miercuri, 30 septembrie 2015

135 de ani de la înființarea Băncii Naționale a României



Prin Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune. la 17/29 aprilie 1880, a fost inființată Banca Naţională a României, instituţie de credit, care deţinea privilegiul exclusiv de a emite bancnote. Capitalul băncii era în întregime românesc şi aparţinea în proporţie de o treime statului şi două treimi particularilor. Capitalul băncii a fost stabilit la 30 de milioane, din care 20 de milioane prin subscriție publică, iar 10 milioane, depuse de stat.
Romfilatelia a lansat la data de 29 septembrie 2015 (mă întreb dece nu la 29 aprilie ?) o emisiune filatelică, formată din două timbre cu valorile nominale de 3,30 lei, respectiv 9,10 lei, dedicată acestui eveniment aniversar.
Cu mărcile emisiunii, am realizat două ilustrate maxime, folosind ștampila prima zi a emisiunii, 29.09.2015, aplicată la Oficiul Postal 37 București și cărțile poștale editate de Allex Collection și tipătite la Lucky Superstar București.




Emil Costinescu ( 1844 - 1921), finanţist, politician, deputat, ministru de Finanţe, unul dintre fondatorii Băncii Naţionale a României. A fost primul director al Serviciului Fabricării şi Contabilităţii Biletelor din cadrul Băncii Naţionale a României, pe care l-a condus timp de 16 ani.





Ion I. Câmpineanu (1841–1888) a fost un politician român,. fiul lui Ion Cîmpineanu. A îndeplinit mai multe funcții guvernamentale și publice. A fost primul guvernator al Băncii Naționale a României, în perioada 1880-1882, și va reveni în această funcție la începutul anului 1888,  rămânând în acest post până la moartea sa



Surse :


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu