente aniversare, prin introducerea în circulație a emisiunii de timbre cu titlul sugestiv 70 de ani de la înființarea ONU, 60 de ani de la aderarea României la ONU, proiect ce va fi disponibil spre vânzare începând de marți, 15 decembrie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
ONU_70ani_MEmisiunea constă într-o marcă poștală și o coliță dantelată. Grafica mărcii poștale, cu valoarea nominală de 4,50 lei, cinstește aniversarea celor 60 de ani de la aderarea țării noastre la ONU.
Se remarcă în acest sens cifra simbolică '60', reprezentată pe timbru la dimensiuni mărite, iar în fundal regăsim o bandă tricoloră ce reliefează semnificația acestui eveniment pe plan național. Tot în fundal sunt prezentate, într-o manieră estompată, drapelele statelor membre ONU.
Colița dantelată a emisiunii, cu valoarea nominală de 8,10 lei, este dedicată celor 70 de ani de la înființarea ONU, ilustrând metaforic cifra '70', printr-un colaj de timbre realizate de România de-a lungul timpului și dedicate momentelor aniversare ONU — 20, 25, 40, 50 și 60 de ani de la înființarea instituției. Cifra '0', regăsită în ambele aniversări, apare sub forma unui glob pământesc, ce face referire, în mod simbolic, la valoarea și importantă pe care ONU o are la nivel mondial.
Fundalul coliței face trimitere, asemenea timbrului emisiunii, la drapelele statelor membre.
Timbrul și colita emisiunii aniversare sunt însoțite de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coală de 32 de timbre și minicoala de 7 timbre + 2 viniete.
Romfilatelia aduce mulțumiri Ministerului Afacerilor Externe pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.




Comunicat de presă - Romfilatelia
Joi, 3 decembrie  2015

Colecția Numismatică a Băncii Naționale a României, Tezaure Monetare (II),
Continuând seria proiectului filatelic Colecția Numismatică a Băncii Naționale a României, Tezaure Monetare, lansat în anul 2014, Romfilatelia prezintă publicului cea de-a doua emisiune de mărci poștale dedicată valoroasei colecții din cadrul BNR, timbrele având astfel scopul de a oferi o cât mai completă imagine a istoriei circulației monetare în spațiul românesc. Purtând titlul sugestiv
Colecția Numismatică a Băncii Naționale a României, Tezaure Monetare (II), emisiunea de timbre va fi disponibilă spre vânzare începând de vineri, 4 decembrie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Mărcile poștale ale noii emisiuni vin în completarea celor de anul trecut și reproduc patru tipuri noi de monede regăsite în tezaurele monetare din colecția numismatică a BNR: monedele dacice de argint, monedele romane imperiale de aur, monedele poloneze de argint și ducații olandezi.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,00 lei sunt reprezentate monedele dacice de argint. Întrucât valoarea intrinsecă a monedelor geto-dacice a tot scăzut ulterior, iar metalul comun a ajuns să predomine în aliaj, în secolul I î.Hr. reprezentările care apăreau pe aceste monede erau doar simple reproduceri schematice, fără a mai păstra elemente de legendă sau trăsături principale ale reprezentărilor originale. În colecția numismatică a BNR se găsește un tezaur descoperit în Bucovina, alcătuit din monede de tip Huși-Vovriești, datate în secolul al III-lea î.Hr., a căror principală caracteristică este prezența tăieturilor de pe revers.
Monedele romane imperiale de aur sunt ilustrate pe timbrul cu valoarea nominală de 2,40 lei. Tezaurul de la Pitești, alcătuit din monede de aur din timpul împăratului Gordian al III-lea și aflat în colecția numismatică a BNR, este cel mai mare tezaur de aurei descoperit până acum pe teritoriul României.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei este înfățișat Ducatul olandez. În colecția numismatică a BNR se păstrează un tezaur datat în prima jumătate a secolului al XIX-lea, descoperit în localitatea Mihăiești, comuna Hodoroceni (județul Suceava), alcătuit în mare parte din ducați olandezi, cărora li se alătură ducați venețieni și diverse monede otomane.
Monedele poloneze de argint sunt reproduse pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei. Colecția numismatică a BNR păstrează mai multe tezaure monetare alcătuite din monede poloneze din argint din secolele XVI-XVII, descoperite mai cu seamă pe teritoriul Moldovei.
Cele patru mărci poștale ale emisiunii sunt însoțite de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 6 timbre + 6 viniete + 2 tabsuri și blocul de 4 timbre + 4 viniete (în album filatelic).
Produsul special este albumul filatelic, realizat într-un tiraj de 245 de exemplare și echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii, având elemente grafice în folio aur, și plicul prima zi al emisiunii cu ștampila 'prima zi' aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate cu negru de la 001 la 245.
Romfilatelia aduce mulțumiri Direcției Emisiune, Tezaur și Casierie din cadrul Băncii Naționale a României pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.








Comunicat de presa - Romfilatelia
Mărcile poștale românești te invită în orașul – cetate Alba Iulia
Miercuri 25 noiembrie 2015
Cea mai recentă emisiune de mărci poștale, pe care Romfilatelia o propune colecționarilor și publicului general, este dedicată orașului – cetate Alba Iulia, cel mai important centru spiritual și cultural al Transilvaniei. Astfel, Romfilatelia continuă proiectul filatelic Orașele României, în cadrul căruia timbrul este oglinda unor frumoase așezări urbane din țara noastră, a căror existență a contribuit la creionarea filelor naționale de istorie și cultură. Sub titlul simbolic Orașele României, Alba Iulia, emisiunea de timbre va fi disponibilă spre vânzare începând de vineri, 27 noiembrie 2015, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Cele patru mărci poștale ale emisiunii ilustrează importante monumente din patrimoniul orașului, care se remarcă prin încărcătura istorică pe care o au, prin formele arhitecturale și sculpturale, precum și prin valoarea și simbolistica dobândite de-a lungul timpului.
Orasele-Romaniei-Alba-Iulia_Romanias-cities-Alba-Iulia (1)Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei este ilustrat Castrul roman al Legiunii XIII Gemina, unul dintre cele mai importante centre ale stăpânirii romane de pe teritoriul Daciei, iar pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei regăsim Poarta a III-a (de est) a cetății bastionare de tip Vauban, Alba Carolina. Denumită și Poarta lui Carol, este cea mai mare și mai impunătoare dintre cele șapte porți ale fortificației, remarcându-se prin masivitatea și bogăția decorului ce o împodobește pe ambele fațade.
Timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei prezintă Catedrala „Sfântul Mihail”, cel mai valoros monument de arhitectură medievală din Transilvania, cuprinzând toate stilurile arhitectonice ale evului mediu european (romanic, gotic, renascentist și baroc).
Pe timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei este ilustrată Catedrala Încoronării, simbol al Unirii tuturor românilor din provinciile istorice ale țării. Construită într-un timp record, de doar 9 luni, între 1921 și 1922, catedrala a găzduit încoronarea Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria din 15 octombrie 1922. Catedrala poartă hramul Sfânta Treime și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, iar arhitectura neo-românească a monumentului este realizată de Victor Gheorghe Ștefănescu.
Mărcile poștale ale emisiunii sunt însoțite de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 4 timbre (în album filatelic).
Produsul special este albumul filatelic, realizat într-un tiraj de 245 de exemplare și echipat cu blocul emisiunii și plicul prima zi, având ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.
Romfilatelia mulțumește Primăriei Municipiului Alba Iulia pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.







Comunicat de presa - Romfilatelia
joi 19 noiembrie 2015
"Lacrimile îngerilor" - emisiune de mărci poștale dedicată tragediei din Colectiv 
Romfilatelia lansează emisiunea de mărci poștale "Lacrimile îngerilor" dedicată tragediei din club Colectiv.
În acest fel, Romfilatelia se alătură campaniilor caritabile dedicate tragediei din 30 octombrie de la clubul Colectiv și aduce "un pios gest de compasiune și omagiu victimelor tragicului eveniment".
Lacrimi_M

Lansarea emisiunii filatelice va avea loc vineri 20 noiembrie, la Bursa de contacte din cadrul Târgului de Carte Gaudeamus.
descărcare"În fața unei tragedii care a înfiorat o națiune, Romfilatelia se arată solidară față de suferința țării noastre și dorește să contribuie, prin specificul activității sale, la conștientizarea și încurajarea celor mai sincere sentimente și acte de iubire față de aproapele aflat la mare nevoie", se arată în comunicat
Campania caritabilă se va derula în perioada 20 noiembrie — 31 decembrie, emisiunea filatelică urmând a fi disponibilă în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
"Fondurile obținute din vânzarea tirajului filatelic vor fi transferate Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, având ca destinație finală sprijinirea procesului medical de recuperare a celor afectați", se mai arată în comunicatul citat.



Comunicat de presa - Romfilatelia   
Câini inteligenţi 
joi 19 noiembrie 2015


CANIS SEMPER FIDELISMulţi consideră câinele drept cel mai bun prieten al omului şi cu siguranţă relaţia unică pe care o avem cu aceste animale merită un statut aparte.
Originile câinilor şi transformarea lor miraculoasă de la lup la câine sunt două subiecte ce au fost studiate cu interes de oamenii de ştiinţă. Noi date arheologice arată că relaţia noastră a început în epoca glaciară, acum circa 30.000 de ani şi nu, cum se ipoteza iniţial, odată cu descoperirea agriculturii.
De atunci relaţia noastră nu a făcut decât să devină una mai apropiată, oamenii găsind din ce în ce mai multe oportunităţi în care simţurile ascuţite, inteligenţa şi loialitatea canină să aducă beneficii comunităţii noastre.
Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale Câini inteligenţi pentru a aduce în prim plan relaţia cu cel mai bun prieten al omului şi a marca 65 de ani de la înfiinţarea Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea din Sibiu. Centrul Chinologic Sibiu a fost fondat în anul 1950 şi este parte integrantă a reţelei de învăţământ din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, dedicată împlinirii întregului potenţial al relaţiei dintre om şi prietenul său patruped. Cele patru rase canine ilustrate pe timbre sunt în prezent utilizate în rolul de câini de pază şi protecţie, pentru prelucrarea urmelor de miros, depistarea substanţelor explozive sau ilegale şi pentru ajutorarea echipelor de Salvamont.
Caini-inteligentiLa începutul Primului Război Mondial, Ciobănescul german, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,40 lei era deja popular în toată Germania. De atunci, rasa s-a dezvoltat continuu, ajungând astăzi să fie folosită pentru majoritatea categoriilor de serviciu. Acest fapt a contribuit mult la consolidarea prestigiului său.
El întruneşte toate calităţile necesare unui câine de serviciu, utilitar sau de companie. Echilibrat psihic, caracterizat printr-o mobilitate crescută, este pretabil oricărei specializări în dresaj, de la atac-apărare la Caini_Intel_Mcea de detectare stupefiante, substanţe explozive, persoane prinse sub dărâmături, căutare infractori, însoţire persoane cu handicap. Nervii de oţel, atenţia, francheţea, obedienţa, vigilenţa, mobilitatea, fidelitatea incoruptibilă, curajul şi combativitatea sunt atributele dominante ale unui adevărat Ciobănesc german.
Considerat că ar descinde fie din câinii de turmă din Europa Centrală, fie din încrucişarea câinilor locali cu Deerhoundul englez, Ciobănescul belgian a fost standardizat la sfârşitul secolului XIX, când s-a reuşit fixarea unui model tip, fiind recunoscută o singură rasă cu patru varietăţi: Groenendael, Laekenois, Malinois şi Tervueren. Din cele patru, tipul Ciobănesc belgian Malinois, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei corespunde cel mai bine cerinţelor în ceea ce priveşte un bun câine de protecţie sau de asistenţă, fiind cunoscut de multă vreme ca un câine de atac şi apărare de talie mare, dar suplu şi agil. Fiind un câine plin de resurse, este folosit în ultimul timp cu foarte bune rezultate de multe dintre poliţiile şi jandarmeriile europene pentru majoritatea categoriilor de serviciu specifice.
Labradorul retriever, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei, este unul dintre câinii cei mai populari din lume şi îşi are originea în Insula Terra Nova din Canada, de unde pescarii au adus câteva exemplare în Anglia la începutul secolului XIX (1820-1830), anumiţi aristocraţi hotărând apoi să crească această rasă în scopul creării unui câine de aret.
S-a remarcat, în primul rând, datorită mirosului extrem de dezvoltat şi pentru faptul că se simţea foarte bine în apă, calităţi care l-au propulsat în vârful categoriei de câini de vânătoare de aport. S-a dovedit însă a satisface şi exigenţele impuse de activitatea pentru detectarea materialelor explozive şi antidrog, în ultimul timp, fiind câinele preferat pentru aceste specialităţi, dar este cunoscut şi ca un excelent câine pentru însoţirea şi conducerea nevăzătorilor.
Fiind una din cele mai răspândite şi apreciate rase din lume, Rottweilerul, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei, este considerat printre cei mai buni câini de protecţie.
Rasa îşi are rădăcinile în antichitate, provenind din câinii de luptă şi cei folosiţi la paza turmelor ce însoţeau armatele romane. Rasa apare apoi în Germania, unde îşi stabileşte reşedinţa în orăşelul Rottweil, aici fiind recunoscută ca foarte bună în conducerea vitelor în Alpi, principala ei sarcină până la începutul secolului trecut. Este un câine care degajă forţă la simpla apariţie, este curajos, cu o personalitate puternică, agresiv când este provocat, decis, uşor de dresat, cu o fidelitate crescută faţă de stăpân, el nefiind însă un câine temperamental.
Romfilatelia mulţumeşte Centrului Chinologic Dr. Aurel Greblea din Sibiu pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.










Comunicat de presa - Romfilatelia 

Consecventă misiunii sale de a promova evenimente de anvergură, Romfilatelia realizează o emisiune de timbre dedicată împlinirii a 135 de ani de la iniţierea relaţiilor diplomatice româno-americane, marcând astfel o importantă aniversare bilaterală. Proiectul filatelic vine să reconfirme cea mai cuprinzătoare cooperare a ţării noastre din prezent, purtând titlul sugestiv 135 de ani de relaţii diplomatice România – Statele Unite ale Americii. Elementele emisiunii filatelice vor putea fi găsite spre achiziţionare începând de miercuri, 18 noiembrie a.c., în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
135-de-ani-de-relatii-diplomatice-Romania-Statele-Unite-ale-Americii_135-years-of-diplomatic-relations-Romania-United-States-of-AmericaMarca poştală a emisiunii, având valoarea nominală de 3,60 lei, prezintă două personalităţi remarcabile ale României şi Statelor Unite ale Americii, sub conducerea cărora s-au pus bazele relaţiei bilaterale româno-americane într-o perioadă în care ambele state se aflau într-un amplu proces de modernizare a valorilor. Este vorba despre Principele Carol I de Hohenzollern – Sigmaringen, ilustrat având ca fundal steagul românesc, şi despre Rutheford B. Hayes (al 19-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii), în spatele căruia se regăseşte imaginea steagului american.
Alături de timbrul tematic, emisiunea include şi un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre şi minicoala de 7 timbre + 2 viniete.
Vinietele minicolii de 7 timbre ilustrează imaginile de avers şi revers a două monede de colecţie emise de ţara noastră şi de S.U.A. Prima monedă este din anul 1880, are valoarea de 5 lei şi ilustrează pe avers efigia Domnitorului Carol, iar pe revers stema României. Cea de-a doua monedă este emisă de S.U.A., având valoarea de 1 USD şi ilustrând imaginea celui de-al 19-lea Preşedinte Rutherford B. Hayes alături de anii săi de mandat, iar pe revers imaginea Statuii Libertăţii.
Romfilatelia adresează mulţumiri Ministerului Afacerilor Externe pentru sprijinul documentar acordat în realizarea emisiunii de mărci poştale 135 de ani de relaţii diplomatice România – Statele Unite ale Americii.




Comunicat de presa - Romfilatelia

Crăciun 2015”

o emisiune specială de mărci poștale
Din bucurie pentru toți credincioșii, cât și pentru cultura neamului românesc, dar și ca o continuare a unei tradiții dragi, Romfilatelia marchează Sfânta Sărbătoare a Nașterii Domnului Iisus Hristos printr-o emisiune specială de mărci poștale, intitulată sugestiv Crăciun 2015”, ce va putea fi găsită spre achiziționare începând de vineri, 6 noiembrie 2015, în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
„Bucuria este adevăratul dar al Crăciunului.” (Papa Benedict al XVI-lea)
Sărbătoarea Nașterii Domnului, numită în popor și Crăciun, este una dintre cele mai mari sărbători creștine și este prăznuită cu mare solemnitate în fiecare an, pe data de 25 decembrie. Marcând un eveniment deosebit de important în istoria creștinismului,nașterea Domnului Iisus Hristos din Fecioara Maria, Crăciunul simbolizează astfel bucuria întâlnirii omului cu Dumnezeu, praznic ce este sărbătorit în întreaga lume, prin diferite tradiții religioase, dar și laice.
Craciun-2015_Christmas-2015Marca poștală dedicată Crăciunului, având valoarea nominală de 1,00 leu, ilustrează anul acesta imaginea unei frumoase icoane aparținând pictorului Gheorghe Tattarescu, icoană ce prezintă momentul Nașterii lui Iisus și face parte din patrimoniul Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion din Tulcea.
Datată din secolul al XIX-lea, icoana Naşterii lui Iisus, realizată de Gheorghe Tattarescu, se impune prin simţul măsurii, prin claritatea compoziţiilor sale, prin măiestria şi fineţea desenului, precum şi prin coloritul sobru şi expresia de demnitate a personajelor. Realizată în tehnica picturii în ulei, icoana este încadrată de un chenar auriu, îngust, iar în partea dreaptă, sunt prezentaţi Iosif şi Maica Domnului, care stă în genunchi şi îl ţine în braţele sale pe Pruncul Iisus. Din nori străbate până în staul steaua călăuzitoare, semnul mult aşteptat de magii care l-au întâmpinat pe Împăratul lumii cu aur, smirnă şi tămâie. Fundalul închis, asemănător clar-obscurului, lasă să strălucească culorile roşu, galben, albastru şi alb din chipurile şi veşmintele personajelor.
Elementele filatelice ale emisiunii Crăciun 2015 includ, alături de timbrul tematic, un plic prima zi și un întreg poștal, dar și două produse speciale, cu toate fiind realizate într-o manieră grafică și artistică deosebită, ce transpune pe hârtie importanta însemnătate a sărbătorii creștine.
Cele două produse speciale completează elementele emisiunii de timbre dedicate Crăciunului, colecționarii, dar și publicul general putând admira astfel produse de colecție, în serii limitate.
Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 425 de exemplare și este echipat cu blocul de două timbre dantelate cu elemente grafice de folio aur pe manșeta acestuia și plicul prima zi, având ștampila „ prima zi” imprimată în clar, de asemenea cu folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 425.
Produsul filatelic (timbru de argint Crăciun 2015 în casetă) este un produs exclusiv, concept Romfilatelia, realizat într-un tiraj limitat de 425 exemplare. Timbrul din argint este replică a mărcii poștale „Crăciun 2015” și este inserat într-o casetă specială. Pe capacul interior al casetei este poziționat carnetul filatelic care conține blocul de două timbre (un timbru dantelat și un timbru nedantelat) al emisiunii și certificatul de autenticitate, numerotat de la 001 la 425.
Ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 de timbre, minicoala de 8 timbre + 1 vinietă, minicoala de 8 timbre, blocul de 2 timbre dantelate (în album filatelic) și blocul de 2 timbre (în produs filatelic).
Romfilatelia adresează mulțumiri Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion din Tulcea pentru sprijinul documentar acordat în realizarea emisiunii de mărci poștale Crăciun 2015.









Comunicat de presa - Romfilatelia

Descoperă drumul către victorie alături de Ion Țiriac și timbrul românesc
Miercuri 14 octombrie 2015

Cugetarea lui Peter O'Toole - „Nu voi fi un om obişnuit, pentru că am dreptul să fiu extraordinar” - poate, cu ușurință, să exemplifice motivul alegerii tematicii ultimei emisiuni filatelice marca Romfilatelia , întrucât proiectul este dedicat unui mare sportiv al României, un campion a cărui motivație nu a avut limite și a cărui dedicare a creat legende. Purtând titlul Ion Țiriac, un campion de legendă, emisiunea de mărci poștale va putea fi găsită spre achiziționare începând de vineri, 16 octombrie a.c., în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.

Proiectul filatelic onorează astfel o stea a vieții sportive naționale, un nume ilustru al tenisului,  pentru care promovarea sportului românesc, atât în țara noastră, cât și peste hotare, a reprezentat o „datorie” morală.

Pasiunea, dorința, aspirația și motivația sunt câteva dintre elementele ce caracterizează cariera marelui sportiv, Ion Țiriac aducând României peste 40 de titluri în competiții internaționale de renume, în care a ridicat arta tenisului la cele mai înalte cote, atât din punctul de vedere al tehnicii folosite, cât și în ceea ce privește spectacolul oferit publicului.
Marca poștală a emisiunii, cu valoarea nominală de 2,10 lei, și timbrul coliței dantelate, având valoarea nominală de 9,10 lei, reproduc imagini realizate în timpul finalei Cupei Davis, organizate în octombrie 1972, la București. Totodată, pe manșeta coliței se regăsește, imprimat cu folio aur, numele marelui sportiv.
Un set de 2 plicuri prima zi completează emisiunea filatelică, unul echipat cu timbrul emisiunii și celălalt cu colița dantelată, ambele modele fiind numerotate și obliterate cu ștampila „prima zi”.

De asemenea, este disponibil și un set de două cărți maxime înfățișându-l pe fostul tenismen. Ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre , colița dantelată și minicoala de 8 timbre + 1 vinietă (două modele).







Comunicat de presă- Romfilatelia
 Miercuri 7 octombrie 2015
Timbrul românesc te invită la vânătoare pe domenii regale 
Cu o istorie bogată și îndelungată, ale cărei seve se regăsesc și în mitologie, dar și în credința populară, vânătoarea este o îndeletnicire cu o semnificație modelată de vremuri, ce a evoluat de la asigurarea nevoii de hrană și protecția de eventuale atacuri ale animalelor la cea de hobby sau pasiune , ultimul sens primind în timp și conotații culturale sau simbolice.
Vânătoarea văzută ca pasiune regală este tematica abordată în cea mai recentă emisiune marca Romfilatelia , al cărei titlu sugestiv Vânătoarea pe domenii regale
indică faptul că această activitate era preferată de capetele încoronate, fiind considerată un privilegiu, dar și o preocupare tradițională, bazată pe ritualuri și limbaj adecvate. Începând de vineri, 9 octombrie a.c., elementele emisiunii filatelice vor putea fi găsite spre achiziționare în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
Vanatoarea-pe-domenii-regale_Hunting-on-royal-domainsCele patru timbre ale emisiunii, având valorile nominale de 2,00 lei3,30 lei4,30 lei și 14,50 lei, ilustrează vitralii din castelul Peleș, create la sfârșitul secolului al XIX-lea, în atelierele Zettler (Munchen). Acestea reproduc animale sau scene de vânătoare, precum momentul culminant al vânătorii de cerbi, iepuri, mistreți și urși, oferind o descriere sugestivă a modului în care această activitate era percepută și practicată la acea vreme.
Un set de 2 plicuri prima zi completează emisiunea filatelică, aceasta fiind machetată în coală de 20 de timbre, bloc de 4 timbre și minicoală de 4 timbre cu manșetă ilustrată + 2 viniete.
Albumul filatelic, care este produsul special al emisiunii, este realizat în tiraj limitat de 245 de exemplare şi este echipat cu blocul emisiunii si setul de două plicuri “prima zi”, având ştampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Produsele sunt numerotate de la 001 la 245.
Romfilatelia adresează mulțumiri Muzeului Național Peleș pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.







Comunicat de presă - Romfilatelia
luni, 28 Sep 2015, 
Premieră filatelică la aniversarea Băncii Naționale a României
La ceas aniversar — 135 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României, Romfilatelia îi dedică acesteia o emisiune de mărci poștale, cu titlu omonim, sărbătorind astfel una dintre cele mai vechi instituții ale statului român, cu o importanță incontestabilă din punct de vedere cultural și financiar. Începând de marți, 29 septembrie a.c., elementele emisiunii filatelice se vor găsi spre achiziționare în magazinele Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara.
large_image_16640Cele două mărci poștale ale emisiunii reproduc imaginea bancnotei de 20 lei, emisă la data de 28 februarie 1881 și aflată în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României, împreună cu imaginile celor doi semnatari. Astfel, timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei îl înfățișează pe Ion I. Câmpineanu, primul Guvernator al Băncii Naționale a României, în timp ce timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei prezintă reversul bancnotei și imaginea lui Emil Costinescu, primul Director al Serviciului Fabricării și Contabilității Biletelor din cadrul BNR, pe care l-a condus timp de 16 ani.
Plicul prima zi și trei forme de machetare completează emisiunea filatelică: coală de 20 de timbre, minicoala de 4 timbre cu manșetă ilustrată și blocul de 2 timbre, ultimele două elemente filatelice prezentând o caracteristică distinctă — sigla Băncii Naționale a României, vizibilă doar în lumină UV.
În premieră filatelică, produsul special al emisiunii — albumul filatelic — prezintă un element grafic inedit: imprimarea față-verso pe hârtie cretată a imaginii bancnotei emise în 1881, reprezentând manșeta blocului special al emisiunii.
Albumul filatelic este realizat în tiraj limitat de 265 de exemplare, fiind echipat cu blocul special, ce prezintă elemente grafice în folio aur și cerneală vizibilă în ultraviolet, și cu plicul 'prima zi', având ștampila 'prima zi' aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 265.
În realizarea acestui proiect, Romfilatelia adresează mulțumiri Băncii Naționale a României și Muzeului Național de Istorie a României pentru sprijinul documentar acordat.






COMUNICAT DE PRESĂ – ROMFILATELIA
Miercuri, 16 septembrie 2015
Timbrele românești spun povestea unui ținut de vis, Dobrogea
Există în România un ținut de o deosebită frumusețe, cu rădăcini adânci în istorie, cu dealuri, coline și munți vechi ale căror vârfuri au fost netezite de trecerea timpului, Dobrogea. Acest ținut molcom, unde civilizația se împletește cu natura într-un echilibru fragil, unde culturi și etnii diverse și-au îmbinat specificul pentru a crea un spațiu unic în lume, reprezintă tematica celei mai recente emisiuni de mărci poștale.
Purtând numele Descoperiți România, Dobrogea, emisiunea filatelică face o incursiune în trecutul bogat al acestei regiuni, promovând frumusețea naturală și vitalitatea ținutului dobrogean, culminând cu o invitație prin timbre adresată tuturor iubitorilor de frumos, de a vizita, studia și cunoaște aceste meleaguri puternic ancorate în valoroasele repere ale trecutului românilor.
Cele patru mărci poștale ale proiectului ne poartă prin istoria, spiritualitatea și bogăția naturală a Dobrogei.
descoperiti-Romania-Dobrogea_Discover-Romania-DobrudjaSituată în sudul județului Constanța, pe teritoriul localității AdamclisiCetatea Tropaeum Traiani expune privirii faimosul monument triumfal cu același nume, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 2,00 lei.
Ruinele fortăreței medievale Enisala, ce veghează asupra lacurilor Razim și Babadag, sunt înfățișate pe marca poștală cu valoarea nominală de 4,70 lei.
Dobrogea este la rândul ei o regiune încărcată de spiritualitate, timbrul cu valoarea nominală de 7,60 lei ilustrând un lăcaș de importanță majoră pentru creștinismul românesc, Peștera Sfântul Apostol Andrei.
Ținutul Dobrogei se remarcă și printr-o bogăție naturală, recunoscută pe plan internațional, și reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 8,10 leiDelta Dunării, a doua deltă ca mărime din Europa, formată acum aproximativ 6.500 ani.
Rolul central pe care Delta Dunării îl joacă în ciclul de viață al mai multor specii, fiind un refugiu critic pentru păsări amenințate la nivel global, face din acest biom unul unic în lume, asupra căruia s-au concentrat eforturi internaționale de conservare, delta fiind declarată Rezervație a biosferei.
Cele patru timbre sunt completate de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coală de
32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 4 timbre (în album filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat într-un tiraj limitat de 245 de exemplare și echipat cu blocul emisiunii și plicul 'prima zi', având ștampila 'prima zi' aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.
Începând cu ziua de vineri, 18 septembrie 2015, emisiunea de mărci poștale Descoperiți România, Dobrogea va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.
Romfilatelia aduce mulțumiri Institutului de Cercetări Eco-Muzeale Gavrilă Simion din Tulcea și fotografilor George Avanu și Helmut Ignat pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.




Comunicat de presă - Ropmfilatelia
Luni. 7 septembrie 2015
Descoperă tărâmul unic al Moldovei pe timbrele românești

Continuând invitația lansată în urmă cu doi ani, de a descoperi regiuni din România prin intermediul mărcilor poștale, obiecte miniaturale de artă, în 2015 Romfilatelia adaugă acestui proiect încă două emisiuni filatelice tematice. Moldova este cea mai recentă regiune ce completează amplul proiect de promovare a tezaurului național, desfășurat sub numele de Descoperiți România, dar și locul unde acum 157 de ani apărea prima emisiune de mărci poștale românești intitulată Cap de bour.
Emisiunea de timbre Descoperiți România, Moldova prezintă un tărâm unic în România, unde istoria bogată, tradițiile, obiectivele turistice naturale sau arhitectonice și mai ales ospitalitatea localnicilor îmbie călătorii de pretutindeni să viziteze aceste locuri deosebite.
Ca și celelalte emisiuni filatelice înscrise în acest proiect, timbrele dedicate Moldovei ilustrează monumente reprezentative, simboluri și personalități ale acestor meleaguri.
Descoperiti-Romania-Moldova_Discover-Romania-MoldaviaCeramica Cucuteni și Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni se găsesc ilustrate pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei. Aflat în Piatra Neamț, Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni constituie în prezent un unicat la nivel național, prin tematica abordată, fiind în același timp un muzeu de istorie, dar și de artă, ce adăpostește în prezent cea mai importantă colecție de artă eneolitică din sud-estul Europei.
Cetatea Neamț și portretul domnitorul Ștefan cel Mare sunt reprezentați pe timbrul cu valoarea nominală de 3,60 lei. Numele domnitorului este strâns legat de de cel al Cetății Neamț (cunoscută în cronici și ca Cetatea Neamțului) ce face parte din categoria monumentelor medievale de valoare excepțională din România. Deși cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I, ea a fost fortificată abia în secolul al XV-lea sub domnia lui Ștefan cel Mare, făcând parte din sistemul grandios de fortificații construit în Moldova.
Timbrul cu valoarea nominală de 6,00 lei reproduce portretul mitropolitului Dosoftei al Moldovei și imaginea Bisericii Sfântul Nicolae Domnesc, unul dintre cele mai impunătoare lăcașuri de cult din cetatea Iași. În a doua jumătate a secolului al XVII-lea, pentru o perioadă de câțiva ani (1677 – 1682), Biserica Sf. Nicolae Domnesc a îndeplinit rolul de catedrală mitropolitană și a devenit o adevărată sursă de cultură românească. Dimitrie Bărilă, cunoscut sub numele său monahal drept Mitropolitul Dosoftei, a fost unul dintre cei mai înzestrați oameni de cultură din vremea sa, traducând și tipărind în grai românesc numeroase cărți și devenind astfel ctitorul limbii românești în cultul Bisericii din Moldova.
Timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei este dedicat Palatului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa șidomnitorului Al. I. Cuza. Personaj central în Unirea Principatelor Române, Al. I. Cuza a manifestat un puternic interes pentru reînnoirea și europenizarea țării, grijă resimțită și asupra moșiei de la Ruginoasa. Palatul „Alexandru Ioan Cuza” de la Ruginoasa a fost inaugurat de către domnitor în aprilie 1864, devenind reședință de vară. Deși domnitorul a petrecut puțin timp la palat, aici a locuit soția sa, Doamna Elena Cuza, cea care s-a ocupat de amenajarea spațiilor interioare și exterioare ale palatului.
Cele patru timbre sunt completate de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de  32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 viniete și blocul de 4 timbre (în album filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat într-un tiraj limitat de 245 de exemplare şi echipat cu blocul emisiunii si plicul “prima zi”, având ştampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.
Începând cu ziua de marți, 8 septembrie 2015, emisiunea de mărci poştale Descoperiți România, Moldova va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia aduce mulțumiri Complexului Muzeal Național Moldova (Palatul Al. I. Cuza de la Ruginoasa), Complexului Muzeal Județean Neamț (Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni și Muzeul Cetatea Neamț), Parcului Natural Vânători Neamț, fotografilor George Avanu și Constantin Dina pentru sprijinul oferit la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.





Comunicat de presă - Romfilatelia
 Păsările de baltă călătoresc în lumea timbrelor 
Mircuri 19 august 2015
Tematică atractivă atât pentru cei mici, cât şi pentru cei mari, fauna se regăseşte adesea în patrimoniul filatelic românesc, fiind un subiect apreciat de colecţionari, ce stârneşte interesul nu doar al filateliştilor, ci şi al publicului general.
Cea mai nouă emisiune de mărci poştale se încadrează de asemenea în tematica faună, intitulându-se Păsări de baltă şi fiind alcătuită din 4 timbre şi o coliţă dantelată.
Observate şi documentate de către oameni încă de la începutul convieţuirii acestora pe Pământ, păsările se regăsesc adesea în folclorul şi arta multor civilizaţii, devenind simboluri în cultura universală.

Păsările de baltă - călători neobosiţi care cutreieră ţărmurile tuturor continentelor în căutarea hranei preferate şi a locului potrivit pentru a-şi face un cuib, sunt impresionante prin zborul lor uluitor şi stârnesc admiraţia privitorilor. Arthur Morris le descria în cartea 'Shorebirds - Beautiful Beachcombers' astfel: 'În aer, pot atinge cu vârfurile aripilor oglinda apei sau se pot înălţa până la mai bine de şase kilometri. Sunt maeştri desăvârşiţi ai zborului'.

Pasari_Balta_MChira de baltă (Sterna hirundo), reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei, este caracteristică zonelor umede costiere, dar şi lacurilor interioare cu apă dulce. Aceste păsări graţioase se hrănesc cu peşte, insecte şi melci, putând fi întâlnite în zonele nordice ale arealului lor între lunile aprilie şi octombrie, după care migrează spre sud, în climate mai călduroase, pe durata iernii.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,30 lei, este înfăţişat pescăruşul cu picioare galbene (Larus michahellis), o pasăre sedentară întâlnită în apropierea bălţilor, a lacurilor şi de-a lungul litoralului. Pescăruşul este definit de culorile gri-argintiu, alb, negru şi galben, hrana sa fiind constituită din peşti şi diferite specii acvatice pe care le prinde direct din zbor sau prin scufundări superficiale.

Ciocântorsul (Recurvirostra avosetta) este o pasăre specifică zonelor litorale, lagunelor cu apă sărată, deltelor şi mlaştinilor, bălţilor şi lacurilor cu apă mică. Ilustrată pe timbrul cu valoare nominală de 4,70 lei, pasărea este de mărimea porumbelului, fiind o specie sociabilă, ce umblă în stoluri şi cuibăreşte în colonii, impresionând cu sincronizarea exemplarelor dintr-un stol. În România poate fi întâlnită în Delta Dunării, pe ţărmul mării şi în apropierea lacurilor litorale.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei, se regăseşte Călifarul roşu (Tadorna ferruginea), pasăre migratoare întâlnită cu precădere în Asia Centrală şi mai puţin în Europa. Datorită penajului frumos colorat, călifarul roşu este crescut ca pasăre ornamentală. În România este rar întâlnit, specia preferând lacurile izolate, eventual cu insule, departe de prezenţa omului.

Coliţa dantelată a emisiunii, cu valoarea nominală a timbrului de 9,10 lei, prezintă Lebăda de vară (Cygnus olor), specie ce trăieşte în zone cu apă dulce sau sărată, putând fi găsită adesea şi în zonele urbane. Se recunoaşte după culoarea albă, gâtul în formă literei 'S', ciocul roşu - portocaliu, picioarele negre şi obiceiul de a-şi arcui aripile deasupra spinării. În România vine în sezonul cald şi cuibăreşte mai ales în Delta Dunării, complexul lagunar Razim-Sinoie şi unele bălţi mari din ţinuturile joase.

Emisiunea de timbre este completată de un întreg postal, plicul prima zi şi un set de 4 cărţi poştale maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coală de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 viniete şi blocul special de 4 timbre + coliţa dantelată (în album filatelic).

Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 275 exemplare şi echipat cu blocul special al emisiunii şi plicul 'prima zi' cu ştampila 'prima zi' aplicată în clar, în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 275.

Începând cu ziua de vineri, 21 august 2015, emisiunea de mărci poştale Păsări de baltă va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Romfilatelia aduce mulţumiri Societăţii Ornitologice Române pentru consultanţa documentară acordată la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.






COMUNICAT DE PRESĂ - ROMFILATELIA
Miercuri, 12 august 2015
Anul omagial al misiunii parohiei şi mănăstirii azi
Romfilatelia omagiaza, prin cel mai recent proiect filatelic pe care il realizeaza, un important eveniment spiritual al acestui an.
In contextul declararii anului 2015 drept Anul omagial al misiunii parohiei şi manastirii azi, emisiunea de timbre cu titlu omonim marcheaza acest eveniment, fiind dedicata Manastirii Nicula şi pelerinajului la Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului, aflata in acest sfant lacaş.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul a fost pictata in anul 1681, de catre preotul Luca, din localitatea Iclod.
In anul 1694, satul Nicula trece in proprietatea catorva mici nobili romani localnici, printre aceştia aflandu-se şi
Ioan Cupşa, cel care va cumpara pentru biserica din comunitatea sa icoana Maicii Domnului de la preotul Luca şi pe care o va incredinţa mai apoi manastirii din deal.
Cinci ani mai tarziu avea sa ia naştere unul dintre cele mai spectaculoase fenomene ale spiritualitaţii şi culturii transilvanene, pelerinajul de la Manastirea Nicula, bazat pe o importanta consemnare a vremii: „icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aflata astazi la Nicula, a lacrimat in mod continuu, intre 15 februarie şi 12 martie 1699”.
Marcile poştale ale emisiunii invita la o calatorie emoţionanta in zona Transilvaniei, sursa de idealitate şi reculegere, insufleţind privitorul sa descopere simbolul sacru al Clujului, Manastirea Nicula, straveche vatra de spiritualitate ortodoxa şi romaneasca, cunoscuta ca unul dintre cele mai vechi aşezaminte monahale din spaţiul romanesc.
Manastirea_Nicula_Mlarge_image_16449Icoana pe lemn a Maicii Domnului cu Pruncul (sec. XVII), ilustrata pe timbrul emisiunii cu valoarea nominala de 1,00 lei, este o interpretare artistica a Sfintei Icoane Facatoare de Minuni, datand din aceeaşi perioada cu aceasta, dar şi cu bisericuţa de lemn din incinta manastirii.
Datata stilistic de la sfarşitul secolului XVII, icoana a fost adusa de la parohia Ceaca, jud. Salaj şi a fost restaurata la sfarşitul secolului al XVIII-lea.
Timbrul cu valoarea nominala de 4,50 lei reproduce imaginea bisericii de lemn de la Manastirea Nicula, lacaş de cult pastrator al minunii lacrimarii Fecioarei.
Trecand testul timpului şi depaşind incercarile vremurilor de odinioara, manastirea este venerata şi astazi de mulţimea credincioşilor care obişnuiesc sa inconjoare biserica in coate şi in genunchi, rugandu-se cu evlavie Maicii Domnului.
Manastirea Nicula este astazi cel mai mare centru de pelerinaj din Romania.
Spre ea se indreapta zi de zi lungi convoaie de credincioşi din toate zonele ţarii, in duminici şi in sarbatori, dar mai ales la sarbatoarea iubita de poporul roman, Adormirea Maicii Domnului, numita şi Sfanta Marie Mare, praznuita la 15 august (zi recunoscuta de statul roman ca zi de sarbatoare naţionala).
Emisiunea este completata de un plic prima zi şi un set de doua maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 8 timbre + 1 vinieta şi blocul de 2 timbre + 3 viniete (in album filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat in tiraj limitat de 310 exemplare şi este echipat cu blocul emisiunii şi plicul „prima zi” cu ştampila „prima zi” in clar, in folio aur.
Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 310.
Blocul emisiunii are o forma speciala ce oglindeşte forma solara a iconostasului. Acesta se regaseşte in biserica mare a Manastirii Nicula şi este o piesa de o frumuseţe rara, unicat in Rasaritul ortodox. Iconostasul care impodobeşte biserica este sculptat in lemn de tei de catre meşterul Samuil Keresteşiu, la 1938 şi are in centru icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului.
Incepand cu ziua de sambata, 15 august 2015, emisiunea de marci postale Anul omagial al misiunii parohiei şi manastirii azi va putea fi achizitionata de la toate magazinele Romfilatelia din Bucuresti si din tara.









Comunicat de presă - Romfilatelia
miercuri, 5 Aug 2015, 
Comunicat de presă Timbrele te invită să trăiești sănătos ! Plantele medicinale, sănătatea casei tale !
Păstrând tradiția ultimilor ani, Romfilatelia dedică o nouă emisiune de mărci poștale domeniului sănătății, proiect înscris în tematica Trăiește sănătos ! Plantele medicinale, sănătatea casei tale !
Emisiunea are ca subiect primordial vechea știință cunoscută sub numele de Fitoterapie, ce constă în prevenirea și combaterea bolilor cu ajutorul plantelor. La baza acestui concept de vindecare prin plante stau numeroase scrieri antice ce consemnează proprietățile terapeutice ale plantelor, proprietăți folosite încă de atunci în medicină și cosmetică.
Descoperirile științifice din ultimele secole vin să confirme și să întărească valoarea curativă a plantelor medicinale și aromatice, care indiferent de forma în care sunt folosite — ceai, săpun, tinctură sau cremă — constituie un elixir pentru organismul uman și un adevărat izvor de sănătate aflat la îndemâna oricui.
Timbrele emisiunii Trăiește sănătos ! Plantele medicinale, sănătatea casei tale ! Prezintă imagini ale unor plante medicinale cunoscute, precum levănțica, sunătoarea, mușețelul și gălbenelele. Acestea se găsesc pe teritoriul țării noastre, alături de nenumărate alte plante cu proprietăți similare, fiind folosite de locuitorii ținuturilor românești încă din vremuri străvechi.
large_image_16396Tr-âie-Öte-s-ân-âtos-Plantele-medicinale-s-ân-âtatea-casei-tale_Live-healthy-Medicinal-plants-the-health-of-your-homeFloarea de sunătoare (pojarnița) (Hypericum perforatum L.), ilustrată pe timbrul cu valoarea nominală de 1,20 lei, este o plantă erbacee ce conține uleiuri volatile, hiperină, acizi organici, taninuri, betacaroten și alte componente benefice sănătății. Folosită în scop medicinal, sunătoarea are acțiune antiseptică, antiinflamatoare, dezinfectantă, antidiareică și cicatrizantă, fiind recomandată pentru afecțiuni digestive, hipertensiune arterială, atacuri de panică, stări depresive, insomnie ori irascibilitate.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,00 lei este reprezentată lavanda sau levănțica (Lavandula angustifolia Mill., sin. Lavandula officinalis Chaix). Plantă din zona mediteraneeană, cu răspândire largă, levănțica se găsește și în România, unde, datorită proprietăților sale curative, este întâlnită în ultimul timp sub formă de culturi. Levănțica are numeroase utilizări în aromaterapie și medicină naturistă. Întâlnită sub formă de tinctură, oțet, ulei aromatic, săpun, plantă este adjuvant în aritmia cardiacă, ameliorează oboseala, stresul, insomniile sau migrenele și favorizează creșterea părului, fiind totodată folosită și pentru întreținerea corporală.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,40 lei sunt ilustrate gălbenelele (Calendula officinalis L.), plante cu acțiune decongestică, antimicrobiană, antiseptică, cicatrizantă, utilizate în reglarea funcției biliare, ulcerații, gastrite, eczeme, cistite, tratamentul unor forme de cancer, afecțiuni dermatologice și întreținerea pielii. Gălbenelele pot fi folosite sub formă de infunzie, tinctură, pulbere sau unguente, în cosmetică.
Mușețelul (Matricaria chamomilla L., sin. Chamomilla recutita L.), prezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei, este o plantă medicinală foarte populară, ale cărei flori se folosesc la infuzii și extracte sau soluții pentru ochi și pentru gât. Mușețelul este apreciat pentru acțiunea sa antispastică, antiinflamatoare ori antialergică, cicatrizantă și imuno-stimulatoare. Este utilizat în tratarea balonării și afecțiunilor digestive, având efect antidiuretic și sedativ. În cosmetică, planta se regăsește în produsele care vindecă inflamațiile și acneele.
Pe manșetele minicolilor sunt reproduse alte patru plante cu proprietăți medicinale: cimbrul de grădină, pelinul, busuiocul si menta. Descrierea, actiunea si caracteristicile acestora sunt prezentate în pliantul informativ al emisiunii filatelice.
Emisiunea de timbre este completată de un set de 2 plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, blocul de 4 timbre și minicoala de 5 timbre + 4 viniete.
Începând cu ziua de vineri, 7 august 2015, emisiunea de mărci poștale Trăiește sănătos ! Plantele medicinale, sănătatea casei tale ! Va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.






Comunicat de presă - Romfilatelia 
Miercuri 22 iulie 2015

Sub titlul „Cai în pictură”, Romfilatelia îi invită pe toți colecționarii și iubitorii de artă să redescopere frumusețea picturii românești din patrimoniul Muzeului Național de Artă al României, în cadrul unui proiect filatelic special. 
Emisiunea de mărci poștale oferă o privire de ansamblu asupra relației dintre om și acest nobil animal, calul  și prezintă reprezentări(?) ale acestuia în operele a cinci mari pictori români: Ioan Andreescu (1850 - 1882), Nicolae Grigorescu (1838 - 1907), Rudolf Schweitzer – Cumpăna (1886 - 1975), Nutzi Acontz (1894 - 1957) și Ștefan Luchian (1868 - 1916).
Cai_in_pictura_MDouă dintre lucrările pictorului și pedagogului român Ioan Andreescu, supranumit „pictorul pământului” de Octavian Paler, sunt reprezentate în cadrul emisiunii de mărci poștale: „La arat” (detaliu ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 3.60 lei) și Drumul mare (detaliu reprodus pe manșeta minicolii de patru timbre). Cele două lucrări sunt influențate de pictura realistă a lui Gustave Courbet, remarcându-se printr-o perspectivă panoramantă, printr-o cromatică bazată pe contrastul cald-rece, dar și printr-o compoziție în care spațiul este suveran.
Fondator al picturii române moderne și unul dintre artiștii secolului al XX-lea care au încercat să evidențieze valorile definitorii ale spiritualității românești, Nicolae Grigorescu rămâne unul dintre reprezentanții de seamă, fiind influențat de Impresionismul european.large_image_16310Realizate în perioada războiului de independență, lucrările lui Grigorescu, „Ofițer de vânători călare” (detaliu reprodus pe timbrul cu valoarea nominală de 8.10 lei) și Spionul (detaliu reprodus pe manșeta minicolii de patru timbre), poartă amprenta picturii lui Theodor Gericault. Dinamismul scenelor, surprinse într-un moment de tensiune, îi oferă pictorului prilejul să-și manifeste măiestria artistică.
Lucrarea de pictură „Țăran cu căruța” (detaliu ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei) aparține pictorului și graficianului român de origine germană, Rufold Schweitzer – Cumpăna.
Pictorița româncă de origine armeană, Nutzi Acontz, a realizat multe peisaje dobrogene de un rafinament cromatic acoperind un registru larg, care o distinge și o individualizează. Lucrarea de pictură Potcovitul cailor (detaliu ilustrat pe manșeta minicolii de patru timbre) este realizată în plein-air, într-o paletă coloristică rece, remarcându-se prospețimea și spontaneitatea detaliilor.
Denumit poetul plastic al florilor, Ștefan Luchian „a marcat personalitatea distinctă a artei românești în ansamblul european, inspirându-se din frescele tradiționale ale bisericilor medievale și din arta populară, conturând și simplificând planurile și aplatizând volumele” (Adina Nanu). Mai puțin cunoscută publicului amator de artă, lucrarea „Amazoană” (detaliu ilustrat pe plicul prima zi al emisiunii) se remarcă prin acordurile diafane de culoare, prin simbioza dintre cal și călăreață, dar și prin spontaneitatea notației.
Începând cu ziua de vineri, 24 iulie 2015, emisiunea de mărci poştale „Cai în pictură” va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

Observații
Nu am făcut o analiză a textului, dar la o pririmă citire am observat următoarele:
    - prenumele corect al pictorului Andreescu este Ion și nu Ioan;
    - expresia ”prezintă reprezentări” mi se pare incorectă sau nepotrivită;




Comunicat de presă - Romfilatelia
luni, 13 Iulie 2015,

Timbrul sărbătorește 130 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române
Continuând seria emisiunilor de timbre emise sub sloganul Ziua Mărcii Poștale Românești, Romfilatelia realizează în 2015 un proiect aniversar, dedicat sărbătoririi a 130 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române.
Solicitată în repetate rânduri, primirea autocefaliei s-a realizat în ziua de 25 aprilie 1885, prin emiterea, la Constantinopol, a Tomosului sinodal de recunoaștere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, semnat de Patriarhul Ecumenic Ioachim al IV-lea împreună cu ceilalți mitropoliți.
Prin dobândirea acestui statut, Biserica Ortodoxă Română obținea în întregime dreptul la autoconducere, independență administrativ-jurisdicțională față de oricare alte Biserici Ortodoxe autocefale, rămânând egală în drepturi și în interdependență din punct de vedere dogmatic, canonic și liturgic.
Prin acest proiect filatelic special, Romfilatelia omagiază în mod deosebit, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, acest important eveniment din istoria Bisericii Ortodoxe Române prin marca poștală, ambasador al valorilor și patrimoniului cultural și spiritual românesc.
large_image_16243Emisiunea filatelică cu titlu omonim este alcătuită dintr-un timbru cu valoarea nominală de 5,00 lei și o coliță dantelată, având valoarea nominală de 8,10 lei, ce reproduc în imagini Ansamblul Catedralei Mântuirii Neamului, Tomosul de recunoaștere a autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române (1885), alături de emblema și Crucea Patriarhală, simboluri ale Patriarhiei Române.
Proiectul Catedralei Mântuirii Neamului a început să se deruleze în 2011, odată cu inițierea lucrărilor de construcție pe terenul aflat pe dealul Arsenalului din București, și va avea două hramuri: 'Înălțarea Domnului' (Ziua Eroilor) și 'Sfântul Apostol Andrei' (Ocrotitorul României), în interiorul acesteia putând să asiste în cadrul slujbelor aproximativ 5000 de credincioși.
Odată cu înălțarea acestui monument, simbol al Ortodoxiei din România, visul de peste un veac al românilor, de a avea o mare Catedrală închinată celor ce și-au dat viața pentru acest neam și celui care a creștinat poporul român în urmă cu două mii de ani, va fi dus la îndeplinire. Catedrala Mântuirii Neamului va fi un simbol al unității și autorității sale bisericești, dar și o expresie a prestigiului de care Biserica Ortodoxă Română se bucură în Ortodoxie și în lumea creștină.
Emisiunea de timbre este completată de un plic prima zi și o carte maximă, iar ca forme de machetare au fost folosite coală de 32 timbre și minicoala de 8 timbre + 1 vinietă.
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 245 de exemplare și echipat cu blocul de 2 timbre nedantelate și plicul, prima zi' având ștampila 'prima zi' aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 245.
Începând cu ziua de miercuri, 15 iulie 2015, emisiunea de mărci poștale 130 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.
Aducem mulțumirile noastre Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și Patriarhiei Române pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.











Comunicat de presă – Romfilatelia
Miercuri 1 iulie 2015

Flori din Gradini Botanice

Gradinile botanice, percepute odinioara ca gradini medicinale pentru studiul şi cultivarea plantelor cu proprietaţi vindecatoare, deţin in prezent un rol cheie in conservarea plantelor şi educaţia celor care le viziteaza zilnic, dar şi in purificarea aerului in zonele urbane.
Cu peste 80.000 de specii de plante, multe dintre ele pe cale de dispariţie, misiunea gradinilor botanice este cu atat mai importanta in intreaga lume.

Cinstind frumuseţea şi raritatea plantelor regasite in patrimoniul a patru gradini botanice din Romania, Romfilatelia continua tematica flora, indragita de colecţionari şi publicul larg, prezentand un nou proiect filatelic intitulat sugestiv Flori din Gradini Botanice.
Cele patru timbre ale emisiunii ne poarta intr-o calatorie prin gradinile botanice din Romania.

Flori-din-Gradini-Botanice_Flowers-from-Botanical-Gardenslarge_image_16151





Pe timbrul cu valoarea nominala de 1,00 lei este ilustrata Astragalus peterfii Jáv, planta din specia de cosaci, endemica pentru Romania, descoperita in 1916 in apropiere de satul Suatu din Bazinul Transilvanean. Avand o valoare ştiinţifica deosebita, prin unicitatea, vechimea şi originea sa, aceasta se regaseşte in prezent in Gradina Botanica „Alexandru Borza” a Universitaţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Timbrul cu valoarea nominala de 3,30 lei reproduce imaginea stanjenelului lui Brandza (Iris branzdae Prodan), planta ce poarta numele medicului şi botanistului Dimitrie Brandza, putand fi admirata la cea mai veche gradina botanica din Romania, Gradina Botanica „Anastasie Fatu” din Iaşi.
Timbrul cu valoarea nominala de 8,10 lei reproduce imaginea Bujorului romanesc sau Bujorul de padure (Paeonia peregrina Mill), planta ce infrumuseţeaza şi completeaza patrimoniul viu al Gradinii Botanice din Galaţi.
Timbrul cu valoarea nominala de 9,10 lei ilustreaza Crucea voinicului (Hepatica transsilvanica Fuss), planta ce se gaseşte in Gradina Botanica „Dimitrie Brandza” a Universitaţii din Bucureşti, gradina ce sarbatoreşte in acest an 155 de ani de existenţa.

Emisiunea este completata de un plic prima zi şi un set de carţi maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre şi minicoala de 5 timbre + 1 vinieta.
Incepand cu ziua de vineri, 3 iulie 2015, emisiunea de marci postale Flori din Gradini Botanice va putea fi achizitionata de la toate magazinele Romfilatelia din Bucuresti si din țară.






Comunicat de presă – Romfilatelia
Luni 15 iunie 2015

135 de ani de la înființarea Marii Loji Naționale din România

Cunoaște-te pe tine însuți, iubește-ți aproapele, ajută-l, respectându-i demnitatea” este regula de aur a Francmasoneriei, societate fraternală a cărei origine coboară până la leagănul umanității, fiind un promotor al păcii, înțelegerii și respectului pentru demnitatea umană.

Primele informații legate de apariția Francmasoneriei în spațiul românesc sunt din deceniul 4 al secolului al XVIII-lea. Odată cu dobândirea suveranității naționale, lucru devenit realitate în urma Războiului de Independență (1877 - 1878) și a Congresului de pace ce i-a urmat, Francmasoneria din România marchează o nouă etapă decisivă în istoria sa: constituirea, la 8/20 septembrie 1880, a Marii Loji Naționale din România, avându-l ca Mare Maestru pe căpitanul Constantin Moroiu .
La ceas aniversar - împlinirea a 135 de ani de la înființarea Marii Loji Naționale din RomâniaRomfilatelia îi dedică acesteia o emisiune aniversară de mărci poștale, cu titlu omonim, aducând în atenția pasionaților de filatelie aspecte inedite ale existenței și activității acestei societăți fraternale.
Cele două timbre ale emisiunii, având valorile nominale de 2.10 lei și 14,50 lei, prezintă elemente de simbolistică ale Marii Loji Naționale din România – luna, soarele și cele 12 semne zodiacale, într-o compoziție picturală din patrimoniul M.L.N.R., ale cărei elemente încearcă să reprezinte simbolul universului material și spiritual. Litera G face trimitere către Marele Arhitect, Dumnezeu.
Prin grafica timbrelor se realizează o punte metaforică între origini, trecut și viitor, ilustrarea proiectului de construcție a Marelui Templu, pe care Marea Lojă Națională din România îl derulează în prezent, fiind un element ce susține această idee.
Emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 4 timbre cu manșetă ilustrată și blocul de 2 timbre (dantelate și nedantelate).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 565 de exemplare și echipat cu blocul special de 2 timbre dantelate (tipărite pe un fundal cu contur ștanțat sub forma unui octogon) și plicul prima zi a emisiunii, ambele produse fiind numerotate.

Începând cu ziua de marți, 16 iunie 2015, emisiunea de mărci poştale 135 de ani de la înființarea Marii Loji Naționale din România va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.





Comunicat de presă - Romfilatelia
Miercuri 2 iunie 2015

Inovaţie şi cercetare, Institutul Naţional de Cercetare - – Dezvoltare în Informatică - 45 de ani,

Pentru a progresa, este nevoie de invenţii şi descoperiri indispensabile dezvoltării societăţii omeneşti. Fie că au fost din domeniul mecanic, electric, medical, cuantic, spaţial, şi lista ar putea continua, inovaţiile au dus la prosperitatea întregii omeniri.
Un astfel de exemplu se regăseşte şi în domeniul informaticii, ale cărei rădăcini se află înainte de secolul al
XX-lea şi ale cărei limite ne sunt încă necunoscute. Informatica, prin tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor, a dus la schimbarea radicală a lumii, la dezvoltarea societăţii moderne aşa cum o cunoaştem şi o percepem în zilele noastre şi la facilitarea tuturor proceselor de interacţiune şi relaţionare.
Un reper important în informatica românească îl constituie Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI), instituţie care sărbătoreşte anul acesta 45 de ani de existenţă şi căreia Romfilatelia îi dedică un proiect filatelic aniversar.
Considerată un adevărat vârf de lance în domeniul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor din România,
ICI Bucureşti derulează programe naţionale şi internaţionale prin care transferă tehnologie, valorifică rezultatele cercetărilor, desfăşoară activităţi de consultanţă, studii de diagnoză şi prognoză, precum şi editarea de publicaţii de specialitate.
large_image_15935Intitulată Inovaţie şi cercetare, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – 45 de ani, emisiunea filatelică, prin timbrul cu valoarea de 7,60 lei, ne introduce în lumea informaticii, subliniind ideea de cercetare în domeniul ciberneticii.
Aniversarea celor 45 de ani este tradusă în cod binar, pe ecranul unui calculator de largă utilizare. Incursiunea în istorie se face prin intermediul statuetei Gânditorului de la Hamangia, simbol al gândirii, cercetării şi descoperirii continue, obiect de artă aflat în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României.
Emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de
20 timbre şi minicoala de 5 timbre + 1 vinietă.
Începând cu ziua de vineri, 5 iunie 2015, emisiunea de mărci poştale Inovaţie şi cercetare, Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare în Informatică – 45 de ani va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia mulţumeşte Muzeului Naţional de Istorie a României pentru sprijinul acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.






Comunicat de presă - Romfilatelia
luni, 18 Mai 2015 

Timbrele și monedele, purtătoare de sensuri și simboluri, istorie și cultură — 145 de istorie a monedei naționale—
Timbrul și moneda sunt adesea parteneri în campaniile de promovare ale României la nivel național și internațional, ambele fiind însemne naționale de stat și având o misiune comună, aceea de a tezauriza pentru posteritate valorile și simbolurile care creionează spiritul românesc.
De aceea, la o frumoasă aniversare a monedei și a instituției care veghează îndelungata călătorie a acesteia, filatelia românească răspunde afirmativ acestui moment și realizează o emisiune de mărci poștale specială.
Cunoscând mai multe etape de dezvoltare și organizare, Monetăria Statului marchează în 2015 aproape un secol și jumătate de experiență, având o valoare și o importanță incontestabilă din punct de vedere cultural, social și financiar.
Monedele și celelalte produse fabricate în cadrul Monetăriei (bijuterii, obiecte de cult, insigne, decorații etc.) sunt, asemenea timbrelor, purtătoare de sensuri și simboluri, istorie și cultură.
Astfel, Romfilatelia dedică emisiunea filatelică 145 de ani de la inaugurarea Monetăriei Statului sărbătoririi acestei instituții fundamentale românești, de altfel una dintre cele mai vechi ale statului nostru, locul unde se bate moneda și în zilele noastre.
145-de-ani-de-la-inaugurarea-Monetaria-Statului_145-since-the-inauguration-of-the-Romanian-MintTimbrul emisiunii cu valoarea nominală de 8,10 lei ilustrează imaginea primei clădiri a Monetăriei Statului din anul 1870, alături de imaginea reversului primei monede de 1 leu, din argint, emisă de Monetărie în același an, 1870, și încadrată în grafica timbrului într-un perfor special.
Timbrul coliței emisiunii, având valoarea nominală de 14,50 lei, prezintă prima monedă de 20 de lei din aur, bătută de Monetăria Statului în anul 1870, iar pe manșetă este ilustrată efigia Regelui Carol I, în prezența acestuia fiind inaugurată, la 24 februarie 1870, prima Monetărie a României.
La ceas aniversar, Romfilatelia pune la dispoziția colecționarilor și a publicului general un produs filatelico-numismatic valoros, realizat în tiraj limitat de 430 de exemplare — colița de argint cu timbru aurit care reproduce prima monedă din aur emisă în anul 1870 de Monetăria Statului.
Colița dantelată de argint este un produs exclusiv, concept Romfilatelia, replică a coliței emisiunii, al cărei timbru aurit reprezintă o premieră datorită perforului realizat în metal prețios.
Monetaria-Statului_The-Romanian-MintProdusul este inserat într-o cutie specială, pe al cărei capac interior este poziționat carnetul filatelic ce conține blocul de timbre 'serie completă' al emisiunii (timbrul emisiunii și timbrul coliței) și certificatul de autenticitate numerotate de la 001 la 430, alături de colița din argint cu timbru aurit, replică a produsului filatelic cu valoarea nominală de 14,50 lei.
Emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre, minicoala de 4 timbre + 8 viniete, minicoala de 5 timbre și colița dantelată.
Începând cu ziua de marți, 19 mai 2015, emisiunea de mărci poștale 145 de ani de la inaugurarea Monetăriei Statului va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.





Comunicat de presă - Romfilatelia
Miercuri 13 mai 2015


Timbrul românesc aniversează 70 de ani de la fondarea 
Universităţii de Medicină şi Farmacie Tîrgu Mureş


Aducând în atenţia publicului unul dintre cele mai prestigioase şi emblematice simboluri ale oraşului 
Tîrgu Mureş, Romfilatelia celebrează 70 de ani de la fondarea Universităţii de Medicină şi Farmacie Tîrgu Mureş, printr-o emisiune filatelică aniversară.


Timbrul, al cărui rol educativ şi-a spus cuvântul de-a lungul timpului, devine astfel instrument de promovare al unuia din cele mai faimoase şi apreciate simboluri ale oraşul Tîrgu Mureş - Universitatea de Medicină şi Farmacie.




Tîrgu Mureş este un oraş tradiţional academic, cu o trimitere către istoria prezentă la fiecare pas. Clădirea care adăposteşte Universitatea a fost construită între anii 1906 şi 1907 de către primăria oraşului, după un proiect realizat de fraţii Grünwald, în stil secession. Ulterior, Universitatea a trecut prin mai multe procese de reorganizare, primind numele actual în anul 1991 şi devenind un reper în învăţământul medical, cu clădiri moderne, facilităţi unice ce înlesnesc programele educaţionale şi o infrastructură inovativă de cercetare la standardele cele mai înalte. 



Emisiunea de mărci poştale 70 de ani, Universitatea de Medicină şi Farmacie Tîrgu Mureş se alătură astfel tuturor manifestărilor ocazionate de această aniversare, marcând un moment unic în existenţa acestui lăcaş academic emblematic, cunoscut şi recunoscut atât la nivel naţional, cât şi internaţional, pentru rezultatele şi meritele deosebite obţinute de-a lungul timpului.




Cele două timbre ale emisiunii, având valorile nominale de 3,30 lei şi 8,10 lei, ilustrează clădirea Universităţii, în diferite perioade ale existenţei sale, cu siglele aferente fiecăreia.



Coliţa emisiunii cu valoarea nominală de 9,10 lei prezintă o imagine aeriană contemporană a clădirii, permiţând astfel o cât mai bună vizibilitate a arhitecturii acesteia.



Alături de cele două timbre, emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 20 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă şi coliţa dantelată. 



Începând cu ziua de vineri, 15 mai 2015, emisiunea de mărci poştale 70 de ani, Universitatea de Medicină şi Farmacie Tîrgu Mureş va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.





Comunicat de presă- Romfilatelia
Marti 12. Mai 2015


„…Un petic de hârtie suficient de mare pentru a purta ștampila și acoperit pe spate cu clei.”
(Rowland Hill despre Penny Black)
Martor tăcut al celor mai semnificative evenimente din istoria și cultura țării noastre, timbrul condensează sensuri și mesaje în imagini simbol, care dăinuie peste timp și îmbogățesc nu numai patrimoniul filatelic, ci și pe cel național, moștenire de necontestat, reprezentativă pentru poporul român, dar și pentru generațiile viitoare.
De data aceasta, timbrul românesc sărbătorește un eveniment de marcă din domeniul filatelic – 175 de ani de la apariția primului timbru din lume, cunoscut sub numele de Penny Black, invenție britanică ce a revoluționat comunicațiile și a schimbat viețile oamenilor de pretutindeni.
Într-o epocă în care comunicarea este mai importantă decât oricând, această invenție merită sărbătorită, Romfilatelia realizând cu acest prilej emisiunea de mărci poștale Expoziția Filatelică EUROPHILEX Londra 2015. Proiectul are o dublă semnificație: marchează această importantă aniversare filatelică și readuce în atenția publicului Expoziția Mondială de Filatelie Londra ‘90, una dintre cele mai mari expoziții din domeniu de la acea vreme, prin care s-au celebrat 150 de ani de la apariția Penny Black.
EExpozitia-Filatelica-EUROPHILEX-Londra-2015_London-2015-EUROPHILEX-Stamp-Exhibitionmisiunea de mărci poștale este un supratipar, readucând în prezent atât evenimentul din 1990, cât și colița emisă de România cu acea ocazie. Totodată, emisiunea face trimitere și la actuala expoziție, EUROPHILEX 2015, un eveniment de marcă în calendarul filatelic internațional, de altfel, prima expoziție organizată la Londra, care va avea loc sub patronajul FEPA, Federația Asociațiilor Filatelice Europene.
Colița înfățișează în fundal imaginea Palatului Alexandra din Londra, locația expoziției din 1990, ce are valoare istorică. Clădirea, inițial denumită „Palatul Poporului”, a fost redenumită pentru a o comemora pe îndrăgita Prințesă de Wales, Alexandra a Danemarcei, care s-a căsătorit cu Prințul Edward, pe data de 10 martie 1863. Aceasta face trimitere către primul timbru din lume, faimosul Penny Black, dar și către primul timbru românesc, Capul de bour, de 27 parale.
Elementele de supratipar, regăsite pe coliță, ilustrează în folio aur Capul de bour, 27 parale, noul eveniment sărbătorit,EUROPHILEX 2015, locația sa, Londra, precum și noua valoare a timbrului, 9,10 lei.
Proiectul filatelic este alcătuit din colița dantelată și plicul prima zi a emisiunii.
Începând cu ziua de miercuri, 13 mai 2015, emisiunea de mărci poştale Expoziția Filatelică EUROPHILEX Londra 2015 va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Prima zi a emisiunii coincide cu deschiderea Expoziției Filatelice EUROPHILEX 2015care se va desfășura în perioada 13-16 mai, la care Romfilatelia participă și reprezintă România pe întreaga durată a evenimentului.
Totodată, pentru a marca strânsele relații diplomatice dintre România și Marea Britanie, aflate în 2015 la frumoasa aniversare a 135 de ani de prietenie și colaborare, Romfilatelia a emis un produs filatelic aniversar, întregul poștal dedicat acestui moment.




Comunicat de presă- Romfilatelia
7 mai 2015  

Promotor și mesager al istoriei, timbrul a marcat adesea evenimente de mare însemnătate, ce au influențat cursul evoluției omenirii și au creat filele de istorie studiate cu sârguință în zilele noastre. De aceea, aniversarea unui moment considerat sfârșitul în Europa a uneia dintre cele mai mari conflagrații mondiale se cuvine să fie inclusă în patrimoniul filatelic românesc. 
Astfel, Romfilatelia dedică emisiunea Ziua Victoriei – 70 de ani aniversării a 70 de ani de la anunțarea capitulării Germaniei Naziste, moment socotit sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa.
Ziua-Victoriei-70-de-ani_Victory-Day-70-years (1)Pe timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 4,30 lei este reprezentat numărul aniversar 70, simbolizând perioada scursă de la înfrângerea și capitularea Germaniei Naziste, alături de un porumbel alb ce transmite mesajul de pace. Pe fundalul numărului 70 se pot vedea scene de război.
Datorită faptului că, în urmă cu 70 de ani, Germania a fost forțată să-și semneze capitularea de două ori - o dată în faţa Aliaţilor, la Reims, şi a doua oară, cu o zi întârziere, în prezența mareșalului sovietic Gheorghi  K. Jukov, la Berlin, Ziua Victoriei este sărbătorită în mod diferit în lume: Occidentul marchează această zi la 8 mai, în timp ce fostele țări comuniste o serbează la 9 mai.
În România, sărbătorirea Zilei Victoriei pe 9 mai coincide cu Ziua Europei, sărbătoarea anuală a păcii și unității pe continentul european. Pentru statele membre ale Uniunii Europene, această zi este cunoscută de asemenea ca Ziua Schuman, comemorând declarația ministrului de externe francez, Robert Schuman, prin care a propus crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, piatra de temelie a proiectului european. Mai mult, ziua de 9 mai are o deosebită importanță istorică pentru țara noastră la nivel internațional, Mihail Kogălniceanu proclamând independența României pe 9 mai 1877, actul căpătând putere de lege a doua zi, pe 10 mai, prin semnarea lui de către Principele Carol I. 
Din punct de vedere tehnic, emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre și minicoala de 8 timbre + 1 vinietă (două modele). 
Începând cu ziua de sâmbătă9 mai 2015, emisiunea de mărci poştale Ziua Victoriei – 70 de ani va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia mulţumeşte Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” și fotografului Lucian Tudose pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poşta






COMUNICAT DE PRESĂ
Marti. 28 aprilie 2015


Timbrul este adesea un instrument de bază în procesele de comunicare și interacționare atât la nivel personal, cât și oficial, întrucât acest obiect miniatural de artă înnobilează, prin sine, comunicarea dintre oameni și dintre instituții, ajutând-o să se împlinească și să se transforme în rezultate și obiective concrete, palpabile
Un timbru însoțește stări și împărtășește emoții, construiește punți și comprimă distanțe; el traversează timpul semnalând repere notabile și conferă valoare de simbol celor pe care îi omagiază, îndemnând publicul și colecționarii să adune povești serioase în preocupări cu parfum ludic și clasoare păstrate în secretul pasiunii de a consemna istorie.
De aceea, un proiect filatelic dedicat performanțelor profesionale, într-o industrie pe care timbrul o însuflețește ca parte a propriei meniri, este un reper și totodată o pledoarie pentru „Excelența în Comunicare”.
Emisiunea de mărci poștale cu titlu sugestiv Excelența în Comunicare. De la tăblițe la tabletă este cel mai recent proiect aniversar al Romfilatelia, în cadrul căruia timbrul omagiază performanța și viziunea profesională a agenției de comunicare The Group, sărbătorind totodată împlinirea unui deceniu de împletire a pasiunii pentru artă și inovație cu știința de a promova inteligent branduri.
În cei 10 ani de la înființare, The Group a devenit o companie care poartă semnătura memorabilă a excelenței în activitatea profesională de comunicare din România, contribuind astfel la destinul de succes a sute de branduri, prin campanii complexe de publicitate, programe sofisticate de relații publice, reclame savuroase, proiecte ingenioase de marketing și numeroase inovații pe piața românească de marketing-comunicare.
Excelenta-in-ComunicareTimbrul emisiunii cu valoarea nominală de 4,70 lei transmite mesajul evoluției comunicării de-a lungul timpului, într-o lume transformată de fluxul rapid de informații, dar și de noile tehnologii. Imaginea timbrului ne sugerează faptul că în pașii istoriei am asistat la o trecere fluidă de la mediul offline la mediul online, cele două ipostaze cadru ale comunicării fiind reprezentate simultan: pe de o parte, avem reprezentarea grafică a unei tăblițe pergament alături de o pană, iar pe de altă parte, a unei tablete digitale pe care alunecă un index prin mișcarea touch.
Pe manșeta colii apare portretul lui Johannes Gutenberg alături de o imagine a presei lui tipografice, figura lui Alexander Graham Bell împreună cu telefonul pe care l-a inventat, precum și tăblițele de la Tărtăria (5500 – 5300 î.Hr.) ce au fost descoperite de arheologul clujean Nicolae Vlassa în 1961, la Tărtăria, județul Alba.  Acestea fac parte din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei, iar imaginile lor sunt reprezentări simbolice ale evoluției comunicării.
Din punct de vedere tehnic, emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 20 timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vinietă + 3 Tabsuri.
Începând cu ziua de joi, 30 aprilie 2015, emisiunea de mărci poştale Excelența în Comunicare. De la tăblițe la tabletă va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia mulţumeşte Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.



COMUNICAT DE PRESĂ - ROMFILATELIA
Miercuri 15 aprilie 2015
Romfilatelia continuă seria anuală a emisiunilor Europa, în 2015 tematica aleasă de Organismul PostEurop al Uniunii Poștale Universale fiind jucării vechi. Respectând tradiția, fiecare țară are ocazia să interpreteze tema selectată în stilul ei unic, astfel Romfilatelia dedicând jucăriilor de epocă un proiect filatelic special, intitulat Europa 2015, Jucării vechi.
Jucăriile își au rolul bine definit ca sursă de distracție, dar și de educație, fiind, în general, obiecte create pentru a reda la scară redusă realitatea și a oferi copiilor miniaturi reprezentative ale lumii adulților. Cu o istorie la fel de veche ca cea a umanității, jucăriile stimulează creativitatea, inteligența și perspicacitatea copilului, reprezentând adesea un liant al relațiilor dintre copii și chiar un suport moral pentru aceștia.
Întâlnite sub concepte numeroase și forme cât mai diverse, jucăriile sunt răspândite în lumea întreagă, meșteșugul de realizare a acestora regăsindu-se și în România, unde jucăriile poartă imprimate elementele specifice fiecărei regiuni ale țării.
Cele două timbre ale emisiunii ilustrează jucării vechi, tradiționale, românești, invitând astfel la o călătorie în timp prin lumea copilăriei. Acestea fac parte din patrimoniul Asociației „Muzeul Jucăriilor”, asociație ce a fost creată la inițiativa unui grup de entuziaști iubitori și păstrători ai propriilor jucării.
Europa-2015-Jucarii-vechi_Europa-2015-Old-ToysTimbrul cu valoarea nominală de 2,10 lei ilustrează trei jucării tradiționale, pictate manual pe lemn. Jucăriile erau în mod obișnuit găsite în târgurile tradiționale organizate de sărbători în orașe și sate. Au la bază modele mai vechi, variantele de fabricație ajungând până aproape de zilele noastre.
Timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei simbolizează o incursiune în timp, amintindu-ne de vârsta inocenței, de căluțul de lemn și tricicleta, martorii tăcuți ai celor mai cutezătoare aventuri ale copilăriei. Căluțul de lemn putea fi întâlnit în diferite variante, în aproape toate regiunile țării, balansul pe această jucărie fiind una din neprețuitele senzații ale unui copil de acum 100-150 de ani. Tricicleta, față de căluț, oferea o mobilitatea reală copilului, acesta învățând să pedaleze și să-și conducă micul vehicul. Varianta reprezentată pe timbru datează din anii 1950-1960, având la bază un model interbelic.
Din punct de vedere tehnic, emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre, minicoala de 6 timbre și blocul de 4 timbre (2 modele).
Începând cu ziua de vineri, 17 aprilie 2015, emisiunea de mărci poştale Europa 2015, Jucării vechi va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia mulţumeşte Asociației „Muzeul Jucăriilor” din București pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.






Surprize……surprize.
In planul de emisiuni, existent pe site-ul Romfilatelia, este prevăzut ca pe 10 aprilie 2015 să fie lansată emisiunea de mărci poștale ”Proiect WWF”. Am început sa mă documentez asupra tematicii pentru a găsi cărți poștale în vederea realizării de ilustrate maxime, o misiune extrem de grea având în vedere că nu se dau detaii asupra emisiunii. In alte tari, Elveția Spania, Franța se publică anticipat planul de emisiuni detaliat cu imaginea timbrelor, valoarea nominală,  etc. La noi, nu se respectă nici acest foarte sumar plan. Exemple am dat in postările anterioare. Astazi am avut parte de o noua surpriză, văzând comunicatul Romfilatelia, În locul emisiunii ”Proiect WWF”, in ziua de vineri, 10 aprilie 2015  se va lansa emisiunea „Faună ocrotită din rezervațiile românești: Pelicani”


Comunicat de presă - Romfilatelia

miercuri, 8 Apr 2015

 Rezervația Biosferei Delta Dunării, 25 de ani de la înființare
Frumusețea pelicanilor pe mărcile poștale românești
Romfilatelia readuce în prim plan bogăția patrimoniului natural al României, prin introducerea în circulație a unei emisiuni de mărci poștale dedicate speciilor de pelicani din țara noastră, ca parte a unei tematici mai largi privind fauna ocrotită din rezervațiile românești.
Rezervația Biosferei Delta Dunării împlinește anul acesta 25 de ani de la înființare, fiind, la nivel european, una dintre cele mai importante zone de cuibărit pentru aceste păsări.
Delta Dunării este unica deltă din lume declarată în întregime rezervație a biosferei, aflată în patrimoniul UNESCO din anul 1991, adăpostind un număr impresionant de două specii de pelicani: Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) și Pelicanul creț (Pelecanus crispus).
Cele 5 mărci poștale ale emisiunii Faună ocrotită din rezervațiile românești: Pelicani ilustrează cu măiestrie ambele specii de pelicani, păsări declarate monumente ale naturii și strict protejate de Convenția de la Berna privind Conservarea Vieții Sălbatice și a Habitatelor Naturale.
large_image_15551Pe timbrele cu valorile nominale de 3,60 lei și 8,10 lei este reprezentat Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), simbolul Rezervației Biosferei Delta Dunării. Acesta este o specie europeană, caracterizată prin păsări de talie mare ce cuibăresc în colonii în România, Bulgaria, Grecia, Turcia, Georgia, Ucraina și Rusia.
Pe timbrele cu valorile nominale de 5,00 lei și 9,10 lei, precum și pe timbrul coliței cu valoarea nominală tot de 9,10 lei este ilustrat Pelicanul creț (Pelecanus crispus), cea de-a doua specie de pelicani care poate fi observată pe teritoriul țării noastre.
Pelicanul creț are în prezent statutul de specie vulnerabilă la nivel global, fiind cel mai mare dintre speciile de pelicani, cu o greutate de 10-12 kg, o lungime de 160-180 cm și o anvergură a aripilor de 310-315 cm.
Din punct de vedere tehnic, emisiunea este completată de un plic prima zi și un set de 4 cărți maxime, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă, blocul de 4 timbre + 2 viniete (în album filatelic) și colița dantelată.
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 260 de exemplare și echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii și plicul 'prima zi' al emisiunii având ștampila 'prima zi' aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 260.
Începând cu ziua de vineri, 10 aprilie 2015, emisiunea de mărci poștale Faună ocrotită din rezervațiile românești: Pelicani va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.
Romfilatelia mulțumește Rezervației Biosferei Delta Dunării, Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și fotografilor Bogdan Ciungara, Silviu Matei și Daniel Petrescu pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.







COMUNICAT ROMFILATELIA

INTELLIGENCE ÎN SLUJBA DEMOCRAŢIEI - 25 de ani, Serviciul Român de Informaţii
În urmă cu 25 de ani lua fiinţă Serviciul Român de Informaţii, o instituţie a cărei principală menire era apărarea valorilor naţionale câştigate în evenimentele sângeroase din decembrie 1989 şi a statului de drept. Cu ocazia sărbătoririi unui sfert de secol de activitate a instituţiei, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea INTELLIGENCE ÎN SLUJBA DEMOCRAŢIEI: 25 de ani, Serviciul Român de Informaţii, alcătuită dintr-un timbru şi o coliţă.
La 26 martie 1990, C.P.U.N. emite decretul care consfinţeşte faptul că întreaga clasă politică românească susţine reconstrucţia, prin intermediul SRI, a celei mai importante linii de apărare a securităţii naţiunii.
Misiunile Serviciului Român de Informaţii urmau să fie îndreptate către obiectivul primordial de asigurare a securităţii naţionale, prin protejarea valorilor democratice şi promovarea intereselor naţionale ale României, prezervarea respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi apărarea statului de drept.
În atribuţiile Serviciului se regăsesc culegerea de informaţii privind apărarea Constituţiei, securităţii economice şi sociale, de contracarare a posibilelor acţiuni de spionaj ale serviciilor străine, prevenirea şi combaterea acţiunilor teroriste.
SRI_25ani_M  Timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 8,10 lei ilustrează logo-ul Serviciului Român de Informaţii, alături de titlul emisiunii aniversare, pe un fundal sobru bleumarin, sugestiv pentru adâncul spaţiului cosmic.
Imaginea Globului Pământesc planează pe acest fundal, descrisă în cod binar, înconjurată de un halou al cărui spectru luminos sugerează suprapunerea dintre tonurile naturale ale atmosferei terestre văzute din spaţiu şi un ton „electric” al monitoarelor ce servesc reprezentării virtualului. Harta României este reliefată în culoare de contrast, simbolismul transmiţând excelenţa specialiştilor români în domeniul cibernetic. Un element inedit al timbrului devine vizibil doar în lumina ultravioletă: steaua în opt colţuri şi însemnul SRI apar centrate pe punctul de orizont din arcul haloului.
Timbrul coliţei cu valoarea nominală de 14,50 lei redă pe fundal drapelul tricolor al României, peste care este suprapus codul binar al lumii virtuale, din care se distinge, marcată în roşu, secvenţa „11001”, traducerea în cod a cifrei „25”, vârsta aniversată de Serviciul Român de Informaţii.
Prin perforul rotund al timbrului şi prin alcătuirea grafică, acesta se constituie într-un sigiliu de circulaţie universală, purtând însemnele Serviciului Român de Informaţii şi anii de existenţă, 1990-2015.
Compoziţia coliţei alătură simbolurile puternice ale spiritului românesc, Sfinxul din Bucegi şi un fragment din poarta sculptată din Maramureş, alături de un desen care reuneşte elemente geometrice repetate, sugerând un simbol care îmbină armonios aspiraţia, continuitatea şi trăinicia. Suprafaţa cercului interior al siglei Serviciului Român de Informaţii şi înscrisul Intelligence în slujba democraţiei devin vizibile în spectru luminos UV.
Crezul organizaţional al SRI se întemeiază pe valori printre care cele mai importante sunt patriotismul, onoarea şi profesionalismul.
De altfel, principala valoare, patriotismul, este gravată şi pe logo-ul oficial al instituţiei --Patria a priori.
Romfilatelia mulţumeşte Serviciului Român de Informaţii pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
Data de aparitie: 2015-03-23
NOTĂ : In planul pe 2015, publicat de Romfilatelia, este prevazut ca această emisiune sp fie lansată pe 26.03.2015. De ce a apărut cu trei zile mai devreme ?  ”Trădare, trădare. dar să știm și noi”. Inca o dovadă a ”respectului” pe care acest furnizor de timbre îl poartă filateliștilor pe banii cărora iși asigură profitul. Am folosit un termen elegant, trebuia să spun nesimție. Ce iar fi costat dacă emiteau un comunicat cu schimbarea datei?






Comunicat de presă - Romfilatelia
Miercuri 18 martie 2015

Cel mai recent proiect filatelic realizat de Romfilatelia îi poartă pe iubitorii de timbre în trecut, într-o călătorie în lumea secolelor X-XI, invitându-i să descopere frumusețea și lucrătura meșteșugită a pieselor de tezaur aflate în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României.
Muzeul Național de Istorie a României este un adevărat reper al patrimoniului istoric și cultural național, acesta găzduind cele mai faimoase tezaure ale poporului român, piese de mare valoare arheologică, reunite în colecții și expoziții de seamă ce aduc în prezent istoria de odinioară. De altfel, tezaurul Muzeului Național de Istorie a României s-a regăsit în patrimoniul filatelic încă din anul 1971, la un an de la apariția instituției, piesele de colecție depășind hotarele țării împreună cu timbrul românesc.
Emisiunea Colecții de marcă, cea mai nouă colaborare dintre Romfilatelia și Muzeul Național de Istorie a României, continuă astfel parteneriatul de succes dintre cele două instituții, marca poștală reiterându-și rolul de promotor al istoriei naționale și demonstrând astfel că filatelia cultivă valori şi este martorul şi mesagerul moștenirii neamului românesc.
Colectii-de-marca_Distinguished-collectionsCele 4 timbre, ce compun emisiunea de mărci poștale Colecții de marcă, ilustrează podoabe și monede descoperite la Dinogeția, una din așezările importante ale regiunii Dunării de Jos, zonă ce a avut de-a lungul secolului al XI-lea o evoluție înfloritoare, relevată de cercetările arheologice. Mărcile poștale cu valorile nominale de 3,00 lei, 4,50 lei, 9,10 lei și 14,50 lei  reproduc astfel piese descoperite în anii 1950 și 1954, aparținând tezaurului de la Dinogeția, precum: crucea relicvar de la Dinogeția, inele de aur și argint, monede de aur și verigi de aur.
Ele vin să sublinieze și să completeze misiunea comună celor două instituții partenere, și anume, aceea de a readuce în atenția publicului, în modalități cât mai noi și originale, aspectele ce țin de identitatea noastră națională, de modul în care ne-am format și ne-am consolidat ca popor. Acest miniatural obiect de artă, timbrul, devine astfel o reală prezență în trăirea noastră și a generațiilor următoare, atrăgând și convingând prin imaginea pe care o ilustrează și semnificația acesteia la nivel național și internațional.
Din punct de vedere tehnic, emisiunea este completată de un set de două plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 20 timbre, minicoala de 4 timbre + 4 viniete și blocul de 4 timbre + 2 viniete.
Începând cu ziua de vineri, 20 martie 2015, emisiunea de mărci poștale Colecții de marcă va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia mulţumeşte Muzeului Național de Istorie a României pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.



Comunicat de presă - Romfilatelia
Marti, 10. Martie 2015
Timbrele românești vestesc apropierea Sărbătorilor Pascale
'Deci ne-am îngropat cu EL în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morți prin slava Tatălui, așa să umblăm și noi întru înnoirea vieții;' (Romani 6:4)
Sărbătoarea Paștelui, cea mai mare sărbătoare creștină și, totodată, cea mai mare sărbătoare a sufletului omenesc, semnifică trecerea de la moarte la viață, de la cele pământești la cele cerești, momentele celebrării fiind cu totul speciale — frumusețea cântărilor, veșmintele preoților, bisericile înțesate de credincioși cu lumânări aprinse exprimând astfel bucuria și lumina celor ce vestesc și a celor ce adeveresc: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!
În apropierea acestei mari sărbători, Romfilatelia marchează pe timbrele românești două momente semnificative din viața lui Iisus Hristos — Răstignirea și Învierea, dedicând tuturor credincioșilor emisiunea de mărci poștale Sfintele Paști 2015.
Cele două mărci poștale ale emisiunii propun un popas în Ardeal, la Nicula, în inima Transilvaniei, într-unul dintre cele mai vechi așezăminte monahale, important centru de spiritualitate și cultură, cunoscut atât pentru pelerinajele la Icoana făcătoare de minuni, cât și pentru pictura icoanelor pe sticlă.
Pe timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 1,00 leu este ilustrată tema jertfei lui Hristos, mai precis imaginea iconografică a Maicii îndurerate, în maniera specifică centrului de pictură Lancrăm, Sebeș. Icoana datează de la mijlocul secolului al XIX-lea și se află în patrimoniul Mănăstirii Nicula.
Pe timbrul coliței emisiunii cu valoarea nominală de 9,10 lei este reprodusă icoana Învierea lui Iisus, pictată în centrul de la Nicula, în prima jumătate a secolului al XIX-lea și aparținând acum Muzeului Etnografic al Transilvaniei. Pe manșeta coliței regăsim o altă reprezentare iconografică a centrului de pictură Lancrăm-Sebeș, Icoana Răstignirii, care datează de la mijlocul secolului al XIX-lea și se află în prezent în Colecția Mănăstirii Nicula.
Icoanele ilustrate pe timbrul și colița emisiunii sunt reprezentări compoziționale deosebit de valoroase, a căror semnificație transcende bariera timpului și spațiului, și a căror alcătuire artistică accentuează caracterul tainic al Sărbătorii Paștelui. Produsele speciale ale emisiunii, realizate într-o manieră grafică și artistică originală, vin să întregească viziunea filatelică asupra acestei mari sărbători.
Albumul filatelic este realizat într-un tiraj limitat de 411 exemplare și este echipat cu blocul special de două timbre al emisiunii și plicul 'prima zi' având ștampila 'prima zi' imprimată cu folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 411.
Produsul filatelic (timbru de argint aurit) este un produs exclusiv, concept Romfilatelia, realizat într-un tiraj limitat de 365 de exemplare. Timbrul din argint aurit, replică a mărcii poștale de 1,00 leu, este însoțit de carnetul filatelic care conține blocul de timbre 'serie completă' al emisiunii, element realizat în premieră filatelică și numerotat de la 001 la 365.
Emisiunea este completată de un plic prima zi și două întreguri poștale, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre, minicoala de 8 timbre + 1 vinietă, minicoala de 4 timbre (2 modele), colița dantelată și două blocuri speciale — blocul de 2 timbre (în album filatelic) și blocul special 'serie completă', regăsit în produsul filatelic.
Începând cu ziua de joi, 12 martie 2015, emisiunea de mărci poștale Sfintele Paști 2015 va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.
Romfilatelia mulțumește Înalt Preasfinției Sale Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, Arhimandritului Nicolae Moldovan, Stareț al Mănăstirii Nicula, județul Cluj, domnului Tudor-Alexandru Sălăgean, managerul Muzeului Etnografic al Transilvaniei și domnului Ioan Teglaș, fotograf, pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.
De asemenea, Romfilatelia mulțumește Părintelui Siluan Timbuș pentru textul documentar oferit în materializarea acestui proiect filatelic.







ALFABETUL FLORILOR
Miercuri 18 februarie 2015

„Alfabetul florilor”, cea mai recentă emisiune de mărci poștale, reprezintă o abordare filatelică originală, alăturând două tematici diferite într-un concept grafic și artistic special.

Cele 6 timbre ale proiectului reunesc tematica filatelică tradițională „floră” și noțiunea de „letrină”, acea literă majusculă, de obicei ornată, folosită la început de capitol în ediții bibliofile. Fiecare timbru înfățișează o astfel de letrină împletită cu o floare, numele florii începând cu litera figurată în letrină și astfel întreaga emisiune alcătuind cuvântul „TIMBRE”.
Alfabetul-florilor   Printre florile și literele regăsite pe mărcile poștale ale emisiunii menționăm:
            -Timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei ilustrează litera T de la Trandafir (lat. Rosa), floare cultivată în numeroase specii și soiuri, a cărei lungă istorie culturală a dus la folosirea acesteia ca un simbol universal al iubirii și frumuseții;
            - Timbrul cu valoarea nominală de 3,10 lei înfățișează litera I de la Iris (lat. Iris sibirica), plantă perenă având aspectul unei tufe mici și petale de diverse culori și nuanțe, grecii conferindu-i denumirea după cuvântul curcubeu;
            -Timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei ilustrează litera M de la Mac (lat. Papaver rhoeas), plantă erbacee anuală, folosită în trecut în medicină, ca sedativ ușor, în prezent fiind cultivată pe scară largă pentru semințele utilizate în industria alimentară și farmaceutică sau ca plantă decorativă;
            -Timbrul cu valoarea nominală de 4,30 lei prezintă litera B de la Begonie (lat. Begonia x tuberhybrida), plantă erbacee și perenă, originară din zonele tropicale și subtropicale cu climat umed, ale cărei flori mari, de diverse culori, se împart, după formă, în sferice, de tip narcisă, camelie, trandafir, bujor etc;
            - Timbrul cu valoarea nominală de 4,70 lei ilustrează litera R de la Regina nopții (lat. Nicotiana alata), plantă erbacee perenă, cultivată anual datorită rezistenței scăzute, care înflorește la sfârșitul verii, din iulie până în octombrie. Regina nopții este larg răspândită ca plantă ornamentală în regiunile temperate;
            -Timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei ilustrează litera E de la Echinacea (lat. Echinacea purpurea), plantă cunoscută popular sub numele de „soarele serii”, al cărei extract este considerat un stimulent pentru sistemul imunitar.
Emisiunea este completată de un set de 2 plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 6 timbre + 6 tabsuri, produs special a cărui imagine redă prin alăturare cuvântul „TIMBRE”.
Începând cu ziua de vineri, 20 februarie 2015, emisiunea de mărci poștale Alfabetul florilor va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia mulţumeşte Institutului de Biologie al Academiei Române pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.



Păsări cântătoare

 Miercuri 4 februarie 2015

Romfilatelia propune iubitorilor de păsări și filateliștilor o nouă emisiune de mărci poștale având ca tematică fauna și ilustrând “Păsări cântătoare”. Albumul filatelic, produsul special al emisiunii, este realizat în tiraj limitat de 255 de exemplare și este echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii și plicul „prima zi” al emisiunii având ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 255. Ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 4 timbre (în album filatelic). Începând cu ziua de vineri, 6 februarie 2015, emisiunea de mărci poștale “Păsări cântătoare” va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Cele patru timbre ale emisiunii prezintă păsări încadrate de ornitologi în ordinul Passeriformes, caracterizate prin diversitatea dimensiunilor și penajului, precum:
Pasari-cantatoare_SongbirdsBotgrosul (Coccothraustes coccothraustes) este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de
4,50 lei. Acesta este o pasăre mică, întâlnită în țările europene temperate și regiunile limitrofe din Asia. În țara noastră, botgrosul poate fi adesea văzut în pădurile luminoase de la șes;
- Timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei ilustrează presura galbenă (Emberiza citrinella), pasăre răspândită în aproape toată Eurasia, în România aceasta fiind specifică zonelor deschise;
Mătăsarul (Bombycilla garrulus), pasăre întâlnită în pădurile de conifere din nordul Europei, Asiei și Americii de Nord, având un penaj mătăsos, de culoare dominant cenușie, este reprodus pe timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei;
- Pe timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei este înfățișat mugurarul (Pyrrhula pyrrhula), o pasăre de talie mică, răspândită în toată Europa, mai puțin în zonele reci. În România, este întâlnit în pădurile montane, de unde coboară în iernile geroase către văi;
Emisiunea este completată de un set de 4 maxime în etui și un plic prima zi, pe care este reprezentat pițigoiul codat (Aegithalos caudatus). Acesta este o pasăre sedentară, de dimensiuni mici, dar de o frumusețe deosebită, culoarea sa generală fiind albă, cu nuanțe de roz și cărămiziu. Pițigoiul codat trăiește în pădurile de foioase și cele mixte, fiind răspândit în toată Europa.
Romfilatelia mulţumeşte Institutului de Biologie al Academiei Române și fotografilor Bogdan Ciungara, Cristian Mihai și Daniel Petrescu pentru sprijinul documentar și fotografic acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.




REGALITATEA ÎN ROMÂNIA
Miercuri 28 ianuarie 2015
Cea mai recentă emisiune filatelică prezintă pe mărcile poștale o parte a istoriei naționale – respectiv istoria regalității în România – filatelia, care este supranumită și hobby al regilor, omagiind de-a lungul timpului membrii Familiei Regale în cadrul a numeroase proiecte.
????????????????????????????????????Având valorile nominale de 3,10 lei3,30 lei6,00 lei și 14,50 lei, timbrele emisiunii Regalitatea în România ilustrează cele patru cupluri regale din istoria monarhiei române și monogramele acestora, după cum urmează: Regele Carol I și Regina Elisabeta ai RomânieiRegele Ferdinand I și Regina Maria ai RomânieiRegele Carol al II-lea și Regina-Mamă Elena ai RomânieiMajestățile Lor Regele Mihai I și Regina Ana ai României.
cuplurile_regale_din_istoriaPliantul informativ, care însoțește emisiunea, oferă mai multe detalii istorice despre tematica abordată și imaginile reprezentate pe timbre.
Emisiunea este completată de un set de 2 plicuri prima zi, un set de 4 maxime în etui și un întreg poștal, a cărui imagine o prezintă pe Principesa Moștenitoare Margareta a României alături de un grup de copii ai Fundației cu titlu omonim, pe care Alteța Sa Regală o coordonează.
Întregul poștal este realizat în contextul unei duble aniversări – celebrarea a 25 de ani de la întoarcerea în țară a Alteței Sale Regale Principesa Moștenitoare Margareta a României, precum și aniversarea unui sfert de secol de la înființarea Fundației Principesa Moștenitoare Margareta a României.
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 325 de exemplare şi echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii, cu un element grafic în folio aur şi setul de 2 plicuri „prima zi” a emisiunii având ştampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 325.
Ca forme de machetare au fost folosite coala de 20 timbre, minicoala de 4 timbre + 2 viniete și blocul de 4 timbre (în album filatelic).
Începând cu ziua de vineri, 30 ianuarie 2015, emisiunea de mărci poștale Regalitatea în România va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.



Comunicat de presa – Romfilatelia
Miercuri 21 ianuarie 2015
Reproduceri de artă.
Timbrele românești, expresii ale artei și frumosului
'Prin însăși firea sa omul este un artist. El caută să aducă pretutindeni în viața sa, într-un fel sau altul, frumosul.' (Maxim Gorki)
Pictura și sculptura au reprezentat din cele mai vechi timpuri expresii ale modului în care mintea și sufletul au văzut și și-au imaginat lumea, înglobând esența creativității umane, dar și profunzimea trăirilor și simțămintelor în raport cu lumea înconjurătoare.
Având un patrimoniu filatelic național bogat în tematici dedicate artei românești și universale, Romfilatelia reia proiectele pe acest subiect îndrăgit și apreciat de colecționari și introduce în circulație o nouă emisiune de mărci poștale intitulată Reproduceri de artă.
Reproduceri-de-arta_Art-reproductionsCele 4 timbre ale emisiunii reproduc lucrări aparținând pictorului român Gheorghe Tattarescu (1820-1894) și sculptorului francez Auguste Rodin (1840-1917).
Gheorghe Tattarescu, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 195 de ani, este un pionier al neoclasicismului în pictura românească, mare parte din activitatea sa artistică fiind dedicată artei religioase. Timbrul cu valoarea nominală de 3,10 lei reproduce pictura Agar în desert
, iar timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei ilustrează lucrarea Fata cu tamburină, ambele opere ale pictorului român fiind ulei pe pânză și încadrându-se în stilul neoclasic.
Auguste Rodin, de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 175 de ani, și-a propus să revoluționeze limbajul sculpturii, făcându-l capabil să expună adevărul uman dincolo de clișeele academiste. Celelalte două mărci poștale ale emisiunii filatelice reproduc creații ale sculptorului francez, după cum urmează: pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei este reprodusă sculptura Sărutul, iar pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei este reprezentată lucrarea Primăvara.
Pe vinietele minicolilor sunt ilustrate reproduceri artistice ale celor doi reprezentanți ai artei românești și universale: Autoportretul (detaliu) lui Gheorghe Tattarescu și lucrarea Sculptorul Rodin, ce îl înfățișează pe maestrul francez, operă a sculptoriței Camille Claudel (1964-1943).
Emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 20 timbre și minicoala de 4 timbre + 2 viniete.
Începând cu ziua de vineri, 23 ianuarie 2015, emisiunea de mărci poștale Reproduceri de artă va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.
Romfilatelia mulțumește Muzeului Național de Artă a României pentru sprijinul acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.





Comunicat de presă - Romfilatelia


De-a lungul timpului, Romfilatelia a realizat numeroase timbre dedicate animalelor, atât sălbatice, cât și domestice, aceste proiecte având rol educativ și de promovare a faunei naționale și internaționale. Timbrul a devenit astfel un mijloc de informare în masă, având drept numitor comun imaginea pe care o reproduce și impactul pe care aceasta îl are asupra privitorului.
Prima emisiune de mărci poștale a anului 2015 reia astfel una dintre cele mai îndrăgite tematici filatelice, fauna, introducând în circulație Campionii faunei, proiect realizat într-o manieră grafică și artistică de valoare, care se remarcă prin tehnica de execuție și bogăția cromatică a timbrelor și a întregului concept.
Cele patru timbre ale emisiunii ilustrează animale sălbatice care se disting prin diverse recorduri și performanțe ce le evidențiază de restul mamiferelor și le încadrează cu succes în celebra categorie știați că:
- Antilopa săritoare (Antidorcas marsupialis) este reprodusă pe timbrul cu valoarea nominală de 3,60 lei. Știați că acest animal poate face salturi în lungime de până la 15 m și poate atinge o viteză de până la 90km/h?
- Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,30 lei este ilustrată puma sau leul de munte (Puma concolor). La categoria știați că, remarcăm că puma este campioană la săritura pe verticală de aproximativ 5 m și poate sări de la o înălțime de 18 m.
- Timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei prezintă imaginea celui mai mare membru din familia delfinilor – orca (Orcinus orca). Știați că denumirea de balenă ucigașă se datorează fălcilor puternice și celor 50 de dinți lungi și ascuțiți pe care aceasta îi are?
- Pe timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei este reprezentat ghepardul (Acinonyx jubatus). Știați că ghepardul este cel mai rapid animal terestru? Acesta impresionează prin viteza alergării sale, putând atinge până la 112 km/h și o accelerație de la 0 la 100 km/h în doar 3 secunde. De altfel, acest animal nu este doar cea mai rapidă felină de pe glob, ci și cel mai bun sprinter din regnul animal.
Toate aceste caracteristici și multe alte curiozități se regăsesc în pliantul informativ care oferă mai multe detalii și însoțește cele 4 timbre ale emisiunii filatelice.
Emisiunea este completată de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre și blocul de 4 timbre.
Începând cu ziua de vineri, 16 ianuarie 2015, emisiunea de mărci poștale Campionii faunei va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
 Romfilatelia mulţumeşte Institutului Național de Biologie al Academiei Române și m.c. Academician Dr. Dumitru Murariu pentru sprijinul acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.




COMUNICAT DE PRESA - ROMFILATELIA
Miercuri 17 decembrie 2014
Arta populară tradițională reunește cultura românească și cea azeră într-un proiect filatelic comun de succes.

Romfilatelia încheie anul filatelic 2014 cu un proiect de timbre ce aduce tribut artei populare tradiționale, valorificând tradiții și meșteșuguri păstrate de secole atât la nivel național, cât și internațional.
Proiectul filatelic Artă populară tradițională este unul comun, România – Azerbaidjan, și este dedicat meșteșugurilor de valoare ale obiectelor de ceramică și ale covoarelor tradiționale caracteristice celor două țări, încorporând astfel numeroase elemente artistice, transmise din generație în generație.
Romania-Azerbaidjan_Arta-populara-traditionala1Cele două timbre ale emisiunii ilustrează meșteșugul țesăturilor de interior și al vaselor tradiționale, prin reproducerea unui vas de ceramică de Horezu împreună cu un covor specific oltenesc, respectiv a unui vas de aramă azer din Lahic, alături de un covor cu motive reprezentative.
Ceramica de Horezu face parte din elementele naționale înscrise pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, purtând peste timp amprenta inconfundabilă a culturilor și civilizațiilor arhaice din spațiul românesc dintre Dunăre și Carpați.
Vasul reprezentat pe timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 9,10 lei este specific zonei Horezu, fiind confecționat din lut, cu toartă, smălțuit, prezentând ca motive decorative valul, flori multicolore și ornamente simple. Alături de acesta, pe timbru este reprezentat și covorul oltenesc, considerat unul dintre cele mai valoroase tipuri de scoarță românească.
Timbrul cu valoarea nominală de 1 leu reproduce un vas de aramă din localitatea Lahic din Azerbaidjan, o zonă cunoscută pentru tradițiile meșteșugărești, precum și un covor azer cu motive reprezentative, unice prin valoarea și măiestria temelor reproduse.
Cele două mărci poștale ale emisiunii sunt însoțite de un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre și minicoala de 6 timbre cu manșetă ilustrată.
Începând cu ziua de vineri, 19 decembrie 2014, emisiunea comună de mărci poștaleRomânia – Azerbaidjan: Artă populară tradițională va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia mulţumeşte Muzeului Județean Aurelian Sacerdoțeanu, Vâlcea, pentru sprijinul acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.




COMUNICAT  DE PRESA – ROMFILATELIA
Marti 16.12.2014
MARI INVENTATORI
Timbrele românești îi celebrează pe marii inventatori ai lumii și invențiile lor care au conturat prezentul
De mii de ani, lumea înconjurătoare este într-o continuă schimbare, curiozitatea și nevoia găsirii de soluții la diverse probleme fiind astfel înlocuite de rezultate clare, palpabile, prin dezvoltarea tehnologiei și a științei.
Acestor figuri reprezentative ale progresului tehnic și științific mondial, fără ale căror invenții prezentul ar fi fost cu siguranță altul, Romfilatelia le dedică un nou proiect filatelic tematic, emisiunea de mărci poștale Mari inventatori.
Alcătuită din patru timbre, emisiunea filatelică îi cinstește pe Leonardo da Vinci, Thomas Alva Edison, Nikola Tesla și Albert Einstein, precum și celebrele lor invenții care au devenit piatra de fundament a lumii de astăzi:
- Timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei îl înfățișează pe Nikola Tesla (1856-1943) alături de a o imagine a motorului cu inducție alimentat cu ajutorul curentului alternativ. Tesla a lăsat în urmă mai bine de 200 de invenţii extraordinare precum arcul electric, motorul de curent alternativ şi sistemele de curent alternativ, fiind faimos pentru bobina de inducţie pentru curenţi alternativi de înaltă frecvenţă;
- Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,60 lei este ilustrat portretul inventatorului american Thomas Alva Edisson (1847-1931), cunoscut ca „Magicianul din Menlo Park”, alături de cea mai cunoscută invenţie a sa: becul cu filament incandescent, descoperire epocală fără de care nu ne putem imagina prezentul;
- Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,30 lei regăsim portretul marelui fizician teoretician Albert Einstein (1879 - 1955) alături de celebra ecuaţie a Teoriei relativităţii E = mc2, transpusă pe marca poştală;
- Pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei este reprezentat „Maestrul Renaşterii”, cum a fost numit Leonardo da Vinci (1452 - 1519), împreună cu una din creaţiile sale, o instalaţie mecanică pentru irigarea terenurilor arabile.
Emisiunea este machetată în coală de 32 timbre și minicoală de 5 timbre + 1 vinietă, iar cele patru timbre ale emisiunii sunt însoțite de plicul prima zi, pe care este reprezentatArhimede, celebrul învăţat al lumii antice. Realizările sale se înscriu în numeroase domenii ştiinţifice: matematică, fizică, astronomie, inginerie şi filozofie, fiind cunoscut în special datorită principiului lui Arhimede, pe care l-a descris în tratatul său Despre corpurile plutitoare.
Începând cu ziua de miercuri, 17 decembrie 2014, emisiunea de mărci poștale
Mari inventatori
 va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia mulţumeşte domnului inginer Aurel Tudorache pentru sprijinul acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.






COMUNICAT  DE PRESA – ROMFILATELIA
Miercuri 3 decembrie 2014
Scriitori si pagini de colectie din literatura romaneasca
Romfilatelia dedica cea mai recenta emisiune de marci poştale tezaurului cultural naţional, mai exact literaturii romane şi scriitorilor noştri, care prin versurile şi proza lor au creat adevarate pagini de colecţie ale neamului romanesc.
Intitulata Scriitori şi pagini de colecţie, emisiunea filatelica este alcatuita din patru timbre pe care sunt reprezentate portretele a patru scriitori, impreuna cu un mic fragment din opera lor şi semnatura fiecaruia.

Scriitori-si-pagini-de-colectiePe timbrul cu valoarea nominala de 3,30 lei este reprodus portretul scriitorului Ion Creanga, reprezentant de seama al literaturii clasice romaneşti, alaturi de paragraful introductiv al operei sale autobiografice „Amintiri din copilarie”, de altfel una dintre cele mai cunoscute şi indragite scrieri ale sale.
Timbrul cu valoarea nominala de 4,50 lei ilustreaza portretul lui Vasile Alecsandri, cunoscut in literatura romana in special datoria pastelurilor ce se regasesc in opera sa. Alaturi de portretul scriitorului, pe timbru sunt reproduse şi primele doua strofe ale poeziei „Hora Unirii”.
Marca poştala cu valoarea nominala de 7,60 lei ilustreaza imaginea poetului George Coşbuc, unul dintre autorii clasici ai tezaurului literar romanesc, ale carui poeme alcatuiesc o monografie epico-lirica a satului romanesc. Alaturi de portretul scriitorului sunt reproduse şi doua strofe din poezia „Lupta vieţii”.
Cel de-al patrulea timbru, cu valoarea nominala de 8,10 lei, il infaţişeaza pe poetul George Bacovia, a carui poezie este expresia cea mai elocventa şi mai durabila a simbolismului autohton. Timbrul ilustreaza totodata şi primele doua strofe ale poeziei „Decembrie”.

Pe vinietele minicolilor de timbre sunt reproduse imaginile a patru opere de arta (sculpturi şi medalioane), care ii ilustreaza pe cei patru scriitori romani. Acestea sunt creaţii ale unor artişti plastici romani şi aparţin patrimoniului Muzeului Naţional al Literaturii Romane din Bucureşti: George Coşbuc (sculptura de Ion Coşan), George Bacovia (sculptura de Miliţa Patraşcu), Ion Creanga (medalion realizat de Pavel Mercea) şi Vasile Alecsandri (bust realizat de Spiridon Georgescu).
Cele patru timbre ale emisiunii sunt insoţite de un set de doua plicuri prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 20 timbre şi minicoala de 5 timbre + 1 vinieta.
Incepand cu ziua de vineri, 5 decembrie 2014, emisiunea de marci poştale Scriitori şi pagini de colecţie va putea fi achizitionata de la toate magazinele Romfilatelia din Bucuresti si din tara.




Comunicat de presă
Miercuri 26, noiembrie 2014 
Marca poștală se alătură CEC Bank în aniversarea unui secol și jumătate în slujba sistemului bancar românesc  
Susținător al instituțiilor din România care reprezintă un important pilon în consolidarea valorilor autentice naționale, timbrul românesc adaugă în portofoliul său o nouă aniversare memorabilă: 150 de ani de la înființarea unei instituții devenite în timp un veritabil simbol național, CEC Bank
Cu acest prilej, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea aniversară de mărci poştale 150 de ani de la înfiinţarea CEC, recunoscând astfel rolul jucat de această instituţie în consolidarea sistemului bancar românesc şi dezvoltarea economică a ţării și celebrând, totodată, un secol și jumătate de istorie bancară pe teritoriul României
CEC Bank este astăzi continuatoarea activităţilor iniţiate de prima instituţie de credit public din România,
Casa de Depozite și Consignații, şi a celor desfăşurate, începând cu anul 1881, de cea mai importantă casă
de economie care a activat în sistemul bancar românesc, Casa de Economie, fiind transformată în anul 1932 în
Casa Naţională de Economii şi Cecuri Poştale, prescurtat CEC
150 de ani de la infiintarea  CEC_150 years since the   establishment of the Romanian Savings BankPe timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 8,10 lei este reprezentată imaginea contemporană a clădirii Palatului CEC.
Timbrul coliţei cu valoarea nominală de 14,50 lei prezintă friza decorativă de la intrarea în
Palatul CEC, pe care este scris numele instituţiei, iar manşeta coliţei emisiunii ilustrează elemente decorative de arhitectură şi de identitate, aflate pe frontispiciul clădirii. 
Timbrul emisiunii este însoțit de plicul prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 8 timbre + 4 viniete și colița dantelată. 
Începând cu ziua de vineri, 28 noiembrie 2014, emisiunea de mărci poștale 150 de ani de la înfiinţarea CEC va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară. 
Romfilatelia mulţumeşte CEC Bank pentru sprijinul documentar și fotografic acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.




COMUNICAT DE PRESĂ - ROMFILATELIA 
CRĂCIUN 2014 
      Craciun_2014_M    Cu ocazia Sfintei Sărbători a Crăciunului care marchează pentru creştinii de pretutindeni naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea Crăciun 2014alcătuită dintr-un timbru ce reproduce imaginea unei icoane cu Naşterea Domnului aparţinând patrimoniului Mănăstirii Stavropoleos din Bucureşti.
          Biserica Mănăstirii Stavropoleos a fost ridicată la 1724 de către arhimandritul grec Ioanichie. Venit în Bucureşti din Epir, la 1722, el ridică mai întâi un han, iar apoi, pentru negustorii şi călătorii acelui timp, construieşte în incinta acestuia şi o biserică. În clădirile din preajmă întemeiază şi mănăstirea, cu o obşte de monahi greci.
          Pisania aflată deasupra uşii de intrare, scrisă în greceşteşi româneşte, ne arată că biserica era gata ridicată din temelie la 30 octombrie 1724.
          Este o construcţie realizată în stilul arhitecturii munteneşti a secolului al XVIII-lea, având toate datele stilistice specifice artei de tradiţie brâncovenească.
          Faţada este împodobită cu un şir de medalioane înconjurate de motive decorative vegetale, care se prelungesc pe arcurile a căror formă aminteşte de arhitectura Orientului. Incinta, ridicată, la începutul secolului al XX-lea după planurile arhitectului Ion Mincu, pe locul vechiului han, preia acelaşi sistem decorativ la porticul susţinut pe coloane care împrejmuieşte curtea pe trei laturi.
          Pictura a fost realizată în două etape, cea din interiorul bisericii şi de pe faţada pridvorului, în anul 1724, iar cea din absidele laterale şi altar, precum şi cea din pridvorşi de pe faţada bisericii, în jurul anului 1730.
          În incintă sunt amenajate astăzi chiliile, stăreţia, precum şi colecţia de obiecte bisericeşti, biblioteca şi trapeza. Aceste spaţii pot fi vizitate şi oferă celor interesaţi o mărturie a tradiţiei şi artei bisericeşti vechi.
          Între icoanele păstrate în biserica şi în colecţia mănăstirii se află şi trei icoane cu tema Naşterea Domnului. Cea dintâi face parte din iconostas, din registrul de icoane prăznicare, cea de-a doua este o icoană prăznicar mobilă, pictată pe ambele feţe, pe verso având reprezentată Tăierea împrejur. Aparţine unei serii pictate, potrivit inscripţiei, de „mîna lui Ioan ereu. 1776”. Cea de-a treia icoană cu tema Naşterea Domnului este pictată într-o manieră populară, în secolul al XIX-lea.
          Imaginea reprodusă pe timbrul emisunii Crăciun 2014 reprezintă cea de-a treia icoană, realizată cu tempera pe lemn, în care Maica Domnului este prezentată alături de pruncul Iisus în ieslea din peşteră. Magii care aduc daruri, păstorii şi Dreptul Iosif întregesc compoziţia care rezumă acest mare eveniment al lumii creştine: Naşterea Domnului.
          Aducem mulţumirile noastre Preafericirii Sale Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Mănăstirii Stavropoleos pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
Data apariției : 21 noiembrie 2014



COMUNICAT DE PRESA -  ROMFILATELIA
Miercuri 18 noiembrie 2014 
Romfilatelia marcheaza implinirea unui sfert de secol de la Revolutia din decembrie 1989 prin emisiunea filatelica "25 de ani de la caderea regimului comunist", realizata dintr-un timbru si o colita cu mesaje simbolice.
Oglinda a trecutului si prezentului, timbrul ilustreaza momente semnificative ale istoriei si culturii nationale, fiind un important instrument in cunoasterea Romaniei ca popor si oferind o privire de ansamblu asupra celor mai importante evenimente care au format natiunea romana, informeaza un comunicat remis MEDIAFAX.
Cea mai noua emisiune de timbre face referire la un moment istoric de importanta semnificativa pentru poporul roman, prin care Romania a fost readusa, dupa mai bine de patru decenii, in randul democratiilor europene.
Romfilatelia marcheaza implinirea a 25 de ani de la Revolutia din decembrie 1989 prin emisiunea filatelica "25 de ani de la caderea regimului comunist", alcatuita dintr-un timbru si o colita cu mesaje simbolice, reprezentative atat pentru memoria evenimentelor de acum 25 de ani, cat si pentru mostenirea acestora si importanta sa pentru generatiile de astazi si cele care vor urma.
25-de-ani-de-la-caderea-regimului-comunistTimbrul emisiunii cu valoarea nominala de 14,50 de lei ilustreaza in maniera grafica si simbolica numarul "XXV" menit sa marcheze un sfert de secol de la Revolutia din decembrie 1989. Alegerea scrierii cu cifre romane are o dubla semnificatie: cifra romana XX este un semn al negarii regimului comunist ce vine sa anuleze zidul oprimarii, iar cifra romana V reprezinta un simbol al victoriei si al libertatii castigate.
Timbrul colitei cu valoarea nominala de 8,10 de lei ilustreaza opera "Aripi" (Monumentul luptei anticomuniste) apartinand artistului Mihai Buculei, un simbol al luptei impotriva regimului comunist si, totodata, un omagiu adus sacrificiului in castigarea democratiei.
Cele doua valori ale emisiunii sunt completate de plicul prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinieta, colita dantelata si intregul postal.
Emisiunea filatelică 25 de ani de la căderea regimului comunist va fi lansată într-un cadru oficial, joi, 20 noiembrie a.c., în Sala de plen a Senatului României , eveniment ce va avea loc în cadrul Conferinței internaționale „25 de ani de la prăbușirea dictaturilor comuniste în Europa de est: privind în urmă, privind înainte” , desfășurată în perioada 19-21 noiembrie a.c., la București.
Incepand de joi, 20 niembrie, emisiunea de marci postale "25 de ani de la caderea regimului comunist" va putea fi achizitionata de la toate magazinele Romfilatelia din Bucuresti si din tara.


Comunicat de presă - Romfilatelia
Miercuri 12 noiembrie 2012

Emisiune comună Romțnia – Croația

Simboluri ecleziastice româno - croate ilustrate în filatelie
Susținătoare constantă a culturii și valorilor tradiționale și universale, Romfilatelia marchează bunele relații de prietenie dintre România și Croația, prin introducerea în circulație a unei emisiuni comune de mărci poștale intitulate Spiritualitate — Biserici fortificate.
Dedicate ansamblurilor bisericești fortificate datând din Evul Mediul, cele 2 timbre ale emisiunii ilustrează Biserica Evanghelică din Cristian, Brașov și respectiv Biserica Sf. Nicolae din Komiza, insula Vis, Croația, ambele lăcașuri îndeplinind de-a lungul timpului atât rolul de biserică, cât și pe cel de cetate fortificată.

Timbrul cu valoarea nominală de 1,00 leu prezintă Biserica fortificată Sfântul Nicolae din Komiza, insula Vis, cea mai veche construcție reprezentativă pentru stilul său din Dalmația și din întreaga Croație.
Biserica datează din secolul al XIII-lea și este cunoscută și sub numele de Muster (Mănăstire).
Pe marca poștală cu valoarea nominală de 9,10 lei este reprodusă Biserica Evanghelică din Cristian, construită în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. Declarată monument istoric, biserica actuală a fost sfințită în anul 1841, după ce vechea biserică cu hramul Sf. Nicolae a fost dărâmată în 1839.
Cele două mărci poștale ale emisiunii ilustrând simboluri ale trăiniciei credinței și păstrării pământului strămoșesc sunt completate de plicul prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 8 timbre + 1 vinietă și blocul de 2 timbre (în album filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat într-un tiraj limitat de 321 exemplare și echipat cu blocul de 2 timbre al emisiunii și plicul 'prima zi' a emisiunii, având aplicate în clar, cu folio aur, ștampilele 'prima zi' ale celor două țări. Ambele produse sunt numerotate cu negru de la 001 la 321.
Începând cu ziua de vineri, 14 noiembrie 2014, emisiunea comună de mărci poștale România — Croația: Spiritualitate — Biserici fortificate va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.
Romfilatelia mulțumește dlui. arhitect Hermann Fabini și dlui. fotograf George Avanu pentru sprijinul acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.







COMUNICAT DE PRESĂ ROMFILATELIA
Miercuri 5 noiembrie 2014
Un secol de istorie, educație și cultură națională pe timbrele românești – Palatul Fundației Universitare Carol I
Romfilatelia alătură seriei proiectelor filatelice aniversare o nouă emisiune de mărci poștale dedicată unei instituții promotoare de istorie, educație și cultură națională, intitulată 100 de ani de la inaugurarea Palatului Fundației Universitare Carol I.
Fundația Carol I adăpostește peste un secol de istorie, clădirea fiind „un așezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultățile din țară, al cărui scop va fi de a procura studenților un loc de întrunire, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă, unde vor putea satisface iubirea lor de studiu”, așa cum însuși regele Carol I, semnatarul documentului de înființare, descria această instituție.
Regele Carol I este și cel care, alături de alte personalități ale vremii, a avut o contribuție semnificativă în consolidarea unui patrimoniu important al fundației, contribuind atât prin donații de colecții, cât și prin donații în bani.
Construcția inițială a fost însă afectată de-a lungul timpului, fiind supusă bombardamentelor din 1944, numele instituției fiind ulterior schimbat în Biblioteca Centrală a Universității „C.I. Parhon” din București, și unui puternic incendiu în decembrie 1989, în urma căruia patrimoniul de carte s-a diminuat considerabil, fiind distruse nenumărate manuscrise și volume de valoare.
Începând cu anul 1990, fondul de carte este refăcut cu sprijinul instituțiilor naționale, clădirea este renovată, are loc redeschiderea Bibliotecii Centrale Universitare din București (Unitatea Centrală) în noiembrie 2001, iar în 2006 este adoptată denumirea actuală a instituției, respectiv Biblioteca Centrală Universitară Carol I.
5 noi 2014 5Marcând aniversarea unui secol de la inaugurarea Palatului Fundației Universitare Carol I, Romfilatelia realizează o emisiune filatelică specială, alcătuită din două valori ce creează o punte între trecutul și prezentul acestui edificiu de referință al culturii naționale.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei este ilustrată fațada actualei clădiri a Bibliotecii Centrale Universitare Carol I și statuia ecvestră a regelui.
Timbrul coliței emisiunii cu valoarea nominală de 14,50 lei reproduce imaginea de epocă a Palatului Fundației, iar pe manșetă este reprezentată o fotografie de la inaugurarea clădirii extinse, din 9 mai 1914, în Aula Mare, în prezența Majestății Sale Regele Carol I. De asemenea, în colțul stânga sus al manșetei este reprodus un fragment din textul documentului de înființare a „Fundațiunii Universitare”, semnat de regele Carol I.
Cele două valori ale emisiunii sunt completate de plicul prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoală de 4 timbre cu manșetă ilustrată și colița dantelată.
Începând cu ziua de vineri, 7 noiembrie 2014, emisiunea de mărci poştale 100 de ani de la inaugurarea Palatului Fundației Universitare Carol I va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară. 
Romfilatelia mulţumeşte Bibliotecii Centrale Universitare Carol I pentru sprijinul documentar acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.



Comunicat de presă - Romfilatelia
miercuri, 29 Oct 2014, 12:11
'Un oraș și o lume aflată la granița a două universuri atât de diferite: cel al Imperiului Otoman si cel al Europei.' (Nicolae Ariton)
Reprezentativ pentru geografia și istoria sa, dar si pentru obiectivele turistice și monumentele pe care le găzduiește, orașul Tulcea reprezintă tema celei mai recente emisiuni de mărci poștale emise de Romfilatelia.
Orase-dunarene-TulceaAlcătuită din patru timbre, emisiunea Orașe dunărene, Tulcea ilustrează patru obiective turistice incluse în patrimoniul cultural al locului, prezentând colecționarilor și publicului general un oraș 'între două dealuri uscate, pietroase, pe spinarea cărora morile de vânt, puse la rând, se arată în zarea albastră a cerului că niște cerșetori gârboviți, cu brațele-ntinse', așa cum îl creiona Alexandru Vlahuță în descrierea României Pitorești.
Timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei înfățișează Monumentul Independenței, monument ce face trimitere la eroii căzuți în Războiul de Independență (1877-1878), aici găsindu-se de asemenea ruinele cetății Aegyssus;
Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei este ilustrat Colegiul Dobrogean 'Spiru Haret', cea mai veche instituție de învățământ liceal din județ, înființat în 1883 sub forma Gimnaziului Real de Băieți și transformat în liceu în 1897;
Pe marca poștală cu valoarea nominală de 4,30 lei este ilustrată imaginea Geamiei Aziziye, cunoscută și sub numele de Geamia Sultanului Abdul Aziz, lăcaș de cult și monument istoric inaugurat în 1863;
Pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei este reprezentată Catedrala Episcopală Sfântul Nicolae, lăcaș de cult ce impresionează prin turlele care domină împrejurimile și prin clopotele al căror sunet învăluie orașul.
Cele patru valori ale emisiunii sunt completate de plicul prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre și minicoala de 5 timbre + 1 vinietă.
Începând cu ziua de vineri, 31 octombrie 2014, emisiunea de mărci poștale Orașe dunărene, Tulcea va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.
Romfilatelia mulțumește Primăriei Municipiului Tulcea pentru sprijinul documentar și fotografic oferit la realizarea emisiunii de mărci poștale.



Comunicat de presă Romfilatelia
Istoria regalității scrisă pe mărcile poștale românești
„Coroana Regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului şi a Naţiunii. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, generozitate şi modestie.”  (Regele Mihai I)
Consecventă în misiunea de a promova moştenirea culturală şi istorică a ţării noastre, Romfilatelia aduce în atenția tuturor colecționarilor și a celor pasionați de istorie și regalitate o nouă temă deosebit de interesantă, prin introducerea în circulație a emisiunii de mărci poștale Istoria regalității – Mihai I.
large_image_14999La moment aniversar, Romfilatelia îi dedică Regele Mihai I al României o nouă emisiune de mărci poștale, proiect care omagiază viaţa şi activitatea Majestăţii Sale în contextul marilor evenimente ale istoriei neamului, contribuind astfel la îmbogățirea tezaurului de valori și simboluri naționale.
Pe timbrul emisiunii, cu valoarea nominală de 4,70 lei, este reprezentat Majestatea Sa Regele Mihai I în anul 2008, la biroul său din Palatul Elisabeta.
În aceeași notă, timbrul coliţei, având valoarea nominală de 14,50 lei, prezintă pe Majestăţile Lor Regele Mihai I şi Regina Ana ai României, în acelaşi birou din Palatul Elisabeta, iar fundalul manşetei coliţei ilustrează
Castelul Peleş, alături de imaginile a trei mărci poştale dedicate Majestății Sale Regele în 1929-1930, 1940-1942 şi 1947;
Timbrul emisiunii este completat de plicul prima zi, care prezintă suplimentar o imagine de la nunta Majestăților Lor Regele Mihai I și Regina Ana ai României, secvență surprinsă în fața Palatului Regal din Atena, la 10 iunie 1948, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 28 timbre, minicoala de 8 timbre + 1 vinietă, colița dantelată și colița nedantelată.
Începând cu ziua de sâmbătă, 25 octombrie 2014, emisiunea de mărci poştale Istoria regalității – Mihai I va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară. 
Romfilatelia mulțumeşte Casei Majestăţii Sale Regelui şi domnului Marius Bărăgan pentru sprijinul documentar şi fotografic acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.



COMUNICAT ROMFILATELIA

Miercuri 22 octombrie 2014

 Timbrele românești ilustrează tezaure monetare cu valoare istorică din colecția numismatică a Băncii Naționale a României
Continuând seria proiectelor filatelice ce prezintă publicului legătura dintre filatelie și numismatică, Romfilatelia introduce în circulație o nouă emisiune de mărci poștale dedicată uneia dintre cele mai valoroase colecții din patrimoniul național: Colecţia Numismatică a Băncii Naţionale a României, Tezaure Monetare.
 Prin valoarea simbolică şi culturală pe care a dobândit-o de-a lungul timpului, moneda și-a depăşit cu mult funcţia de mijloc de schimb şi de tezaurizare avută iniţial, fiind unul dintre simbolurile suveranității unui stat, alături de steag, stemă, imn și timbru.
Timbrele Cea mai recentă emisiune filatelică ilustrează pe timbrele românești patru dintre monedele de colecție aflate în patrimoniul Băncii Naționale a României:
  • pe timbrul cu valoarea nominală de 2,00 lei este reprezentat kosonul, singura monedă dacică de aur cunoscută până în prezent;
  • marca poștală cu valoarea nominală de 2,40 lei prezintă unul dintre tezaurele alcătuite din drahme histriene, decoperite pe teritoriul Dobrogei și păstrate în colecția numismatică a Băncii Naționale a României;
  • timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei ilustrează talerul, strămoșul leului românesc;
  • ducatul venețian, regăsit în colecția numismatică a Băncii Naționale a României într-un tezaur aparținând secolelor XVII – XVIII, este reprodus pe marca poștală cu valoarea nominală de 14,50 lei.
 Cele 4 valori ale emisiunii sunt completate de plicul prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de
32 timbre şi minicoala de 6 timbre + 6 viniete și 2 tabs-uri și blocul de 4 timbre (în album filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 321 exemplare și echipat cu blocul de
4 timbre al emisiunii, având elemente grafice în folio aur și plicul „prima zi” al emisiunii cu ștampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate cu negru de la 001 la 321.
Începând cu ziua de vineri, 24 octombrie 2014, emisiunea de mărci poştale Colecţia Numismatică a Băncii Naţionale a României, Tezaure Monetare va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
 Romfilatelia mulţumeşte Direcției Emisiune, Tezaur și Casierie din cadrul Băncii Naţionale a României pentru sprijinul documentar şi fotografic acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.



COMUNICAT ROMFILATELIA
Miercuri 8 octombrie 2014

Pisici salbatice
Pisici_salb_Mlarge_image_14862Pisica este unul dintre cele mai raspandite şi intalnite animale, fiind regasita atat in casele oamenilor, ca animal de companie, domestic, cat şi ca inspiraţie in numeroase domenii, precum arta, fotografie sau ca marturie a vremurilor apuse in istorie şi mitologie.
Pisicile sunt animale ce au atras simpatia şi dragostea oamenilor inca din Lumea Antica, fiind subiectul mai multor asocieri de-a lungul timpului, variind astfel de la veneraţie şi sacralitate, in Egiptul şi India Antica, la obiect al superstiţiilor, in Evul Mediu, sau la animale norocoase, aşa cum sunt vazute şi astazi in Japonia.
Ruda a pisicii domestice, pisica salbatica este intalnita in ţari din Europa, Africa, Orientul Mijlociu şi parţial Asia, caracterizandu-se printr-o varietate de subspecii şi fiind folosita in special pentru a apara culturile de mamifere rozatoare, daunatoare agriculturii.
Tuturor iubitorilor de feline şi animale salbatice, precum şi colecţionarilor, Romfilatelia le dedica cea mai noua emisiune de marci poştale intitulata Pisici salbatice, alcatuita din 4 timbre cu valorile nominale de 3,30 lei, 3,60 lei, 7,60 şi 8,10 lei.
Pisica salbatica abisiniana (Felis silvestris ocreata), pisica salbatica asiatica (Felis silvestris ornata), pisica salbatica din Romania (Felis silvestris) şi pisica salbatica sud-africana (Felis silvestris cafra) sunt cele 4 specii ilustrate pe timbrele emisiunii.
Imaginile acestora impreuna cu pliantul informativ care insoţeşte elementele emisiunii ofera publicului mai multe detalii despre fiecare specie in parte, grafica timbrelor şi informaţiile descriptive conturand profilul acestor feline.
Cele 4 valori ale emisiunii sunt completate de plicul prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de
32 timbre si minicoala de 5 timbre + 1 vinieta.
Incepand cu ziua de vineri, 10 octombrie 2014, emisiunea de marci postale Pisici salbatice va putea fi achizitionata de la toate magazinele Romfilatelia din Bucuresti si din tara.





COMUNICAT ROMFILATELIA
 Joi 01.10.2014 

Mărcile poştale româneşti „imortalizează” timpul în emisiunea Turnurile Timpului, Turnuri cu Ceas 

marcile-postale-romanesti-imortalizeaza-timpul-in-emisiunea-turnurile-timpului-turnuri-cu-ceaslarge_image_14799Romfilatelia, susţinător permanent al valorilor şi simbolurilor culturale şi istorice naţionale, abordează o nouă tematică, deosebit de interesantă, ce aduce în prim plan măsurarea timpului, preocupare existentă încă din antichitate și dezvoltată odată cu trecerea timpului către mecanisme de măsurare mai precise.
Recunoscând valoarea istorică și arhitecturală a ceasurilor și turnurilor cu ceas, Romfilatelia dedică emisiunea de 6 timbre Turnurile Timpului, Turnuri cu Ceas câtorva dintre cele mai reprezentative ansambluri de acest fel construite de-a lungul timpului în România.
  • Pe timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei este reprodus Turnul Primăriei din Oradea, al cărui orologiu stă mărturie pentru vremurile istorice apuse, cântând la ore fixe “Marşul lui Iancu” și păstrând urmele bătăliilor pentru eliberarea Transilvaniei din anul 1944.
  • Timbrul cu valoarea nominală de 3,10 lei ilustrează Turnul Trompeţilor din Mediaş, a cărui construcție a fost finalizată în anul 1551 și având o înălţime de 68 m şi o înclinaţie faţă de axa verticală de 2,28 m, ceea ce-l poziționează în topul primelor zece clădiri înclinate din lume.
  • Turnul cu Ceas al Palatului Culturii din Iaşi este reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei. Inspirată din stilul Palatului de Justiţie din Paris, construcția arhitectului I. D. Berindei prezintă opt clopote care reproduc, la oră exactă, melodia „Hora Unirii”.
  • Timbrul cu valoarea nominală de 3,60 lei reproduce Turnul Palatului Comunal din Buzău, clădirea care încorporează şi turnul fiind construită între anii 1899 şi 1903 după proiectul arhitectului Alexandru Săvulescu şi fiind inaugurată în prezenţa Regelui Carol I, în 1904. Turnul are o înălţime de 20 m, iar orologiul său a fost instalat în 1903.
  • Turnul Casei Sfatului din Braşov este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,70 lei. Iniţial, Casa Sfatului din centrul oraşului Braşov a fost doar un turn de supraveghere, dar în timp clădirii i s-au adăugat noi încăperi şi turnul, în care a fost instalat un ceas cu cadrane pe toate cele patru feţe.
  • Pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei este ilustrat Turnul Central al Castelului Peleş, unul dintre cele mai frumoase castele ale Europei, de altfel primul electrificat de pe continent. Turnul central al castelului are o înălțime de 66 m, cele trei cadrane ale ceasului principal al turnului fiind decorate cu simboluri astrale, iar cadranele fiind orientate către punctele cardinale sud, est şi vest.
Cele 6 valori sunt completate de plicul prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre şi minicoala de 4 timbre cu manşetă ilustrată.
Începând cu ziua de vineri, 3 octombrie 2014, emisiunea de mărci poştale Turnurile Timpului, Turnuri cu Ceas va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia aduce mulțumiri domnilor Cornel Constantin Ilie, istoric, fotografilor George Avanu, Silviu Matei și Călin Leucuţa pentru sprijinul documentar și fotografic acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.



COMUNICAT ROMFILATELIA
Joi 18 septembrie 2014
BUCUREȘTI, 555 ANI DE EXISTENȚĂ

          BUCURESTI_555_MPeste cinci veacuri de istorie, cultură și identitate românească: acesta este Bucureștiul în care strămoși inoștri au construit România modernă, prin consolidarea spirituală și instituțională a profilului identitar și unității poporului român. Astăzi, Bucureștiul se prezintă ca unul dintre cele mai mari orașe ale continentului în care arhitectura ultimilor ani și stilul vibrant de viață al locuitorilor săi fac din capitala României un punct de reper pe harta Europei.
          Prima atestare istorică a Bucureștiului datează din 20 septembrie 1459, fiind menționat ca una dintre reședințele domnitorului Vlad Țepeș. La împlinirea a 555 de ani de la prima menționare a orașului și consacrarea sa oficială ca reședință domnească,Romfilatelia dedică „orașului lui Bucur” emisiunea aniversară București, 555 de ani de existență, prin care este ilustrată una din fațetele emblematice ale orașului: arhitectura modernă, clădită în secolul al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Emisiunea este alcătuită din șase timbre poștale care ilustrează clădiri simbolice ale Bucureștiului modern de la cumpăna secolelor XIX-XX, și timbrul coliței pe care este reprezentată Fântâna Zodiac din Parcul Carol.
          Pe timbrul cu valoare nominală de 3,30 lei este ilustrat Palatul Băncii Naționale a României.
          Construit pe terenul unui han datând din secolul al XVII-lea, clădirea este un element arhitectural de referință al modernizării urbane bucureștene din acea perioadă care se identifică cu opera mai multor arhitecți formați în Franța. Construcția Palatului a început în 1883 și s-a terminat în 1900. Clădirea a fost ridicată în stilul Renașterii franceze, preluând de asemenea elemente din Clasicismul francez, iar „structura de rezistență și materialele folosite sunt în deplină concordanță cu tehnica cea mai modernă a sfârșitului de secol XIX” (N. Lascu). Astfel, utilizarea sistemelor tradiționale, precum zidăria portantă și boltirea zonei centrale a subsolului, este completată cu utilizarea consistentă a noilor materiale de construcție, în special a metalului. Acoperișul se remarcă prin cele cinci cupole inspirate de cele ale Turnului Orologiului Palatului Luvru. Interiorul de excepție impresionează atât prin elementele de decor (precum șemineurile, candelabrele, ferestrele circulare sau picturile murale), cât și prin scările monumentale.
          O altă bijuterie arhitecturală a Capitalei este actualul Palat al Patriarhiei, reprezentat pe timbrul cu valoarea nominală de 4,30 lei. Istoria locului începe la jumătatea secolului al XVII-lea când se menționează Dealul Mitropoliei (astăzi Dealul Patriarhiei) ca fiind acoperit cu viță de vie din proprietatea domnitorilor țării și adăpostind de asemenea un complex mănăstiresc.
          Palatul Patriarhiei a fost ridicat între 1656-1658 de către domnitorul Constantin Șerban Basarab, cunoscând schimbări în mai multe rânduri. Printre acesteaeste cea din 1907 când se înlocuiește fostul palat, ce servea drept sediul Adunării Deputaților al cărei președinte era, conform cutumei, Mitropolitul, cu noua clădire, opera arhitectului Dimitrie Maimarolu, prima lucrare de beton armat din România.
          Fațada construcției, realizată în stil neo-clasic, are o lungime de 80 m, iar corpul intrării este decroșat, având un peristil format din 6 coloane ionice. Cupola clădirii, ce va fi refăcută după cutremurul din 1940, estea semănătoare cu cea a Ateneului. Fațada este ornată cu pilaștrii pe două nivele, iar corpurile de colț sunt decorate și dominante.
          Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,50 lei este înfățișată o altă creație desăvârșită a arhitectului Ion D. Berindei - Casa Toma Stelian, aparținând ministrului Justiției din acea vreme.
          Donată ulterior statului român, casa a devenit muzeu de artă, conform dorinței proprietarului. Colecția de artă a ministrului Toma Stelian număra peste 500 de picturi și câteva zeci de sculpuri, aparținând unor artiști români de renume.
          Începând cu anul 1950, clădirea a servit drept sediu al Uniunii Scriitorilor. Refăcută în urma cutremurului din 1977, casa dobândește un aspect schimbat, fațada devenind mult mai sobră.
          Inițial, clădirea se mândrea cu elemente arhitecturale specifice atât stilului clasic, simetric, cât și din repertoriul caracteristic arhitectului Berindei precum ferestrele cu parapeți, cornișe proeminente, intrarea marcată de o marchiză din sticlă și fier forjat.
          Interiorul casei este elegant și opulent, pereții fiind decorați cu picturi tematice și accesorii fine de epocă.
          Pe timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei, este ilustrat Palatul Krețulescu, clădire istorică construită la începutul secolului al XX-lea, aparținând familiei Krețulescu.
          După ridicarea la 1700 a primei construcții pe terenul actual, clădirea va cunoaște în timp nenumărate modificări radicale, mai mulți arhitecți punându-și amprenta asupra acestuia. Înfățișarea de astăzi se datorează arhitectului român Petre Antonescu, ce reconstruiește clădirea la cererea moștenitoarei Elena Krețulescu, în stilul Renașterii franceze. Decorațiile și prețiozitatea se remarcă atât la interior, cât și la exterior. Astfel se pot întâlni plafoane cu ornamente din lemn gravate sau modele de stucco care imită culoarea și textura lemnului.
          Dacă în perioada interbelică acesta a adăpostit Muzeul de Artă Religioasă, în prezent, el este sediul UNESCO - Centrul European de Învățământ Superior.
          Pe timbrul cu valoarea nominală de 6,00 lei este reprezentat Palatul Facultății de Medicină, clădire ce găzduiește Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.
          Monument arhitectural ridicat între 1902-1903 în stil neoclasic francez, după planurile arhitectului elvețian Louis Blanc, palatul este construit din piatră, pe trei etaje.
          Monumentala intrare principală este străjuită de coloane ionice, iar subsolul, construit din piatră, reprezintă de fapt soclul pe care este ridicată clădirea formată din 3 etaje. Fațada principală, simetrică este formată dintr-un parter înalt în apareiaj, în care pot fi observate ferestrele în arc de cerc.
          Corpul central, construit în rezalit, prezintă o colonadă și un fronton bogat ornat. Colțurile fațadei, scoase în față, adăpostesc scările care permit accesul spre etajele superioare. Fațada dinspre parcul din curtea palatului este desfășurată simetric față de cele două volume masive din capetele acoperite cu cupole și prezintă cinci arce.
          Edificiul este printre cele mai frumoase din București, dar și printre cele mai valoroase datorită rolului pe care l-a avut încă de la începutul secolului trecut în evoluția învățământului medical românesc.
          Pe timbrul cu valoarea nominală de 9,10 lei este reprezentat Muzeul Național de Geologie. În prezent, acesta se găsește în clădirea menită să găzduiască Institutul Geologic al României fondat în 1906 din ordinul Regelui Carol I, cu scopul de a îndeplini rolul unui serviciu geologic național.
          Clădirea se află printre punctele de reper arhitecturale ale Bucureștiului de la începutul secolului trecut, fiind construită după planurile arhitectului Victor Ștefănescu, în stil neobrâncovenesc, cu mobilier masiv din stejar la interior și o scară în spirală ce ducea la balconul care înconjura sala bibliotecii cu un brâu. Încă de la înființare, institutul a găzduit o activitate dinamică de cercetare, un muzeu incipient fiind organizat încă de la deschidere într-una din sălile de la parter și conținea colecții de roci și minerale.
          Deschiderea oficială a Muzeului Geologic s-a făcut în aprilie 1990, fiind amenajat în 22 de săli. Uriașul patrimoniu muzeal de astăzi conține circa 85.000 de eșantioane.
          Pe timbrul coliței cu valoarea nominală de 9,10 lei este reprezentată Fântâna Zodiac, monument istoric ce se găsește la intrarea în Parcul Carol. Inaugurată în 1935 de către regele Carol al II-lea, cu ocazia festivităților ocazionate de Luna Bucureștilor, fântâna și-a păstrat nealterate numele și înfățișarea. Aceasta este un simbol al evoluției culturale din perioada interbelică, dar și a importanței oferite spațiilor verzi în acea vreme.
          Creație a arhitectului Octav Onicescu, Fântâna este alcătuită dintr-un bazin circular, în mijlocul căreia se înalță o cupă de piatră, cu mozaicuri negre reprezentând zodiile.
          Romfilatelia mulțumește Primăriei Municipiului București, fotografilor George Avanu și Lucian Tudose și domnului Cornel Constantin Ilie, istoric, pentru sprijinul documentar și fotografic acordat în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Data de aparitie: 20.09.2014




COMUNICAT ROMFILATELIA
Miercuri, 10,09,2014

Timbrele românești marchează un secol de când flacăra olimpismului românesc se aprinde consecvent în cadrul mișcării olimpice internaționale.
„Olimpismul este o filozofie a vieții, exaltând și combinând într-un ansamblu echilibrat calitățile corpului, voinței și spiritului.” (Carta Olimpică)
Pliant_CORSportul românesc are deja o tradiție bogată și reprezentanți cu renume mondial, el constituind de-a lungul timpului un motiv bine întemeiat de mândrie pentru poporul român. Fie că vorbim despre primul 10 din istoria gimnasticii mondiale obținut de către Nadia Comăneci în 1976 la Montreal, fie că ne gândim la Iolanda Balaș, prima sportivă din România care a fost dublă campioană olimpică la două ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice (1960 – Roma,1964 – Tokyo) sau la Ivan Patzaichin, supranumit „amiralul flotei de aur a României”, ne cuprinde emoția de a fi conaționalii acestor campioni.
Celebrând aceste rezultate deosebite și multe alte performanțe ale sportului românesc, Romfilatelia continuă seria proiectelor filatelice dedicate acestui domeniu, deosebit de apeciat de colecționari, printr-o emisiune de mărci poștale aniversare: 100 de ani de olimpism în România.
Într-un secol de olimpism, în care a participat la 19 ediții ale Jocurilor Olimpice de vară și 20 de ediții de iarnă, România și-a adjudecat 302 medalii olimpice (88 de aur, 94 de argint și 120 de bronz), cea mai bună clasare în ierarhia pe medalii fiind stabilită la Jocurile Olimpice de la Los Angeles, în anul 1984, atunci când Echipa Olimpică a cucerit 53 de medalii.
Emisiunea aniversară 100 de ani de olimpism în România, constând într-un timbru și o coliță dantelată, marchează pe timbrele românești împlinirea unui secol de la alăturarea țării noastre la mișcarea olimpică internațională. Timbrul emisiunii cu valoarea nominală de 1,00 leu ilustrează logo-ul aniversar al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Timbrul din colița emisiunii, având valoarea nominală de 14,50 lei, înfățișează simbolic evenimentul, iar fundalul grafic al coliței reproduce o imagine sugestivă a aprinderii flăcării olimpice la deschiderea oficială a Jocurilor.
Cele două valori sunt completate de plicul prima zi, emisiunea fiind machetată în coală de 32 de timbre, minicoală de 8 timbre + 1 vinietă (două modele) și coliță dantelată.
Începând cu ziua de vineri, 12 septembrie 2014, emisiunea de mărci poștale 100 de ani de olimpism în România va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.



Comunicat Romfilatelia
miercuri 03.09.2014

Fructele şi Fauna
Fructele-si-faunacolita4t Spre bucuria colecționarilor de timbre, Romfilatelia abordează o tematică preferată de aceştia şi introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale „Fructele şi Fauna”.  Cele 4 perechi de elemente selectate pentru tema emisiunii ilustrează armonios legătura dintre fructele şi animalele sălbatice.
Timbrul cu valoarea nominală de 1,40 lei ilustrează o imagine îndrăgită de copii, părinţi şi bunici deopotrivă: veveriţa şi alunele. Deşi animale singuratice, veveriţele, cunoscute în peste 300 de specii în întreaga lume, sunt întâlnite în cele mai diverse habitate, de la oraşele aglomerate şi grădinile oamenilor, la păduri şi câmpii. Este frecvent cunoscut un obicei al veveriţelor, acela de a face provizii, ascunzând vara, în locuri bine alese, ghindele, nucile şi alunele, ce vor constitui hrana pentru anotimpul rece.Alunele au fost folosite încă din vechime atât ca alimente, cât şi ca leacuri, în timp ce alunul era considerat simbolul abundenţei şi al familiei, al păcii şi al bunăstării în lumea antică a romanilor şi grecilor.
Mistreţul şi ghindele sunt ilustrate pe timbrul cu valoarea nominală de 2 lei. Cunoscut şi sub numele de „Glican” (Transilvania), mistreţul se numără printre vieţuitoarele de temut din pădurile Carpaţilor, fiind un animal omnivor ce preferă hrana preponderent vegetală. Pădurile de foioase sunt preferate de mistreţ pentru că acestea îi oferă hrana de bază, ghindele şi jirul.Ghindele, fructele stejarului, sunt consumate de o serie de animale, unele soiuri fiind comercializate şi consumate de către oameni în America Latină şi Maroc. Ele sunt de culoare verde – maronie, au gustul amar sau dulce şi sunt bogate în amidon. Ghindele contribuie de asemenea la îmbunătăţirea solului, prin descompunerea lor participând la formarea humusului.
Pe timbrul cu valoare nominală de 8,10 lei sunt reprezentate, într-o imagine asociată, ursul şi fructele de pădure.Ursul brun este considerat un animal prin excelenţă al plaiurilor româneşti, fiind o prezenţă constantă în folclorul şi mitologia ţării. În prezent, în România se găsesc în jur de 6 mii de exemplare. Ca hrană, preferă fructele de pădure, ghindele, mierea, dar şi animalele mici (furnici şi larve, râme), peştele, păsările sau şoarecii, atacând uneori şi animale domestice.
În fiecare an, munţii României se transformă în raiul rodurilor parfumate ce devin hrană atât pentru animale, cât şi pentru oamenii îndrăgostiţi de zmeură, mure, afine negre şi roşii, coacăze, măceşe şi cătină.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei este ilustrat un graur alături de un ciorchine de struguri. Pasăre migratoare, considerată prezenţă frecventă în România unde vine primăvara şi pleacă toamna, graurul preferă deopotrivă câmpia şi pădurile, fiind atât prietenul, cât şi inamicul agricultorilor. Deşi mare consumator de fructe, putând periclita rodul livezilor şi al podgoriilor, hrana sa preferată o constituie insectele, având astfel un rol important în reglarea înmulţirii insectelor dăunătoare.
Viţa de vie este atestată pe teritoriul României încă din Antichitate, cultivarea viei demonstrând în fiecare an calitatea superioară a terenurilor. Strugurii se află în topul fructelor cultivate în ţara noastră, vinurile autohtone fiind apreciate în întreaga lume şi medaliate la competiţii şi expoziţii internaţionale.
Vegetaţia şi fauna consacră locul României în ansamblul patrimonial universal al naturii, nu doar prin banca de gene a miilor de specii de plante şi animale pe care le adăposteşte, ci şi prin tradiţiile, credinţele şi obiceiurile născute din relaţia oamenilor cu natura şi transmise de-a lungul secolelor generaţiilor viitoare.
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 300 exemplare şi echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii şi plicul „prima zi” a emisiunii, având ştampila „prima zi” aplicată în clar în folio aur. Ambele produse sunt numerotate cu negru de la 001 la 300.
Emisiunea este machetată în coală de 32 timbre, minicoală de 5 timbre + 1 vinietă, minicoală numerotată de 5 timbre (4 timbre dantelate + 1 timbru nedantelat), bloc de 4 timbre (în album filatelic), 600 plicuri echipate cu timbrele emisiunii, numerotate şi obliterate cu ştampila „prima zi” şi un set de 4 cărţi maxime.
Începând cu ziua de vineri, 5 septembrie, emisiunea de mărci poştale Fructele şi Fauna va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti




Comunicat de presă - Romfilatelia
miercuri, 27 Aug 2014,

Descoperiți Romania, Oltenia, 

bloc-de-6-tb-Oltenia-400x374Regiune istorică ce-și trage rădăcinile din perioada Basarabilor (de unde și numele de Leagănul Basarabilor), Oltenia oglindește istoria bimilenară a poporului român. Străjuită de Carpații Meridionali și de apele curgătoare ale Dunării și Jiului, Oltenia reunește județele Dolj și Gorj, și parte din județele Mehedinți, Olt, Vâlcea și Teleorman, fiind înzestrată cu un relief variat și bogat în resurse naturale și cu tradiții unice de-o valoare inestimabilă.
Romfilatelia lansează prin intermediul mărcilor poștale invitația de a descoperi un tărâm marcat de specificul românesc, unde stilurile arhitecturale se îmbină armonios cu tradițiile, meșteșugurile, obiceiurile regiunii păstrate cu mare grijă din vremuri trecute.
În continuarea seriei filatelice Descoperiți România, Romfilatelia introduce în circulație prezenta emisiune de mărci poștale dedicată Olteniei, alcătuită din șase timbre ce ilustrează elemente-simbol ale acestei regiuni.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 2,40 lei, este ilustrată Cula Greceanu, una din culele reprezentative pentru arhitectura oltenească a Evului mediu, fiind o construcție fortificată cu rol de apărare împotriva atacurilor turcești, cula aparținând Complexului Muzeal Măldărești din Vâlcea.
O altă bijuterie arhitecturală, concepută în stilul academismului francez de către arhitectul francez Paul Gottereau care face cinste Olteniei este Muzeul de Artă din Craiova, inaugurat în 1954 într-un somptuos palat ce a aparținut unuia dintre cei mai bogați oameni din România, Jean Mihail, este ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 3,00 lei.
Mănăstirea Tismana, este reprezentată pe timbrul cu valoarea nominală de 3,30 lei. Unul dintre cele mai vechi și mai mari așezăminte monastice din țara Românească, a început să fie ridicată în timpul domniei lui Radu I (1377-1383), Matei Basarab aducând unele completări între 1646-1651. A îndeplinit deasemenea rolul unei cetăți de apărare, mănăstirea fiind înzestrată cu turnuri și folosită ca incintă fortificată de către Tudor Vladimirescu în 1821.
În istoria României, Tismana se înscrie și ca un loc important în care a fost ascuns tezaurul țării deținut de Banca Națională a României și adăpostit aici între anii 1944-1947 pentru a fi ascuns de pericolul confiscării, fie de către armata germană aflată în România sau de către Armata Roșie. Muzeul amenajat în anul 2013 transmite toate informațiile legate de modul în care au fost salvate cele peste 200 de tone de aur.
Marca poștală cu valoarea de 4,30 lei este dedicată Mănăstirii Hurezi, cea mai frumoasă ctitorie brâncovenească, cea mai completă și complexă așezare monastică din țara noastră, o bijuterie a stilului brâncovenesc și un loc de prim rang purtător de istorie a neamului și spiritualității românești.
Pe marca poștală cu valoarea nominală de 4,50 lei lei este ilustrată ceramica de Horezu, element, intrat în Patrimoniul Cultural Imaterial al UNESCO. Tehnica și meșteșugul ceramicii de Horezu se remarcă prin unicitatea și continuitatea regăsite într-o tradiție păstrată de secole în Oltenia.
Pe timbrul cu valoarea nominală de 14,50 lei sunt ilustrate Crâmpoșia selecționată și Negru de Drăgășani, două soiuri de struguri care pun în valoare calitatea de 'terroir' a podgoriilor oltenești. Crâmpoșia selecționată a fost obținută în 1972 din vechiul soi Crâmpoșie (Cârlogancă), rezultând vinuri seci, pline de parfum și aroma fructelor coapte. Negrul de Drăgășani, produs din încrucișarea soiurilor Negru Vârtos și Saperavi, dă vinuri seci, mai aspre, de un roșu frapant și arome complexe. Vinurile Olteniei se aflau la loc de cinste pe masa conducătorilor țării Românești, Podgoria Drăgășani fiind de altfel numită 'podgoria voievodală a Banilor Olteniei' (I.C.Teodorescu).
Cele șase valori sunt completate de setul de 2 plicuri prima zi, emisiunea fiind machetată în coală de 32 de timbre, minicoală de 5 timbre + 1 vinietă și blocul de 6 timbre (în albumul filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat în tiraj limitat de 515 exemplare și echipat cu blocul de
6 timbre al emisiunii și setul de plicuri 'prima zi' ale emisiunii având ștampila 'prima zi' aplicată în clar în folio aur, ambele produse fiind numerotate cu negru de la 001 la 515. În deschiderea albumului este etalată reproducerea unei litografii cu imaginea Mănăstirii Hurezi din secolul al XIX-lea.
Începând cu ziua de vineri, 29 august 2014, emisiunea de mărci poștale Descoperiți România, Oltenia va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.
Romfilatelia aduce mulțumiri Muzeului de Artă din Craiova, Muzeului Olteniei din Craiova, Muzeului Județean Aurelian Sacerdoțeanu — Vâlcea, Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare Viti-Vinicolă Drăgășani, domnului Radu Tudor Tiron, artist heraldist și fotografilor George Avanu și Lucian Tudose pentru sprijinul documentar și suportul fotografic oferit la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.







Comunicat de presă - Romfilatelia
miercuri, 20 Aug 2014, 10:15  •
Capodopere de artă universală îmbogățesc patrimoniul filatelic românesc
Romfilatelia continuă seria mărcilor poștale dedicate artei și frumosului și realizează un nou proiect filatelic intitulat Capodopere de artă universală din patrimoniul românesc, ce aduce în prim plan arta universală, cu precădere pictura și operele artiștilor consacrați la nivel mondial, care se regăsesc în patrimoniul României și se păstrează în colecția Muzeului Național de Artă al României.
Mărcile poștale ale emisiunii, marcând aniversarea a 450 de ani de la nașterea lui Pieter Breughel cel Tânăr, dar și împlinirea a 400 de ani de la moartea lui El Greco, ilustrează creații ale acestor doi mari pictori ai umanității, oferind astfel ocazia de a cinsti și admira opera artistică și geniul creator al acestora, îmbogățind totodată patrimoniul filatelic românesc cu capodopere de artă universală deosebit de valoroase.
Timbrul cu valoarea nominală de 4,70 lei reproduce lucrarea Primăvara, iar timbrul cu valoarea nominală de 5,00 lei înfățișează lucrarea Vara, ambele creații făcând parte din ciclul pictural dedicat Anotimpurilor și aparținând pictorului Pieter Breughel cel Tânăr, reprezentant flamand a cărui operă marchează trecerea de la Renașterea târzie la Barocul timpuriu.
Timbrul cu valoarea nominală de 7,60 lei reproduce tabloul Logodna Fecioarei, iar timbrul cu valoarea nominală de 8,10 lei ilustrează lucrarea Martiriul Sfântului Mauriciu și al celor zece mii de tebani, opere ce aparțin pictorului El Greco, un reprezentant de seamă al Panteonului artei universale și cunoscut pentru stilul său denumit Manierism.
Emisiunea filatelică este machetată în coală de 32 de timbre și minicoală de 4 timbre cu manșetă ilustrată, iar cele 4 valori sunt completate de plicul prima zi, pe care este ilustrat un detaliu din registrul superior al picturii Adorația păstorilor, o lucrare aparte ce cunoaște numeroase versiuni în opera lui El Greco, varianta aflată în patrimoniul Muzeului Național de Artă al României fiind realizată în jurul anilor 1600.
Începând cu ziua de vineri, 22 august a.c., emisiunea de mărci poștale Capodopere de artă universală din patrimoniul românesc va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.
Romfilatelia aduce mulțumiri Muzeului Național de Artă al României pentru sprijinul documentar oferit în realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.





COMUNICAT ROMFILATELIA
Preluare de pe site-ul http://www.timisoaraexpress.com

Filatelie / Martiriul Sfintilor Brancoveni
timbru300_de_ani_de_la_martiriul_sfintilorbrancoveniSfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a declarat anul 2014, cand se implinesc 3 secole de la martiriul Sfantului Constantin Brancoveanu, al celor patru fii ai sai – Constantin, Ştefan, Radu şi Matei – şi al sfetnicului sau Ianache Vacarescu, drept Anul comemorativ al Sfintilor Martiri Brancoveni.
Romfilatelia se alatura acestei acţiuni comemorative prin proiectul filatelic 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brancoveni, cele 3 marci poştale ale emisiunii aducand un omagiu sacrificiului suprem al Sfinţilor Brancoveni, celebrand astfel credinţa lor neabatuta şi modul in care au infruntat moartea ramanand creştini pana la capat.
Timbrul cu valoarea nominala de 2,40 lei reproduce imaginea domnitorului Constantin Brancoveanu intr-o gravura de epoca, alaturi de efigia domnitorului, acesta ramanand in istoria neamului şi in conştiinţa romanilor ca ultimul domnitor al evului mediu, primul domnitor al epocii moderne şi „Apusul de soare” al domnilor Basarabi.
Pe timbrul cu valoarea nominala de 5,00 lei este ilustrata icoana din Biserica Manastirii Hurezi, care ii infaţişeaza pe Sfinţii Martiri Brancoveni, alaturi de cumnatul sau, sfetnicul Ianache Vacarescu.
Timbrul cu valoarea nominala de 14,50 lei ilustreaza imaginea cladirii Bisericii Sfantul Gheorghe Nou din Bucureşti, reprodusa dupa o litografie din sec al XIX-lea reprezentand lacaşul de cult, aceasta fiind ultima ctitorie a Sfantului Voievod Martir Constantin Brancoveanu şi adapostind mormantul cu moaştele acestuia.
Celor 3 valori li se alatura plicul prima zi, emisiunea fiind machetata in coala de 32 de timbre, minicoala de
6 timbre şi bloc-coliţa de 3 timbre nedantelate. Produsele speciale, realizate intr-o concepţie grafica şi artistica de valoare, completeaza emisiunea de marci poştale.
Albumul filatelic este realizat intr-un tiraj limitat de 400 exemplare, echipat cu blocul-coliţa de 3 timbre nedantelate al emisiunii cu elemente grafice in folio aur şi plicul prima zi al emisiunii cu ştampila „prima zi” aplicata in clar in folio aur. Ambele produse sunt numerotate cu negru de la 001 la 400.
Setul filatelic omagial este un produs exclusiv, concept Romfilatelia, realizat intr-un tiraj limitat de
600 exemplare.
Timbrul din argint aurit, replica a marcii poştale cu valoarea nominala de 2,40 lei, avand dimensiunile de 48 x 33 mm şi 0,7 mm grosime, este prezentat intr-timbru300_de_ani_de_la_martiriul_sfintilor_brancoveni2o caseta, alaturi de 5 medalii din argint aurit ce reproduc portretele celor patru fii ai voievodului Brancoveanu, Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi pe cel al sfetnicului sau, Ianache Vacarescu, avand dimensiunile ø 14, ø 16, ø 18, ø 20 şi ø 22.
Pe capacul interior al casetei este poziţionat carnetul filatelic care conţine seria de marci poştale nedantelate şi certificatul de autenticitate, numerotat de la 001 la 600.
Incepand cu ziua de sambata, 16 august a.c., emisiunea de marci poştale 300 de ani de la martiriul Sfinţilor Brancoveni va putea fi achizitionata de la toate magazinele Romfilatelia din Bucuresti si din tara.
Constantin Brancoveanu (15/26 august 1654 – 15/26 august 1714) a fost domnul Ţarii Romaneşti intre anii 1688 şi 1714, avand una din cele mai lungi domnii din istoria principatelor romane.
Deşi reuşise sa fie confirmat pe viaţa in domnie (1699) şi reconfirmat de noul sultan in 1703, domnul a lucrat in permanenţa sa-şi asigure in strainatate un refugiu de turci, fiind conştient de precaritatea situaţiei sale.
In cele din urma, a fost luat prin surprindere, fiind mazilit in aprilie 1714 şi dus cu intreaga familie la Constantinopol, unde a fost torturat pentru a ceda turcilor toata averea sa.
Constantin Brancoveanu a fost executat pe 15 august 1714, impreuna cu cei patru fii ai sai (Constantin, Ştefan, Radu şi Matei) şi cu sfetnicul Ianache Vacarescu.
Pentru ca au refuzat cu preţul morţii sa abjure de la credinţa creştina, cu toţii sunt veneraţi de catre Biserica Ortodoxa Romana, care i-a canonizat sub numele de Sfinţii Mucenici Brancoveni in 1992.
Ilustrată maximă  realizată cu marca de 2,40L




Ilustrata este o reproducere a unei litografii din sec. al XIX- lea, ștampila prima zi a emisiunii, București 16.08.2014



COMUNICAT DE PRESA ROMFILATELIA 

Obiceiuri și manifestări ale tradiției populare incluse în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO, ilustrate pe mărcile poștale românești 

large_image_14336Prin proiectele filatelice pe care le abordează, Romfilatelia contribuie la dezvoltarea și promovarea patrimoniului cultural și istoric național, marca poștală fiind un veritabil susținător al valorilor românești transmise de țara noastră comunității internaționale.
Proiectul filatelic România în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO reunește pe timbre semnificații populare și ilustrează valorile perene ale tradiției românești, patrimoniu reprezentativ pentru poporul român și o adevărată imagine a identității neamului nostru.
Patrimoniul Cultural Imaterial românesc însumează tradiții și expresii orale, ritualuri și evenimente festive, dar și cunoștințe și practici referitoare la natură, la univers și la tehnici legate de meșteșuguri tradiționale.
Patru dintre aceste obiceiuri și manifestări, înscrise în lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, sunt promovate cu mândrie prin prezenta emisiune de mărci poștale: ritualul Călușului, nominalizat și acceptat în noiembrie 2005, care este reprodus pe marca poștală cu valoarea nominală de 6 leiDoina inclusă în octombrie 2009 și transpusă pe timbrul cu valoarea nominală de 3,10 leiceramica tradițională de Horezu inclusă în decembrie 2012 și reprodusă pe marca poștală a coliței dantelate, având valoarea nominală de 9,10 leiColindatul în ceată bărbătească este cel mai recent obicei al tradiției românești, inclus pe lista Patrimoniului Cultural Imaterial UNESCO în decembrie 2013 și ilustrat pe marca poștală cu valoarea nominală de 9,10 lei.
Cele 4 valori sunt completate de plicul prima zi, emisiunea fiind machetată în coală de 20 de timbre + 1 vinietă, minicoală de 6 timbre și coliță dantelată.
Începând cu ziua de joi, 7 august a.c., emisiunea de mărci poștale România în Patrimoniul Cultural Imaterial UNESCO va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.
Romfilatelia aduce mulţumiri Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și Muzeului Județean Vâlcea pentru sprijinul documentar oferit la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Comunicat de presă - Romfilatelia
Mărcile poștale românești omagiază eroismul și vitejia soldaților români
'Nu vărsați lacrimi pe mormântul eroilor,
Ci mai curând slăviți-i prin cântece,
Așa, ca faima lor să rămână un ecou,
Prin legenda veacurilor!'
(Regina Maria a României)
Cuvintele Reginei Maria a României rămân și astăzi de referință în cartea eroilor neamului, căci ele sensibilizează sufletul și transmit peste generații și timp spiritul eroic și bravura soldaților români de odinioară, care s-au reunit în luptă pentru un scop măreț: unirea tuturor românilor într-un stat unitar independent.
Romfilatelia omagiază eroismul acestor soldați căzuți la datorie, care și-au jertfit propriile vieți pentru apărarea vetrei și a credinței strămoșești, pentru libertate, demnitate și unitate statală, printr-o emisiune de mărci poștale specială, intitulată In Memoriam, Eroii Neamului.
        În 1914 începea prima conflagraţie mondială, un război care a marcat destinele unei generaţii. Aliată a Antantei (din care făceau parte Anglia, Franţa şi Rusia), începând cu anul 1916, România intră în focul luptelor sub impulsul mobilizator dat de dorinţa manifestă de a-i reuni pe toţi românii în graniţele unui stat unitar independent.
          Înscrise în confruntări sângeroase cu armatele Puterilor Centrale, luptele şi jertfele militarilor români au fost încununate într-un final de victorii care au contribuit nemijlocit la înfăptuirea Marii Uniri din 1 Decembrie 1918, când ultima provincie istorică, Transilvania, s-a unit cu Regatul României.
          Cele trei mărci poştale ale emisiunii reamintesc prin subiectele ilustrate locuri ale unor crâncene bătălii, Mausoleul de la Mărăşeşti, imaginea unei construcţii simbol a cinstirii eroismului ostaşilor români, Crucea Eroilor Neamului, mai cunoscută sub numele de Crucea de pe Caraiman, cât şi însemnele ordinului militar Mihai Viteazul Clasa I acordat pentru fapte deosebite în luptă.
          Prin bătăliile de la Mărăşti-Mărăşeşti-Oituz din lunile iulie-august 1917, împotriva unui inamic superior, atât numeric cât şi din punct de vedere al dotării cu tehnică militară, armata română a reuşit să stăvilească puternica ofensivă germană după dramatice încleştări. De toate acestea aminteşte impresionantul Mausoleu de la Mărăşeşti, unde osemintele a peste 5.000 de ostaşi identificaţi şi neidentificaţi sunt aşezate în cripte individuale şi comune. În muzeul amenajat în interior sunt expuse trofee de luptă: steaguri, arme, tunuri, proiectile etc. Marele basorelief de pe exteriorul cupolei Mausoleului, operă a sculptorilor Cornel Medrea şi Ion Jalea, redă diferite episoade ale bătăliilor. Zidurile Mausoleului au înscrise în litere de piatră şi deviza din timpul luptelor: Pe aici nu se trece!
          Crucea Eroilor Neamului, proiectată şi realizată prin grija Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria între anii 1926-1928, a fost dedicată aşa cum stă scris pe placa comemorativă „întru slava şi memoria eroilor prahoveni căzuţi în Primul Război Mondial, 1916-1918, pentru apărarea patriei”.
          În momentul finalizării lucrărilor, Crucea Eroilor era cea mai înaltă structură metalică din Europa situată la aproximativ 2.300 m altitudine, putând fi considerată alături de Turnul Eiffel din Paris, Statuia Libertăţii din New York sau de Hristos Mântuitorul din Rio de Janeiro ca monument ingineresc şi simbolistic de certă valoare.
          Soclul din beton armat, construit ulterior inaugurării din 14 septembrie 1928, adăpostea pe două niveluri interioare un generator electric care punea în funcţiune 120 de becuri distribuite pe braţele verticale şi orizontale ale crucii. Becurile erau aprinse în nopţile celei de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti (Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor) şi de 15 august (Sfânta Marie Mare).
          Ordinul Mihai Viteazul Clasa I, cea mai importantă decoraţie militară românească, a fost înfiinţat în anul 1916 la iniţiativa Regelui Ferdinand I. Însemnul ordinului era reprezentat de o cruce din metal auriu, emailată albastru, având pe avers cifra regală încoronată a Regelui Ferdinand I. Ordinul a fost „conferit exclusiv, pentru fapte excepţionale de război, ofiţerilor, cari s-au distins în faţa inamicului”. Alături de Regele Ferdinand, ordinul a fost purtat de Constantin Prezan şi Alexandru Averescu.
          Emisiunea de mărci poştale In Memoriam, Eroii Neamului, omagiază eroismul soldaţilor români al căror nume a fost înscris în cartea eroilor neamului pentru înălţătoarea jertfă a propriilor vieţi, temelia puternică a devenirii şi împlinirii idealurilor istorice ale poporului român, pentru apărarea vetrei şi a credinţei strămoşeşti, pentru libertate, demnitate şi unitate statală.
          Romfilatelia aduce mulţumiri Ministerului Apărării Naţionale, Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor şi Muzeului Militar Naţional „Regele Ferdinand I” pentru suportul documentar oferit la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.


Data de aparitie: 25.07.2014







Comunicat de presă - Romfilatelia
Universitatea din București aniversează 150 de ani de învățământ superior de înaltă ținută pe mărcile poștale românești
Continuându-și misiunea neîncetată de susținere și promovare a valorilor și simbolurilor românești, marca poștală sărbătorește o nouă aniversare a unei instituții
emblematice din țara noastră, un reper de bază al învățământului academic național — Universitatea din București, la împlinirea unui secol și jumătate de existență.
Numită metaforic Alma mater, Universitatea din București s-a transformat în cei 150 de ani de la înființare într-o instituție cu tradiție și renume, recunoscută atât în România, cât și peste hotarele țării. Printre valoroșii ei studenți, profesori și rectori se înscriu nume precum: Nicolae Iorga, istoric, critic literar, prim-ministru, ministru, fost rector al Universității din București, Mircea Eliade, scriitor, publicist, istoric al religiilor, Titu Maiorescu, academician, eseist, critic literar, filosof, scriitor, Gheorghe Costaforu, primul rector al Universității din București, politician, profesor, jurist, Vasile Boerescu, ziarist, jurist, om politic, fost rector al Universității din București, George Uscătescu, filosof, estetician, eseist, poet, sociolog, Eugen Ionescu, scriitor și dramaturg, Constantin Stoicescu, jurist și om politic, dar și multe alte personalități.
Emisiunea aniversară de mărci poștale dedicată împlinirii a 150 de ani de la înființarea Universității din București este formată dintr-o marcă poștală cu valoarea nominală de 8,10 lei și o coliță dantelată, având marca poștală cu valoarea nominală de 14,50 lei.
Marca poștală a seriei reproduce o imagine de epocă a clădirii Universității, având în plus, față de fațada actuală, vulturul sculptat în piatră de Rusciuk și alegoria cu subiect tematic zeița Minerva.
Marca poștală a coliței dantelate prezintă proiectul arhitectonic de ansamblu al edificiului Universității, realizat în acuarelă de arhitectul Alexandru Orăscu. Alături, o vinietă reproduce un portret al primului rector
Gheorghe Costaforu. Fundalul coliței adaugă compoziției grafice câteva elemente de arhitectură și facsimilul actului de înființare.
Cele două valori sunt completate de plicul prima zi, emisiunea fiind machetată în coală de 32 de timbre, minicoală de 8 timbre + 4 viniete (două modele) și coliță dantelată.
Începând cu ziua de miercuri, 16 iulie a.c., emisiunea de mărci poștale 150 de ani, Universitatea din București va putea fi achiziționată de la toate magazinele Romfilatelia din București și din țară.

Romfilatelia aduce mulțumiri Universității din București, Băncii Naționale a României și Administrației Prezidențiale — Cancelaria Ordinelor pentru sprijinul documentar și suportul foto acordate la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.





ZIUA MARCII POSTALE ROMANESTI

Biserica Manastirii Sfintii Trei Ierarhi din Iasi 

news-435665-bis     Romfilatelia sarbatoreşte aniversarea a 375 de ani de la construcţia Bisericii Manastirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, ce poarta hramul Sfintei Cuvioase Parascheva, şi realizeaza o emisiune de marci poştale ce pune in valoare acest lacaş de cult.

Aflata sub ocrotirea Sf. Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigore Teologul şi Ioan Gura de aur, biserica a suferit de-a lungul timpului o serie de procese de restaurare, ce au transformat-o intr-o veritabila bijuterie artistica inscrisa in istorie ca o vatra de cultura şi spiritualitate.
„Toata lumea este de acord in a spune ca nici in Moldova, nici la cazaci, nu se afla vreo biserica sa o egaleze pe aceasta, nici prin ornamentaţie, nici prin frumuseţe, caci ea uimeşte pe vizitator. Dumnezeu sa o pastreze pana la sfarşitul veacurilor!”, spunea Paul de Halep in timpul trecerii sale prin Iaşi, la puţin timp de la terminarea zidirii Trei Ierarhilor.

Alcatuita din doua valori, emisiunea aniversara este intitulata Biserica Manastirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, 375 de ani şi se inscrie in cadrul tematicii anuale Ziua Marcii Poştale Romaneşti.
Timbrul emisiunii cu valoarea nominala de 14,50 lei ilustreaza cladirea Bisericii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi.
Coliţa emisiunii se remarca prin contur ştanţat şi ilustreaza pe manşeta pisania de la intrarea in Biserica, alaturi de un ornament in piatra, reprezentand stema Moldovei.
Timbrul coliţei cu valoarea nominala de 8,10 lei prezinta, de asemenea, cladirea Bisericii.
Cele doua valori sunt completate de plicul prima zi, emisiunea fiind machetata in coala de 32 de timbre, minicoala de 8 timbre + 1 vinieta, carte maxima, coliţa dantelata şi o coliţa speciala cu elemente grafice in folio argint (in albumul filatelic).
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat in tiraj limitat de 325 exemplare şi echipat cu coliţa dantelata a emisiunii, numerotata cu roşu de la 001 la 325, avand elemente grafice in folio argint, plicul „prima zi” şi o carte maxima, echipate cu timbrul emisiunii şi obliterate cu ştampila „prima zi” aplicata in clar in folio aur.
Incepand cu ziua de marţi, 15 iulie a.c., emisiunea de marci poştale Ziua Marcii Poştale Romaneşti:
Biserica Manastirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, 375 de ani va putea fi achizitionata de la toate magazinele Romfilatelia din Bucuresti si din tara.






DESCOPERIŢI ROMÂNIA, Maramureş 

         
Călătorule, dacă vrei să devii, pentru o clipă, un personaj din vechile poveşti ale României, vino în Maramureş şi petrece câteva zile pe plaiurile unde frumuseţea lemnului lucrat artistic, peisajele pitoreşti şi folclorul se îmbină cu simplitatea şi bunătatea oamenilor.

          Situat în nord-vestul României, Maramureşul, regiune geografică şi etno-culturală, se întinde pe o suprafaţă de 6.304 km2 şi se învecinează cu judeţele Satu Mare la vest, Sălaj, Cluj şi Bistriţa Năsăud la sud, Suceava la est, iar în partea de nord are graniţa de stat cu Ucraina.
          Maramureşul este o destinaţie unică, situată în inima Europei, care a păstrat cu mare grijă cultura, tradiţiile şi stilul de viaţă al ţăranului din vremuri trecute. Puţine obiceiuri s-au schimbat de-a lungul secolelor. Meşteşugurile şi tradiţiile sunt transmise din generaţie în generaţie, îmbrăcămintea ţesută manual este încă purtată cu mândrie, iar biserica este în continuare sufletul satului.
          În Maramureş a înflorit, mai mult decât în alte regiuni ale ţării, arta prelucrării lemnului. Pentru această zonă, lemnul a însemnat dintotdeauna căldură, locuinţă şi unelte. El a fost şi încă este suportul ideal pentru manifestarea geniului artistic al oamenilor de aici.
          Una dintre primele manifestări artistice ale maramureşenilor, care au avut ca suport lemnul, a fost sculptura. Pentru mulţi străină, civilizaţia lemnului din Maramureş se reduce la câteva elemente de bază: biserica, locuinţa de lemn şi anexele ei, instalaţiile tehnice populare, poarta şi troiţa.
          Unul dintre importantele simboluri născute în aria Tradiţiei Primordiale, păstrate în Maramureş, este Nodul dacic, sub toate formele lui exprimate în diverse materiale şi reprezentări în spaţiu, în relief sau în plan, pe covoare, pe lemn sau ceramică.
          Continuând seria filatelică Descoperiţi RomâniaRomfilatelia introduce în circulaţie prezenta emisiune de mărci poştale dedicată Maramureşului, care, asemeni unei comori ascunse, aşteaptă clipă de clipă să fie descoperit.
          Turnul Ştefan, ilustrat pe marca poştală cu valoarea nominală de 2,00 lei, reprezintă turnul-clopotniţă al fostei biserici cu hramul “Sfântul Ştefan” din Baia Mare. Prima atestare documentară a bisericii datează din 1347, însă construcţia este inaugurată oficial abia în 1387. Turnul, construit din piatră masivă, a fost ridicat la iniţiativa principelui Iancu de Hunedoara, pentru a marca victoria de la Ialomiţa (1442) împotriva otomanilor. Construcţia turnului începe după anul 1446, însă este finalizată abia în 1468, sub domnia lui Matei Corvin.
          În 1619 se reface partea superioară, având forma unei piramide cu baza pătrată, cu patru turnuleţe şi clopote. Nouă ani mai târziu se montează un ceas cu lună. Afectate în repetate rânduri de furtuni şi incendii, cele două clădiri suferă mai multe reparaţii capitale, însă în 1763 se reface numai turnul. Cu acest prilej, se construieşte pridvorul de la partea superioară.
          Troiţa din Berbeşti, ilustrată pe marca poştală cu valoarea nominală de 3,30 lei, este datată din sec. al XVIII-lea şi este cea mai veche troiţă de hotar din Maramureş. Aceasta a fost ridicată pe cheltuiala familiei nobile Rednic din Berbeşti în prima parte a secolului al XVIII-lea, iar elementele ce o compun şi tratarea lor sculpturală înscriu acest monument unic în stilul gotic.
          După cum spunea marele istoric Nicolae Iorga, Troiţa Rednicenilor a fost„construită de un ocnaş, în vremuri demult apuse” şi aşezată în aşa fel încât, prin ea, Dumnezeu să vegheze şi să binecuvânteze întregul sat.
          Troiţele de hotar, pe lângă însemnul lor de factură religioasă, aveau semnificaţii raportate la credinţe şi superstiţii mult mai vechi şi înrădăcinate în subconştientul românilor. Acestea erau amplasate de obicei în bifurcaţii şi intersecţii de drumuri, unde se credea că spiritele malefice au puteri sporite şi pot pune stăpânire pe drumeţi.
         „Când treci pe lângă o troiţă şi te închini înaintea ei parcă simţi că te apropie ceva de ea, parcă o energie te atrage, îţi dă mângâiere, linişte.” (Arhim. Ioachim Pârvulescu, 2004). În opinia altor cercetători, troiţele maramureşene ar fi ultimele relicve ale crucilor dacice.
          Pe marca poştală cu valoarea nominală de 8,10 lei este ilustrată Biserica de lemn din Sat Şugatag, comuna Ocna Şugatag. Biserica datează din anul 1642 şi are hramul „Cuvioasa Paraschiva”. A fost construită din lemn de stejar, pe temelia unei alte vechi biserici, însă a fost pictată mult mai târziu, probabil în anul 1753, an însemnat în pronaos.
          Lăcaşul se încadrează în tipologia bisericilor de lemn maramureşene, prezentând elementele sale caracteristice: streaşina dublă în dreptul naosului şi pronaosului, turnul cu foişorul scos în afara profilului de bază şi un coif prelungit în opt ape. Motivul torsadei „funia răsucită”, ce încinge mijlocul pereţilor bisericii la exterior, se regăseşte şi la ancadramentul uşii.
          Fragmente ale picturii interioare se păstrează în naos, respectiv în altar. Icoana hramului „Cuvioasa Paraschiva” este una dintre icoanele păstrate, aceasta fiind realizată, semnată şi datată de către zugravul Vişovan Gheorghe în anul 1785. Între anii 1969-1970, monumentul a fost reparat prin grija Direcţiei monumentelor istorice, iar în anul 1994 a fost reacoperit cu draniţă de stejar, de către o echipă de meşteri locali.
          Marca poştală cu valoarea nominală de 14,50 lei este dedicată Cimitirului Vesel din Săpânţa, adevărat muzeu în aer liber şi o arhivă, cu totul aparte, care păstrează încrustate în lemn poveştile vieţii săpânţenilor.
          Legenda spune că atitudinea veselă în faţa morţii este un obicei al dacilor care credeau în viaţa veşnică, iar moartea pentru ei era doar trecerea spre o altă lume.
          Undeva prin 1935, Stan Ion Pătraş, pe atunci un anonim sculptor în lemn, având şi harul poeziei, a cioplit primul vers al unui epitaf pe o cruce din Săpânţa. Din acel moment viaţa săpânţenilor a intrat în nemurire, fiind imortalizată cu dalta pe lemnul crucilor din cimitir.
          Materialul folosit pentru cruci este lemnul de stejar sculptat manual, după ce a fost tăiat şi uscat. În partea de sus a fiecărei cruci există un basorelief cu o scenă din viaţa celui decedat. Scenele sunt simple, naive, dar aduc din trecut viaţa locuitorilor satului, prezentând un aspect relevant din viaţa fiecăruia.
          După ce crucea este sculptată, ea este pictată de obicei cu un fundal albastru, aşa numitul albastru de Săpânţa. Şi ca să fie vesel, acest loc trebuia să fie un spectacol de culoare. Scenele sunt pictate folosind culori vibrante: galben, roşu,alb şi verde.
          Romfilatelia aduce mulţumiri Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniul Cultural Naţional, Maramureş şi Muzeului Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale. De asemenea, aducem mulţumiri meşterului Dumitru Pop-Tincu, urmaşul lui Stan Ion Pătraş, fondatorul Cimitirului Vesel din Săpânţa.
Foto: Ioan Teglaş şi Nicoară Mihali.


Data aparitiei  04,07,2014


  







COMUNICAT ROMFILATELIA
Mesageri ai sportului românesc, Octavian Bellu şi Mariana Bitang 
      

   
Gimnastica românească înscrie în istoria acestui sport, un moment de referinţă trăit cu maximă emoţie în anul 1976, când o echipă românească, participantă la competiţia Olimpică a cucerit o medalie de argint la care s-a adăugat o salbă de medalii de aur, argint şi bronz, la probele individual compus şi aparate, adjudecate de gimnastele de aur ale lumii, Nadia Comăneci şi Teodora Ungureanu.
          Victoria de la Montreal a rămas ca reper al gimnasticii româneşti dar, obiectiv, era nevoie de un lot lărgit de gimnaste performere, care să promoveze echipa României în fruntea ierarhiei lumii. Era nevoie de o şcoală formatoare de sportive de prim rang, presupunând din start găsirea unor profesori care să răspundă exigenţelor.
          Anul 1981, înscrie în agenda sportivă venirea la lotul olimpic feminin de gimnastică al României, ca antrenor, a lui Octavian Bellu.
          Născut la 17 februarie 1951 la Ploieşti, Octavian Bellu este prezent în zona natală ca profesor şi antrenor la Clubul Petrolul Ploieşti între anii 1975 - 1981.
          Chemat apoi la lotul olimpic feminin de gimnastică al României, talentatul şi pasionatul antrenor se bucură de primele succese în anul 1983, la Campionatele Mondiale de Gimnastică de la Budapesta, unde lotul antrenat de el reuşeşte să câştige o medalie de argint pentru echipă, un loc trei individual compus şi 6 medalii la finalele pe aparate.
          Participarea la competiţiile majore sportive aduce valorosului antrenor notabile succese concretizate în medalii intrate în tezaurul Gimnasticii româneşti: 43 de medalii la Jocurile Olimpice (18 medalii de aur, 10 de argint şi 15 de bronz), 84 de medalii la Campionatele Mondiale (31 de medalii de aur, 28 de argint, 25 de bronz), 98 de medalii la Campionatele Europene de Seniori (37 de aur, 32 de argint şi 19 de bronz), acestora adăugându-se peste 100 de medalii obţinute la Cupele Mondiale şi Campionatele Europene de Juniori.
          Rezultatele de excepţie au avut ca umare recunoaşterea obiectivă a meritelor sale, prin acordarea unor însemne onorifice de mare preţ. Valorosul profesor şi antrenor a primit Ordinul Meritul Sportiv clasa I şi titlul de antrenor emerit la care s-au adăudat Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de ofiţer, Colanul de aur al Comitetului Olimpic Român. Preşedintele Ion Iliescu i-a atribuit lui Octavian Bellu în anul 2004, Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Comandor, pentru ca în anul 2012, să îi fie oferit şi Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer. Ca o recunoaştere mondială, World Records Academy îl clasifică în anul 2007 drept „cel mai de succes antrenor din lume”.
          Începând cu anul 1992, Octavian Bellu, în calitate de antrenor coordonator, are alături un colaborator de prim rang, antrenoarea Maria Bitang (mai cunoscută publicului cu numele de Mariana Bitang).
          Născută la 3 august 1962 la Râmnicu Sărat, Mariana Bitang ajunge, după Absolvirea Academiei Naţionale de Educaţie Fizică şi Sport, profesor antrenor la Clubul Sportiv Cetate Deva.
          Aşa cum s-a amintit, activitatea sa profesională de primă clasă începe odată cu colaborarea cu Octavian Bellu, pentru pregătirea lotului olimpic feminin de gimnastică.
          În perioada prezenţei ca antrenoare la lotul olimpic de gimnastică al României, palmaresul gimnastelor angajate în competiţii internaţionale a adunat în evidenţele sale: 22 de medalii la Jocurile Olimpice (8 de aur, 6 de argint, 8 de bronz), 47 de medalii la Campionatele Mondiale (19 de aur, 16 de argint, 12 de bronz), 56 de medalii la Campionatele Europene de Seniori (25 de aur, 18 de argint şi 13 de bronz), 44 de medalii la Campionatele Europene de Juniori, la care se adaugă peste 50 de medalii cucerite la Cupele Mondiale.
          Pentru activitatea sa, Mariana Bitang a fost răsplătită cu titlul de antrenor emerit, Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Ofiţer, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor, Colanul de aur al Comitetului Olimpic Român, Ordinul „Meritul Sportiv” Clasa I, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Ofiţer. În anul 2007, World Records Academy o clasifică drept „cea mai de succes antrenoare din lume”.
          După perioada 2005 - 2010, când Octavian Bellu şi Mariana Bitang au renunţat la activitatea de pregătire a lotului olimpic feminin de gimnastică, începând cu luna iunie 2010 cei doi emeriţi promotori ai sportului românesc reiau pregătirile pentru marile confruntări internaţionale în domeniul sportului care i-a consacrat.
          Ca o confirmare a valorilor reale asociate personalităţilor celor doi antrenori, a profesionalismului de înaltă clasă, Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Sofia (14-18 mai 2014) au adus echipei României 9 medalii: aurul pe echipe, aurul la sol, argintul la bârnă şi bronzul la sărituri, la care se adaugă victoria junioarelor care au cucerit 4 medalii de argint şi una de bronz.
          Emisiunea de mărci poştale Mesageri ai sportului românesc, dedicată celor doi renumiţi profesori şi antrenori, Octavian Bellu şi Mariana Bitang, se înscrie ca un omagiu purtător de stimă şi elogioase aprecieri pentru întreaga muncă şi devotamentul puse în slujba promovării talentelor de excepţie ale sportului românesc, în poziţiile de prim rang ale ierarhiei mondiale.

          Romfilatelia aduce mulţumiri Federaţiei Române de Gimnastică pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.

Data de aparitie: 20.06.2014





COMUNICAT ROMFILATELIA


Senatul României, 150 de ani 

      
  Senatul, s-a afirmat ca un forum autoritar de dezbatere parlamentară, contribuind vizibil la menţinerea echilibrului între structurile politice, la apărarea drepturilor şi libertăţilor democratice, la promovarea idealurilor naţionale, Romfilatelia are ocazia să introducă în circulaţie emisiunea de mărci poştale dedicată acestui eveniment, având titlul „Senatul României, 150 de ani”.
  Cu prilejul împlinirii unui secol şi jumătate de când instituţia fundamentală a României moderne,
          Un moment istoric de referinţă pentru reorganizarea democratică a structurilor politice şi administrative l-a constituit Unirea Principatelor Române din anul 1859. Într-o perioadă relativ scurtă (1855-1866) sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza s-au pus în practică ample reforme legislative şi instituţionale, adaptări benefice ale normelor şi structurilor politice similare cu cele din ţările democratice europene.
          La iniţiativa domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în anul 1864, urmare a unui plebiscit (23-26 mai / 4-7 iunie), românii s-au pronunţat asupra unui document care prevedea instituirea unei noi Camere parlamentare, alături de Adunarea Deputaţilor. În cadrul acestui sistem bicameral, primul Senat al României a funcţionat ca un factor de echilibru între puterile statului.
          Componenţa sa adăuga la aşa zişii membri de drept (capi ai bisericii şi şefi ai unor autorităţi publice), membri numiţi de domnitor (reprezentanţi ai judeţelor şi înalţi funcţionari de stat).
          Prima sesiune inaugurală a Senatului s-a desfăşurat la 6/18 decembrie 1864, lucrările ei încheindu-se practic la 20 martie / 1 aprilie 1865.
          La conducerea Senatului s-a aflat mitropolitul primat Nifon, împreună cu vicepreşedinţii, generalul Ioan Em. Florescu şi Constantin Hurmuzaki, înlocuit în scurt timp cu cel ales de senatori, Nicolae Docan.
          Emanuel Bădescu, prezenţă activă în cadrul Cabinetului de Stampe al Bibliotecii Academiei Române, prezintă în cartea “De toate din vechiul Bucureşti”, istoria primei clădiri a Senatului României, folosită de Camera Legislativă, începând cu anul înfiinţării ei. “La prima şedinţă ce a avut loc în 6 decembrie 1864 în casa de pe Podul Beilicului (în prezent Calea Şerban Vodă), al cărei parter a fost amenajat în formă de amfiteatru, au participat 73 de persoane, primii senatori din istoria României.”
          Creşterea numărului de senatori a impus mai târziu amenajarea unui nou spaţiu pentru şedinţele Senatului, începând cu anul 1869, în aripa dinspre Strada Academiei a clădirii Universităţii din Bucureşti, ridicată de arhitectul Alexandru Orăscu.
          Constituţia din 1866, având la bază principiile democratice avansate ale acelei perioade, impune Senatul ca un organism instituţional, a cărui componenţă avea la bază votul cenzitar (bazat pe censuri sau restricţii care aveau drept criterii starea materială,vârsta etc), opţiune care reducea sensibil numărul celor cu drept de vot. Ca excepţie, existau câţiva membri de drept, aceştia fiind moştenitorul tronului şi fruntaşii bisericii.
          În viaţa politică românească Senatul a jucat un rol deosebit, fiind puternic implicat în decizii istorice, cum au fost Proclamarea Independenţei de Stat (1877) şi consfinţirea Marii Uniri din 1918.
          Prevederile Constituţiei din anul 1923 instituie votul universal pentru alegerea membrilor Senatului şi Adunării Deputaţilor, marcând o etapă nouă în evoluţia parlamentarismului românesc. Senatul interbelic includea în componenţa sa senatori de drept - reprezentanţi ai cultelor, persoane care au îndeplinit importante funcţii publice - la care se adăugau senatori aleşi pe o durată de patru ani. Unii senatori erau aleşi prin vot universal şi direct, în circumscripţii electorale, iar alţii erau aleşi de consiliile locale, de camerele profesionale (camerele de comerţ, industrie, muncă şi agricultură) şi de cadrele didactice ale universităţilor din Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Cernăuţi.
          Activitatea parlamentară a perioadei a avut ca obiect atât unificarea legislaţiei pe întreg teritoriul naţional (după înfăptuirea Marii Uniri), cât şi modernizarea acestora corespunzător cerinţelor vremii.
          Domnia Regelui Carol al II-lea a adus grave atingeri autorităţii Senatului, întreaga activitate parlamentară prezentând un aspect pur şi simplu de organ legislativ decorativ, aservit puterii executive.
          Diminuarea rolului parlamentarismului promotor al democraţiei s-a resimţit brutal după anul 1940, când activitatea Senatului şi a Adunării Deputaţilor a fost suspendată.
          După 23 august 1944, regimul comunist desfiinţează Senatul, care va fi înlocuit mai târziu (1948) cu Marea Adunare Naţională, aservită în totalitate puterii comuniste.
          După decembrie 1989, Senatul a fost reînfiinţat ca instituţie reprezentativă şi legislativă, de primă importanţă.
          S-a revenit la tradiţiile democratice parlamentare, cu un Parlament bicameral, cu adevărat reprezentativ.
          La 20 mai 1990 au fost alese în mod liber şi democratic Senatul şi Camera Deputaţilor, care au avut misiunea de a elabora o nouă Constituţie (aprobată la 8 decembrie 1991, prin referendum naţional).
          În octombrie 2003, Constituţia a fost revizuită pentru a pune de acord prevederile sale cu noile realităţi social-politice şi cu cerinţele procesului de integrare europeană. S-a instituit un nou mecanism de funcţionare a sistemului bicameral, prin care s-a urmărit eliminarea etapelor de mediere, separând clar competenţele legislative ale Senatului şi ale Camerei Deputaţilor.
          Unele opinii vizând introducerea unui sistem unicameral a generat în anul 2009 un referendum, care nu a avut la bază o argumentaţie solidă şi prin care s-a cerut desfiinţarea unei Camere.
          Până în prezent însă, respectând şi condiţia impusă de statutul de membru al Uniunii Europene, România şi-a păstrat instituţia Parlamentului bicameral.
          Senatul actual, dezvoltând tradiţiile sistemului democratic românesc, participă activ la consolidarea poziţionării României în rândul statelor cu democraţie avansată.
          Timbrul emisiunii, cu valorea nominală de 1,00 lei reproduce emblema Senatului României şi respectiv, clădirea Palatului Parlamentului, în care se află sediul actual al Senatului.
          Pe timbrul din coliţa dantelată, cu valoarea nominală de 14,50 lei, emblema Senatului României este încadrată într-un dublu perfor, iar fundalul coliţei ilustrează un fragment din Monitorul Oficial în care a fost reprodusă cuvântarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza la deschiderea primei sesiuni a Senatului României, imaginea primului sigiliu al Senatului, cărora li se alătură vederea de ansamblu a Palatului Parlamentului. Stelele figurate pe fundalul manşetei coliţei fac trimitere către Uniunea Europeană, organism din care România face parte din ianuarie 2007.
          Una din minicolile emisiunii, prezintă în viniete (tabsuri), alături de mărcile poştale, imaginea reconstituită a primului sediu al Senatului României şi aversul plus reversul monedei aniversare de 100 lei, realizate de Banca Naţională a României. Confecţionată din aur, moneda a fost pusă în circulaţie într-un tiraj de 150 de exemplare.


          Romfilatelia aduce mulţumiri Senatului României pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.
          Totodată, mulţumim Direcţiei Emisiune, Tezaur şi Casierie din cadrul Băncii Naţionale a României pentru punerea la dispoziţie a imaginilor monedei aniversare, adăugând astfel un plus de valoare mărcilor poştale care vor ajunge în colecţiile celor pasionaţi de filatelie.






Data de aparitie: 17.06.2014






COMUNICAT ROMFILATELIA

CUPA MONDIALĂ FIFA 2014 

       

   Cu ocazia desfășurării ediției cu numărul douăzeci a Cupei Mondiale FIFA 2014Romfilatelia introduce în circulație emisiunea dedicată acestei competiții sportive, găzduite de Brazilia în perioada 12 iunie - 13 iulie 2014, la care vor participa 32 de echipe naționale de pe toate continentele. Evenimentul reprezintă un prilej de bucurie nu numai pentru iubitorii fotbalului, ci și pentru filateliști.
          Brazilia este cea de-a cincea țară după Mexic, Italia, Franța, și Germania care devine gazdă pentru a doua oară a Cupei Mondiale de Fotbal. Prima ediție desfășurată în
această țară a avut loc în anul 1950.
          Meciul de deschidere aduce pe gazonul stadionului echipele Braziliei și Croației, iar programul competiției înscrie numeroase partide în care se întâlnesc marile echipe ale lumii.
          Cupa Mondială din acest an se va disputa pe 12 stadioane din 12 orașe diferite, fiecare găzduind cel puțin câte patru partide. Meciul de debut va avea loc pe Arena de Sao Paulo din Sao Paulo, în timp ce finala se va juca pe stadionul Maracană -- Estàdio Jornalista Mário Filho de Janeiro.
          Trofeul Cupei Mondiale FIFA este realizat din aur și se acordă țării câștigătoare. De la debutul acestei competiții fotbalistice internaționale, două trofee distincte ca formă și denumire au încununat victoria: Trofeul Jules Rimet, la edițiile campionatelor mondiale de fotbal din perioada anilor 1930 până în 1973 și Trofeul FIFA World Cup, la edițiile campionatelor mondiale de fotbal din 1974 până în prezent.
          „Trofeul Jules Rimet”, cunoscut și sub numele de „Zeița de aur”, a fost creat de sculptorul francez Abel la Fleur. În anul 1970, Brazilia a intrat definitiv în posesia acestui trofeu confecționat din aur masiv, fixat pe o bază de carbonat de cupru de culoare verde. În anul 1983, însă, „Zeița de aur” a fost furată.
          Trofeul FIFA World Cup a fost acordat pentru prima dată în 1974. Deși a fost creat înainte de anul în care “Zeița de aur“ a fost furată, este considerat un înlocuitor al acesteia. Este creația sculptorului italian Silvio Gazzaniga, fabricat din aur de 18 karate și reprezintă stilizat două figurine umane care susțin globul pământesc. Actualul trofeu a fost selecționat din peste cincizeci de modele, fiind considerat o adevărată operă de artă.
          Pentru siguranța trofeului, echipele câștigătoare primesc o copie placată cu aur a Cupei, originalul rămânând în posesia Federației Internaționale de Fotbal, la sediul FIFA din Zürich, Elveția. Deținătorul actual al Trofeului este Spania, țara care a câștigatCupa Mondială FIFA în anul 2010.
          Sigla turneului din 2014 se numește „Inspirație” și reprezintă trei mâini ce ridică împreună marele Trofeu. De asemenea, culorile selectate, galben și verde, simbolizează natura caldă și primitoare a Braziliei.
          Tragerea la sorți pentru calificări a avut loc la Marina da Glória - Rio de Janeiro pe 30 iulie 2011. Echipa gazdă, Brazilia, este naționala cu cele mai multe trofee câștigate, însumând cinci succese, fiind automat calificată în turneul final. Pe locul doi este Italia, cu patru trofee, iar Germania se poziționează pe locul trei cu trei trofee.
          Cupa Mondială FIFA 2014 este cea mai importantă competiție fotbalistică, care reunește în întâlniri viu disputate echipele naționale de fotbal ale lumii, calificate în faza finală. Competiția se desfășoară după regulile care reglementează câștigarea unui trofeu final, Cupa competiției. Următoarele ediții, după cea din Brazilia, vor fi găzduite de Federația Rusă în 2018 și Qatar în 2022.

          Emisiunea Cupa Mondială FIFA 2014 este alcătuită din patru mărci poștale cu aceeași valoare nominală de 2,40 lei. Timbrele sugerează dinamica fazelor unor partide de fotbal, ilustrând patru secvențe din timpul unui meci, îmbinând legătura dintre mesajele imaginilor și frumusețea acestui sport de echipă.


Data de aparitie: 12.06.2014






COMUNICAT ROMFILATELIA



150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României 
  

    La 24 ianuarie 1859, în filele de istorie ale ţinuturilor româneşti este înscris un important eveniment sub titlul de “Unirea Principatelor”. Două ţinuturi istorice ale vechii Dacii se reuneau într-o singură ţară, cunoscută, începând cu anul 1862, sub numele de
          Domnitorul Alexandru Ioan Cuza şi marii oameni politici ai vremii au trecut de la primele momente ale înfăptuirii Unirii la elaborarea unui larg program de reforme administrative, menite să aducă România în rândul ţărilor moderne ale Europei şi ale lumii.
          Promotor al unor transformări progresiste, precum Reforma Agrară sau Reforma Învăţământului, în scurt timp de la înfăptuirea Unirii Principatelor, la 24 ianuarie 1864, domnitorul Alexandru Ioan Cuza promulga noua lege de înfiinţare a Curţii de Conturi, instituţie care prelua toate dosarele şi registrele fostului Minister de Control.
          Competenţa Curţii de Conturi cuprindea în principal prevederi legislative de inspiraţie europeană, regăsite în practica Belgiei.
          Ideea preluării modelului belgian reprezenta dorinţa de stabilitate şi progres, fiind susţinută de Camera Legislativă a României, ulterior promovată în momentul elaborării şi adaptării Constituţiei din 1866.
          În decretul de promulgare a Legii de înfiinţare a Curţii de Conturi este definit rolul acestei instituţii ca “voind a da o garanţie mai mult ţării despre dorinţa noastră ca întrebuinţarea banilor publici să fie supusă unui control, pe cât de serios, pe atât de neatârnat de orice bănuieli de înrâurire din partea agenţilor însărcinaţi cu manipularea bugetului.”
          Curtea de Conturi avea ca menire principală exercitarea controlului gestiunii finanţelor publice, urmărind garantarea administrării legale, corecte şi sistematice a acestora, în vederea satisfacerii intereselor de ordin general ale statului.
          Din dorinţa de a scoate noua instituţie de sub influenţa politicului, s-a acreditat ideea numirii pe viaţă a membrilor Curţii şi nu pe durata unei legislaturi. Angajarea unui personal cu o pregătire profesională de excepţie şi aprobarea unui sistem de salarizare stimulativ, urmărea, de asemenea, o stabilitate a instituţiei, ce avea să se reflecte într-o activitate dinamică şi eficientă.
          Importanţa şi prestigiul Curţii de Conturi au impus în timp edificarea unui sediu propriu, care să răspundă exigenţelor şi competenţelor profesionale. Ca urmare, sub conducerea arhitecţilor C.A. Băicoianu şi N. Cerchez (aceiaşi care au proiectat şi finalizat clădirea Băncii Naţionale a României), a fost edificată în stil neoclasic o clădire monumentală care se remarcă prin regularitate, echilibru, distincţie şi masivitate. Această nouă construcţie amplasată în Bucureşti, pe Calea Griviţei, a fost inaugurată la 11/23 mai 1899, în prezenţa Regelui Carol I şi a Principelui Ferdinand.
          Curtea de Conturi şi-a desfăşurat activitatea fără întrerupere, iar funcţionarea sa a fost supusă transformărilor legislative din anii 1874, 1895 şi 1929 care au vizat schimbări impuse de extinderea atribuţiilor sau reorganizarea schemei de personal. Desfiinţată în 1948 de către regimul comunist, Curtea de Conturi a fost reînfiinţată prin Legea nr. 94/1992.
          În anul 2002, competenţele Curţii de Conturi au fost redefinite şi lărgite, conform standardelor de audit din Uniunea Europeană.
          La 150 de ani de la înfiinţare, instituţia se prezintă azi ca un organism modern şi eficient, care urmăreşte cu profesionalism şi obiectivitate folosirea corectă, în condiţii de performanţă, a banului public.
          La ceas aniversar, Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale 150 de ani de la înfiinţarea Curţii de Conturi a României, alcătuită din trei valori.
          Marca poştală cu valoarea nominală de 2,40 lei ilustrează sigla Curţii de Conturi a României.
          Pe timbrul coliţei emisiunii şi pe cel al seriei, cu valoarea nominală de 4,50 lei, este prezentată imaginea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, în timpul domniei căruia s-a emis decretul de înfiinţare al Înaltei Curţi de Conturi.
          Manşeta coliţei reproduce imaginea Palatului Înaltei Curţi de Conturi, inaugurat în luna mai 1899, conform Actului semnat de Regele Carol I al României.
          Romfilatelia aduce mulţumiri Curţii de Conturi a României pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.


Data de aparitie: 06.06.2014






COMUNICAT   ROMFILATELIA


Campanii UNICEF: STOP VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA COPIILOR! 
„Copilăria e taina dezvăluirii viitorului”  (Grigore Vieru}

       
   Alăturându-ne campaniei realizate de Reprezentanţa UNICEF în România, „STOP VIOLENŢEI ÎMPOTRIVA COPIILOR”, Romfilatelia îşi asumă onorabila misiune de a sprijini acest proiect, prin realizarea unei emisiuni de mărci poştale dedicate acestei iniţiative.
          Reprezentanţa UNICEF în România desfăşoară o campanie de comunicare cu durata de trei ani, cu scopul de a conştientiz afamiliile cu privire la riscurile violenţei asupra copilului, în special ale abuzului verbal la care se recurge ca metodă de disciplinare, dar şi cu privire la beneficiile metodelor pozitive de disciplinare.
          Deşi des întâlnită în România, violenţa asupra copilului rămâne un fenomen în mare parte invizibil. Violenţa asupra copiilor poate avea loc în familie, la şcoală, pe stradă sau în comunitate şi se poate manifesta printre altele, prin neglijare, abuz emoţional, fizic şi sexual sau exploatare.
          La apariţia violenţei în familie pot conduce mai mulţi factori, printre care cel mai des se numără consumul de alcool, sărăcia sau un mediu marcat de violenţă.
          Numărul cazurilor de violenţă domestică raportate se află în creştere, potrivit celor mai recente statistici, dar în unele cazuri specialiştii nu au la dispoziţie mijloacele şi instrumentele necesare de care au nevoie pentru a-i ajuta pe copii. Ca o consecinţă a diverselor forme de violenţă, mii de copii sunt separaţi de familie şi plasaţi în instituţii sau la asistenţi maternali.
          Campania de conştientizare de la nivel naţional va fi susţinută de o intervenţie la nivel local, mai precis în 32 de comunităţi rurale. Asistenţii sociali şi asistenţii medicali comunitari din aceste localităţi vor fi instruiţi să identifice şi să răspundă diferitelor forme de violenţă asupra copilului. În acelaşi timp, ei vor avea la dispoziţie materiale şi instrumente care să îi ajute să comunice cu familiile şi comunitatea, cu scopul de a reduce gradul ridicat de toleranţă faţă de violenţă. Profesioniştii vor putea mobiliza comunitatea şi liderii de opinie pentru a atrage atenţia asupra violenţei împotriva copiilor şi vor ajuta familiile să adopte metode pozitive de disciplinare a copiilor.
          Viziunea acestei campanii este materializată de o lume în care fiecărui copil îi sunt respectate dreptul la viaţă, protecţie şi îi sunt luate în considerare ideile şi visele.
          Depinde de noi să ne clădim lumea în care vrem să trăim, una în care toţi copiii sunt protejaţi.
          Doar pentru că nu putem vedea întotdeauna violenţa la care sunt supuşi copiii, nu înseamnă că ea nu există.
          Schimbarea normelor sociale în sensul condamnării de către societate a formelor de violenţă, exploatare şi abuz necesită timp şi resurse. Şi totuşi, reprezintă un demers crucial pentru ameliorarea vieţii copiilor într-un mod susţinut.
          Pe timbrul cu valoarea nominală de 4,30 lei este ilustrat simbolic profilul unui copil, alături de mâna protectoare care îl susţine.
          Aducem mulţumirile noastre Reprezentanţei UNICEF în România pentru sprijinul acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale. Fotografie realizată de domnul Radu Sandovici pentru UNICEF.



Data de aparitie: 02.06.2014





COMUNICAT   ROMFILATELIA


150 de ani de la înfiinţarea Universităţii Naţionale de Arte 


„Artistul, ca şi literatul, trebuie să aparţină pului său; numai cu această condiţie operele lui se vor transmite posterităţii. El trebuie să aparţinăţării sale, numai astfel va fi uimitor. El trebuie să-i exprime opiniile, dacăţine să fie adevărat şi admirat de gânditori. El trebuie să se arate concretîn cugetările lui, numai astfel va avea un ideal.” (Theodor Aman)
          Tradiţia Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti coboară spre 1859, când personalităţi complexe şi remarcabile ca Theodor Aman şi Gheorghe Tattarescu încep seria de memorii în vederea înfiinţării unei instituţii moderne de învăţământ artistic, inspirată de modelul parizian.
          Cu ocazia împlinirii unui secol şi jumătate de la semnarea, în iunie 1864, de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, a decretului de înfiinţarea Şcolii de Belle Arte din BucureştiRomfilatelia are prilejul de a introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale „150 de ani de la înfiinţarea Universităţii Naţionale de Arte”.
          Rememorarea primilor ani ai instituţiei va oferi un exemplu al devotamentului acelor artişti care, de multe ori, şi-au sacrificat timpul personal de lucru la opera pe care o elaborau, în liniştea inspiratoare a atelierului, pentru edificarea unei alte opere, grandioasă şi temeinică, de însemnătate naţională şi de valoare perenă: Şcoala de Belle Arte.
          Sub directoratul lui Aman, ea şi-a definit o structură adecvată iar ulterior, sub îndrumarea lui George Demetrescu Mirea, ţinuta ei academică s-a consolidat, în timp ce specializările oferite s-au diversificat prin includerea artelor decorative, alături de tradiţionalele „arte majore”. În 1930, Şcoala are în sfârşit un nou regulament, are un nou rector de aproape un an, pe Camil Ressu şi un nou nume: Şcoala Specială de Arte Frumoase.
          Ressu a fost ales atunci drept prim rector, conducând destinele Academiei de Arte Frumoase, până în 1941.
          Organizarea tradiţională a învăţământului artistic a fost bulversată de reforma pe care regimul comunist a impus-o în 1948, în urma căreia a luat naştere hibridul Institut de Artă, reunind facultăţile de Muzică, Teatru, Coregrafie şi Arte Plastice.
          Autonomia va fi repede redobândită, prin fondarea, în 1950, a Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, instituţie care, de-a lungul deceniilor următoare, va reuşi să-şi păstreze o ţinută adecvată misiunii sale, rectorii săi ducând o politică de atragere a acelor figuri reprezentative pentru viaţa artistică din perioada interbelică şi din primele decenii de după război.
          Un aspect important al deceniului al optulea, în istoria Institutului de Arte Plastice, îl reprezintă înfiinţarea de noi secţii şi specializări.
          Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” a intrat, încă din primele zile ale lui 1990, într-o fază a reformelor structurale, în condiţiile libertăţii de expresie.
          Tot din acest an, denumirea de Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” va deveni Academia de Arte.
          În 1998, Academia de Arte a fost acreditată ca universitate, conform unui nou statut, durata studiilor s-a redus la patru ani. Apoi, în 2002, Universitatea de Arte a primit titulatura de Universitate Naţională, acest lucru certificând nivelul de excelenţă atins după un secol şi jumătate de experimente educaţionale, prin dăruirea multor profesori care erau artişti, istorici de artă de prestigiu. Se certifică totodată şi locul important pe care îl ocupau treptat în viaţa artistică naţională şi internaţională exponenţii numeroaselor generaţii de absolvenţi.
          Printre personalităţile remarcabile ale scenei artistice ale căror destinesunt legate de Universitatea Naţională de Arte, în calitate de foşti profesori sau studenţi, se reliefează pregnant următoarele nume: Theodor Aman, Constantin Brâncuşi, Victor Brauner, Ştefan Luchian, Dimitrie Paciurea, Gheorghe Petraşcu.
          Universitatea Naţională de Arte se află într-un proces de asimilare a unui model nou de comunicare. Elementele care se evidenţiază în cadrulacestui proces de transformare sunt tradiţia de bună factură, şcoala tehnică vest-europeană lângă care se păstrează şi tradiţia bizantină, preocupările de viitor fiind legate de formarea unor cadre didactice capabile să modifice sistemul de învăţământ din interiorul şcolii, apte să practice educaţia pentru formarea copiilor şi tinerilor în spiritul libertăţii creatoare, a preţuirii valorilor şi a operelor de artă.
          Timbrul din coliţa emisiunii, având valoarea nominală de 8,10 lei, îl ilustrează peTheodor Aman, unul dintre cei care au pus bazele unui învăţământ artistic de ţinută academică la Bucureşti.
          Imaginea de faţă îl reprezintă pe Aman ca bărbat matur, în jurulvârstei de 50 de ani, sprijinit nonşalant de o masă sculptată. Se poate recunoaşte în acest interior recuzita specifică atelierelor de fotografii din a doua jumătate a secolului XIX, cu scenografii din carton imaginând coloane şi alte detalii ornamentale, pentru completarea compoziţiei.
          Aman este primul artist român cu studii complete la Ecole des Beaux - Arts, Paris, devenind modelatorul vieţii artistice moderne din Bucureşti, iniţiatorul Expoziţiunii Artiştilor în Viaţă.
          Pe manşeta coliţei este ilustrată o imagine veche din atelierul maestrului George Demetrescu Mirea, în care pictorul profesor este înconjurat de elevii clasei sale de pictură în 1921. Era şeful secţiei de pictură, profesor titularşi director al Şcolii de Arte Frumoase din Bucureşti.

          Romfilatelia aduce mulţumiri Universităţii Naţionale de Arte din Bucureşti pentru sprijinul documentar acordat la realizarea acestei emisiuni de mărci poştale.



Data de aparitie: 28.05.2014






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu