Romfilatelia a lansat
vineri 10.04.2015, emisiunea filatelică intitulată ”Rezervația Biosferei
Delta Dunării, 25 de ani de la înființare” Delta Dunării este unica deltă din lume declarată în întregime rezervație
a biosferei, aflată în patrimoniul UNESCO din anul 1991, adăpostind un număr
impresionant de două specii de pelicani: Pelicanul
comun (Pelecanus onocrotalus) și Pelicanul creț (Pelecanus crispus).
Pelican comun (Pelecanus onocrotalus)
Pasăre
inconfundabilă de 140 - 175 cm, cu un corp voluminos, gâtul gros si ciocul caracteristic
mare, cu o membrană tip "pungă" pe mandibula inferioară, de culoare
galbenă. Adultul are penajul alb, cu excepția penelor aripilor care sunt negre. Piciorele sunt roz. Tinerii
au un penaj mai brun, iar puii în puf sunt negricioși. În zbor se observă
adesea in grupuri de marimi diferite.
Se
hrănește exclusiv cu pește pe care îl capturează în urma unor adevarate vânători,
la care pot participa și numeroși cormorani.
Cuibărește
în Delta Dunarii și zona lagunară, dar apare adesea și în alte zone ale țării,
mai ales in pescării.Cuibareste in colonii pe plauri sau insule, cuiburile
fiind apropiate unele de altele. Unele colonii din deltă sau din alte părțti
ale țării au dispărut in decursul timpului, prin acțtiunile de distrugere a
habitatului sau "combatere" directă. Migrează toamna si revine in
primăvară.
Este o pasăre strict protejată.
Este o pasăre strict protejată.
Ilustrata maximă, cu timbrul de 3,60 lei, cartea poștală
editată de Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, ștampila prima zi a emisiunii
Bucuresti 10.04.2015. Realizare personală.
Pelicanul cret (Pelecanus
crispus)
Este o specie periclitată la nivel mondial. În Delta Dunării
cuibăresc anual intre 300-500 de perechi.
Este cea mai mare pasăre din Romania (13 kg ), iar anvergura
aripilor sale atinge până la 3,45 m. Are un penaj tern, plumburiu, aripile
sunt albe, iar denumirea sa este inspirata de penele crețe de pe creștet.
Pelicanul creț ajunge
in Delta Dunării la jumătatea lui februarie si pleacă din zona în octombrie.
Cea mai importantă colonie e in zona lacului Sinoe. În trecut, cele mai
importante colonii erau in Bălțile Brăilei si Ialomiței. Astazi, populatia se
deplasează ușor catre zona Calarasului.
Se
hrănește îin grupuri mici și câteodată chiar solitar. Preferă carasul, linul
sau știuca.
Pelicanul creț are
un cuib elaborat. Au fost semnalate cazuri in care cuibul păsării atinge o înălțime
de 1-1,30 m. Iși face cuiburile in zonele cu plauri, greu accesibile.
Intr-un sezon, o pereche de pelican creț depune intre 2 și 4
oua. In rut, penajul pelicanului devine alb-argintiu, iar pe piept apare o
irizare galben-roz. Gușa roșie –purpurie completează ținuta elegantă.
Ilustrata maximă, cu marca
poștală de 5 lei, cartea poștală editată
de AF Tomis Constanța, ștampila ocazională „Ziua Mondială a Mediului” Sinoie 05.06.2015. Realizare AF Tomis
Constanța, cu sprijinul domnului dr. Ioan Daniliuc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu